Unirea cu Basarabia, povestea nulei și rrromînismul de carton gonflabil

despre vorbălăgismul unionist găunos și realitatea tuberculos-osoasă

Avertisment : acest text este nerecomandat cititorilor de poze instagramice, domnișoarelor de pension, patrioților de berărie și fericiților care vor moșteni, cîndva, pămîntul ( sau ce-a mai rămîne din el )

Zilele trecute, unii au celebrat, cică, unirea Basarabiei cu Romînia. Primarele penal & pesedisto-lăberal Mihai Chirica, șef al aleșilor unioniști din Romînia & R. Moldova, a înfrățit mega-solemn Iașul cu misteriosul oraș basarabean Cahul ( sau Kabul, cum îl botezase marele unionist verbal de berărie Băsescu, amicul balșoic al anti-romînului Voronin ). Mitropolitul Moldovei & Bucovinei, domnul Teofan Savu, a oficiat o slujbă unionistă, la pachet cu soborul corespunzător de popi de pe ambele maluri ale Prutului. Deci ,, tăt narmal ,, , cum se zice în stînga gîrlei de frontieră.

Sau, de fapt, nu e mai nimic normal, în această veche și tipică poveste a micimii suicidale romîneze ? Numai un orb, un bolnav sau un jegos pot să nu vadă tuberculoza cancerigenă care domină acest tablou dezolant. Tablou în care neamțul pseudo-civilizator Iohanus vorbește public, grotesc, senin și ne-sancționat despre două popoare – ăla romînez și ăla moldovenez.

Fiindcă nu obișnuiesc să intru în turme celebrator-alienante, propun celor care mai cred în rațiune și onestitate niște opinii vechi, unele de vreo 30 de ani. Fără dezinfectarea rănii, cangrena și amputarea devin inevitabile. Și o să repet aceste argumente de cîte ori voi crede că e necesar.

Deci :

