Măsura introducerii alternativei în bani la tichetele de masă va face imposibilă trasabilitatea cheltuirii sumelor alocate, iar aplicarea CASS de 10% va avea un impact negativ asupra tuturor jucătorilor din economie, atrage atenţia Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), într-un comunicat de presă transmis, joi.
„Referitor la introducerea alternativei în bani la tichetele de masă, CONAF avertizează că această măsură nu este nici în avantajul statului, nici în avantajul angajatorilor sau salariaţilor. Într-o lume digitală, în care unele state iau în calcul eliminarea banilor fizici, la noi este propusă acordarea de bani ca alternativă la tichetele de masă, ceea ce va face imposibilă trasabilitatea cheltuirii sumelor alocate şi ar încuraja utilizarea sumelor în alte scopuri decât cele pentru care sunt alocate. Acordarea de bani în locul tichetelor va duce la cheltuirea acestor sume fără asigurarea obiectivului pentru care au fost acordate, banii pentru masă vor putea fi astfel folosiţi pentru orice alt tip de cheltuială, inclusiv nefiscalizată, încurajând economia subterană. Cardurile de masă sunt acordate angajaţilor pentru a mânca la prânz, iar prin această modificare se va schimba substanţial destinaţia acestor bani, transformându-i în lichidităţi care vor ajunge în alte zone ale economiei, cum ar fi jocurile de noroc”, susţine organizaţia.
Conform preşedintei CONAF, „tichetele de masă nu sunt un moft”, ci „reprezintă o modalitate de protecţie a angajaţilor”.
„Chiar dacă propunerea este prezentată ca fiind alternativă, angajatorul putând alege între tichetele de masă şi acordarea sumei în bani, considerăm că cea mai bună soluţie pe care Guvernul poate să o adopte este să păstreze tichetele de masă pe carduri restricţionate pentru a se asigura astfel că măsurile pe care le adoptă vor descuraja utilizarea numerarului, vor susţine digitalizarea şi vor contribui la reducerea economiei subterane. Efectul unei astfel de măsuri ar fi resimţit de fiecare dintre noi, inclusiv de cei care vom alege să acordăm în continuare tichete de masă, pentru că va afecta în mod negativ bugetul de stat. Tichetele de masă nu sunt un moft, acestea reprezintă o modalitate de protecţie a angajaţilor, care trebuie să mănânce la prânz, tichetele de masă sunt o formă de grijă faţă de românii care prin acest instrument mănâncă cel puţin o masă pe zi. (…) tăierea unei facilităţi fiscale în cazul tichetelor de masă şi al voucherelor de vacanţă, respectiv aplicarea CASS – 10%, vor avea un impact negativ asupra tuturor jucătorilor din economie. Dacă ar fi aprobate, măsurile ar duce la scăderea puterii de cumpărare şi a venitului net total. Din cauza presiunii inflaţioniste, bugetele companiilor nu vor mai permite o alocare suplimentară pentru cheltuielile cu beneficiile extra-salariale sau pentru creşteri salariale care să compenseze această taxă”, a explicat Chiriac.
Cam 90% din angajatorii din sistemul privat nu oferă tichete de masă sau vauchere de vacanță.
Atunci, de unde dintr-o dată atâta grijă pentru masa angajatului?
Poate pentru că în firmele care gestionează aceste tichete, pe un comision consistent, sunt adânc băgați lideri de sindicat și purtători din ăștia de grijă?
Și ca să fie siguri că angajații nu-și dau banii pe păcănele, angajatorii ar putea să le ofere abonamente la restaurante în loc de abonamente la săli de fitness. Grea e viața când nu mai poți căpușa statul, nu-i așa?
Dar de ce trb o trasabilitate a modului de cheltuire a banilor de catre posesorii lor?
Adica eu cu munca mea tre sa dau socoteala oe ce cheltui banii!, desi, grosso modo, se stie pe ce cheltuie putinii bani: pe mancare si facturi.
Mai ladati oamenii in pace cu trasabilitatea, plang de fapt comisionarii care papa 6% din valoarea tichetelor numai pt ca emit hartii, carduri si vorba aia-s ochiul si timpanul celor care ne vor numai binele.
Hai, ne lasi domle??!!!