Acum ceva timp, o persoană cu inteligență peste medie ( și realism asemănător ) m-a uimit cu o probă neașteptată de candoare, făcînd pe Facebook o prezentare extrem de entuziastă unei campanii de promovare foarte cantitativă a unirii Basarabiei cu Romînia  .
Desigur, e vorba de Republica Moldova, de fapt, iar asta nu e doar un moft / filibon formal . Ci punctul obligatoriu de plecare pentru ieșirea din lumea viselor și intrarea în realitate. Evident, doar dacă vrem să trăim în lumea reală și nu în poveștile cu zîne suave, daci extratereștri și romani 100 % nobili & delicat-ocupanți .
În discuțiile generate de postarea menționată, gazda dezbaterii patriotice a opinat că Transnistria e singura mare barieră în calea unirii R. Moldova cu Romînia . Alți comentatori s-au referit la minoritățile naționale din R. M., ca obstacol dușmănos pe drumul greu al re-unirii. Etc.
Ca vechi kaghebist ce sînt, am să vă dau o veste tare proastă : așîbka, stimați naivi, sinceri sau nu . Principalele obstacole ale unirii / re-unirii nu sînt Transnistria sau rușii, găgăuzii, bulgarii și alți dușmani naturali ai fericirii noastre comune. Oricît v-ar părea de bizar, astea sînt doar elemente colaterale .
Trageți aer în piept, adînc, ca să nu înjurați prea tare sau să vă sufocați de indignare, după ce o să citiți ceea ce urmează : cel mai mare obstacol în calea unirii Republicii Moldova cu Romînia e Romînia .
Pauză de respirație.
Dacă v-ați revenit, vă explic . Nu e nici o jmecherie retorică, e ceva rușinos de simplu, fundamentat istoric și ușor de demonstrat, fiindcă probele sînt la vedere. Dacă vrem să le vedem, desigur.
În 1918, Basarabia independentă s-a unit cu Romînia de frica bolșevicilor, nu din romînism . Plus niște milioane de lei-aur, trecute din bugetul Romîniei în buzunarele unor mari patrioți din categoria inculeților . Plus niște regimente romînești pe dealurile Chișinăului .
N-o spun eu . O spune Onisifor Ghibu, un autentic patriot român . O spun o mulțime de documente indubitabile, pe care istoricii romîni le acceptă, mai mult tacit sau cu jumătate de gură .
Eu nu spun c-a fost rău că unirea s-a făcut așa . Basarabia era furată de ruși de la vechea Moldovă și deznaționalizată, în 100 de ani, mai rău decît Ardealul, de unguri, într-o mie . Așa răi cum erau și atunci, politicienii acelei Românii, ieșite dintr-un război foarte greu, au fost realiști și au ales, pentru a aduce înapoi Basarabia, o soluție pragmatică . Realpolitik, cum ar veni, dacă v-ați jucat cu cărțile de politologie și relații internaționale.
După 1918 însă, politicienilor romîni li s-a cam terminat rezerva de minte normală . Promisiunile făcute la unire n-au fost respectate decît parțial, iar Basarabia a devenit, în mare măsură, un fel de Algerie franceză, ceva între semi-colonie și regiune defavorizată .
N-o spun eu . A spus-o, public și tăios, uriașul și dreptul întru pomenire Constantin Stere, român basarabean , președinte al Sfatului Țării, rector al Universității din Iași și prefect al județului cu același nume. Și fost deținut politic, trimis în Siberia de imperiul rus.
Conducătorii acelei legendare Romînii interbelice nu și-au bătut joc, keep calm, numai de Basarabia. Au condus toată țara după principiul ,, după noi, potopul ,, . Iar cînd potopul a venit, nu doar Basarabia a fost cedată imperiului sovietic, fără un foc de armă. Ci și o mare halcă de Ardeal. Nu vreunui imperiu, ci unei țări, Ungaria, cît opt județe. Plus Cadrilaterul, returnat tot unor vecini mai năcăjiți decît glorioșii urmași ai Romei imperiale și ai marelui împărat Traian .
Da, știu, pînă la greață, toate mugetele mioritice din seria ” eram între două focuri, slabi și părăsiți „, ori ” Finlanda e altă poveste geografică ” , sau ” e ușor de judecat acum „. Tuturor acestor jalnici țîrcovnici ai neputinței romînești le spun doar atît : uitați-vă cum arată acum Lituania, Letonia și Estonia, ieșite din decenii de teasc sovietic, comparativ cu Romînia comunistă, cea anti-sovietică și mult scărpinată pe gușă de Occident. Restul sînt vorbe ieftine și frecții anti-cancerigene.
Dacă v-am plictisit cu lucruri știute, o să scurtez istoria bolii : după căderea URSS, Romînia a continuat cu brio frumoasa tradiție interbelică legată de Basarabia . Frații mai mari din dreapta Prutului, violați doar de propriii băștinași comuniști, au început să se uite de sus la rătăciții din Basarabia . Fără să-și asume, clar și oficial, lăsarea mezinilor la casa de copii a unor pedofili ruso-bolșevici . Amintind doar, mai mult pe la colțuri, de bucata de ogradă pierdută, care ar trebui să se întoarcă înapoi . Cît despre basarabeni … la simpozioane – frații-mult-iubiți, pupați cu lăcrămi și secreții nazale, pe urmă – corcituri rusificatecurve cu două fețețărani proști și vai de capul lor  etc. Keep calm, excepțiile confirmă regula –  Basarabia, fără basarabeni .
Apropo de celebrul august 1991 și de mult-vînturata posibilitate ratată a unirii, după primul puci de la Moscova : refuzul de a accepta ipoteza unirii e printre puținele decizii responsabile luate de Ion Iliescu, ca om de stat, nu ca politician. Keep calm și amintiți-vă : Romînia era atunci un stat în pragul disoluției, aproape neguvernabil, cu hoarde de mineri năvălind în parlament și dînd jos, cu forța, un prim-ministru reformist . Unirea R Moldova cu Romînia ar fi însemnat atunci, pentru conducerea Romîniei, un vagon de bombe în plus, alipit la un tren plin de grenade . Și ar fi oferit Moscovei , mai tîrziu, pretexte perfecte pentru a destabiliza Romînia și a deschide un frumos culoar terestru între trupele rusești din Transnistria și rusofila & agitata Iugoslavie . Asta ca să nu mai vorbim de serioasele complicații internaționale, generate de opoziția marilor puteri vizavi de schimbarea granițelor în zona ex-comunistă, după teribilul război din fosta Iugoslavie.
Desigur, Iliescu n-a refuzat unirea nici din mare inteligență patriotică, nici din filo-rusism. Ci fiindcă abia se descurca cu carul de belele din ogradă, iar cele de peste Prut îi trebuiau exact cum îi trebuie cîinelui un drob de sare, stropit cu diclofos. Dar decizia lui a fost una corectă. V-o spune un om care pe 27 august 1991 a intrat în parlamentul basarabean împreună cu Leonida Lari . Iar cînd mi s-a făcut pielea ca de găină, după anunțarea rezultatelor votului, am înțeles cum a fost în 1918, la Alba Iulia .
Să lăsăm însă efuziunile și să revenim la tabloul mizeriei : după 1990, Romînia a călcat, vizavi de Basarabia, pe o greblă asemănătoare cu cea interbelică . Politicienii, serviciile de informații, diplomații, asociațiile civice, presa etc, toate aceste componente ale societății romînești au eșuat lamentabil în înțelegerea realităților de peste Prut . Puținele excepții au confirmat, foarte rar, regula . Un exemplu vechi, esențial și, desigur, aproape uitat : Gabriel Andreescu, Valentin Stan, Renate Weber – ,, Relațiile României cu Republica Moldova ,, ( Centrul de Studii Internationale, nr. 1/1995 ). Acești trei oameni curajoși au suportat șuvoaie de zoi din toate părțile, fiindcă au îndrăznit să recomande o căldare cu apă rece, în cel mai profesionist și echilibrat mod. Citiți textul, dacă îl găsiți pe undeva, și o să vedeți cum ar trebui pornit : cu trezirea din somn.
Dar Romînia e țara care, în primul război mondial, a cumpărat pentru tunurile din centura de apărare a Bucureștiului muniție de alt calibru decît țevile. Nu e banc, e fapt istoric. N-au fost banc nici artificiile puturoase ori fleșcăite cu care s-a încercat recucerirea Basarabiei : diplomați inadecvați sau de mîna a treia – a șaptea, trimiși la Chișinău ca pedeapsă ori trași pe linie moartă, fiindcă s-au schimbat socotelile la minister ; ofițeri de informații de tot rîsul și toată jalea, acoperiți mai mult sau mai puțin, mai ales de propriul lor penibil ; leorbăitori / profitori de toate calibrele și toate buzunarele, doinînd de jale la fluier, cu o mînă, iar cu cealaltă cotrobăind viguros după un gheșeft patriotic.
Asta a fost, vreme de 25 de ani, marea strategie a Romîniei de recuperare a Basarabiei .
Da’ poate eu îs prost, sau vîndut rușilor, și de asta scriu toate blăstămățiile astea ne-adevărate. Îmi spuneți atunci, boieri dumneavoastră, cum dracu’ se face că Bucureștiul a tot făcut lucruri minunate, chipurile, dar relațiile bilaterale îs moarte-n coteț mai mereu, iar imaginea Romîniei în Republica Moldova e, aproape majoritar, cam tot aceea ieșită din propaganda sovietică … ?
Ori se poate și așa o minune, să bagi în maț carne de căprioară, da’ să iasă cîrnați de dihor … ?
Sau să trimiți peste Prut numai diplomați cu panaș british și ofițeri mai ceva ca ai Mossadului, iar la Chișinău ei să se transforme, mai toți, brusc, în niște rebuturi slinoase, profitoare și toxice … ? O fi v’un blăstăm basarabenesc, mai știi …
Dacă încă mai vorbiți prin somn, vă reamintesc un exemplu tipic, cleios și trei în unu’ : M.R. Ungureanu – fost ministru de externe, șef al spionajului și prim-ministru . Acest tînăr intelectual și politician de mare calibru a trimis la ambasada romînă din Chișinău un fondator al Partidului Moldovenilor, moșit de recent răposatul C. Simirad – scriitorul Nichita Danilov. Care a ajuns atunci ambasador interimar, iar apoi a fericit cultural basarabenii, tot ca patriot-adjunct . Același mare intelectual, politician și șef de spioni M R Ungureanu declara, într-un interviu, că basarabenii vorbesc light romanian . Adică un fel de română fără zahăr, sau fără calorii . Sau naiba știe ce, întrebați-l pe el, că a ajuns apoi senator și consilier al președintelui Iohanus.
Ca să terminăm cu demonstrația despre apa care curge în jos, vă mai reamintesc de un nume generic basarabean: grupul Ilașcu . Într-o țară normală, asemenea oameni ar fi fost purtați prin școli ca sfintele moaște, ca să învețe copiii, de la un exemplu viu, că poți fi român și fără să măninci de pe jos. În Romînia, Ilașcu a fost lăsat pe mîna jegosului jirinovsk C V Tudor, pe urmă a fost bălăcărit pentru asta, iar la urmă a fost dat afară din locuința de stat, în care stătea cu chirie, pe vremea marelui patriot rrromîn & plahotniucist Ponta . Îmi spuneți, vă rog, ce fel de stat e acela care își lasă eroii în glod , apoi îi și dă afară din casă … ?
Gata, ajunge, mi-am propus să nu mă mai enervez degeaba, dar m-a luat iar greața. Așa că o să termin repejor acest text inutil . Cu un adevăr pe care îl știu tot de la un basarabean, cel mai mare, cred – Paul Goma : cît timp n-o să ne asumăm toate bubele, n-o să ne vindecăm în veci de ele . Da, exact ca la Alcoolicii anonimi ,, Sîntem poporul romîn, și sîntem bolnavi ,, . Abia după asta putem scrie și cu î din . Sau putem avea pretenția să-i întrebăm de sănătate pe basarabeni . Apropo, basarabeanul Paul Goma, cel mai mare militant anti-comunist din perioada lui Ceaușescu, a fost invitat să stea la rînd, dacă vrea înapoi pașaportul romînesc, luat de comuniști . Avea doar 80 de ani, deci care-i problema ? Între timp a murit, deci ,, tăt narmal ,,.
Rezumat : Romînia abia e în stare să-și rezolve problemele actuale și e incapabilă să le înțeleagă, darămite să le rezolve, pe cele ale unei Republicii Moldova intrate în componența statului romîn.
Așa că aveți grijă ce vă doriți, stimați unioniști, că s-ar putea împlini . Apropo : credeți că degeaba umbla pe la București un apropiat al Kremlinului, Stanislav Belkovski, îmbiind Romînia , prin 2004, să se unească cu R Moldova, dar să lase Transnistria deoparte ?
Seamănă cu Povestea poveștilor a lui Creangă, numai că unor imprudenți, lacomi de daruri grecești, le-ar putea reveni nu rolul cucoanei, ci al popei .
Iar asta nu e deloc un banc. Ci o realitate care așteaptă după colț. Ca un vagon cu bombe, pe care pseudo-patrioții unioniști îl vînd drept foc de artificii tricolore.

A zis cineva Gigel Simion / AUR / SIE / MAE / SRI / etc ? Haideți să vorbim frumos, fără mizerii. Măcar din respect pentru igienă, dacă nu pentru morții care n-au murit ca să aibă ce vinde tarabagiii ieftini și jegoși ai unei suferințe de două secole.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Lucian Postu 156 Articole
Author

90 de Comentarii

  1. Oare de ce autorul scrie ‘Romînia’? Cumva pentru ca este ‘lăberal’ in convingeri?

  2. Autorul are dreptate!La noi se agita papagalii cu Unirea in sus si in jos, dar in Bsarabia (Republica Moldova) nu e niciun entuziasm pentru Unire!Este si de inteles, moldovenii nu inteleg de ce le-ar trebui alti stapani dupa 200 de ani de slugareala fata de Moscova ori Bucuresti!

  3. Dl Lucian Prostu , publicist şi consultant politic, PR & media, a uitat sau a omis sa mentioneze faptul ca moldovenii au cerut banii inainte. Cu prestatia cum ramine?!

  4. De unde domnule Lucian Postu voluptatea, nevoia de salivație în exces prin folosirea de cuvinte triviale (Vulgar, ordinar; obscen, necuviincios, indecent, scabros) când vorbiți de momente din istoria țării noastre și a neamului românesc? Ce credeți că vi se cuvine în “orașul acesta de gogomani” și nu primiți ca să vorbiți atât de urât generația bunicilor și părinților noștri? Vreți să spuneți că Italia s-a unit de bunăvoie? Landurile germane s-au unificat în Germania din patriotism? Noi românii de Nistru până la Tisa și din Herța pânâ în Valea Timocului am vorbit o limbă cu care ne-am înțeles. Italienii și nemții din sud cu cei din nord până la unificarea limbii prin televiziune la sfârșitul anilor 60 nu prea se înțelegeau între ei. Să nu vorbim de cum s-au format de democratic Statele Unite ale Americii! Și atunci cui folosește de a dezveli și a pune reflectoarele numai pe urât dintr-un întreg frumos și meritat care a fost Regatul României legalizat de Tratatul de la Trianon?

  5. Subscriu. Sper să subscrie și ficțiunea/Fake unionistul Ghitasimipn, și Târziu, și alți falși unionisti de pe cele două maluri ale gârlei. Toți, dar absolut toți așa-zișii unionisti fac jocul Ivanilor. Că, deh, interesele personale le poartă fesele imorale. Și totuși, Unirea se va produce, într-o altă existență…Nu cu nulități vândute, nu cu mediocrități balamute, nu cu cocalari și alți șarlatani.

  6. Totulnse rezumă la bani, după vine voință. În România e săracie, în Moldova e sărăcia generalizată. În Rep. Moldova e sărăcie lucie. Trump a pompat un trilion de dolari în economia americană și infrastructură, Biden intenționează să dubleze suma.
    În România Cîțu se îndreaptă spre un trilion datoria externă. Zero infrastructură spre Republic Moldova. Ce deja există rutier și feroviar e veche în paragină. Practic România ar trebui să injecteze în Rep.Moldova niște bani pe care cine știe dacă o să-i aibă vreodată.

  7. Autorul nu o fi KGB-ist, dar sigur este un produs al noii gândiri progresiste a distrugerii sentimentelor naționale, inclusiv a statelor naționale.
    În cazul României a menținerii unei țări divizate și a menținerii unui popor sfârtecat.
    Tonul este dat astăzi de Cotroceni care, cu ocazia zilei de 27 Martie, sărbătoare națională a României, nu a scos un cuvânt.
    Presă din România i-a ținut isonul în tăcere, iar astăzi, apare propagandistul antiunionist și, implicit, antiromân Lucian Postu să justifice antiunionismul.
    Vezi „Anti-romànism”, articol aflat la adresa: https://mipopescu.wordpress.com/anti-romanism

  8. dar isi trimit copiii in Romania ca in occident. Nici unul nu se mai intoarce…
    Pana la urma trebuie lasat uitarii trecutul si sa ne ocupam de viitor. Sunt acolo o groaza de romani care aspira la unire? Sa faca un referendum, sa lase rusului transnistria si ucrainienilor gagauzia, ca sa scape si de probleme si sa isi faca un viitor. Ce au acuma nu e viitor!

  9. @ anonim
    Asta e tot ce gasesti tu in articol, ineptule?
    Omul iti propune o pledoarie pentru realism si iti face un rezumat al unor decenii de abordari catastrofale relativ la basarabia. Si pe tine, infantilule, te roade O LITERA?
    E chiar teza pe care ti-o sustineam aiurea – ca declaratia lui lebed nu era o amenintare ci trebuia luata ca o consiliere, o invitatie la realism; si observam ca, de cativa ani, la reuniunile diplomatice in chestiune romania nici macar nu mai e invitata.
    – Apropos, chestia cu munitia decalibrata e superba! o stiai? Se potriveste perfect cu prostia aia a ta – ca trebuia sa rezistam in jurul bucurestiului si nu in moldova (cum au spus rusii inca de la inceput).

  10. @Stefi: Ca sa raspund la intrebarea ta – din pacate nu sunt in Basarabia asa de multi adepti ai unei uniri cu Romania. Exista o minoritate care as zice ca este in jur de 20-25% care isi doreste asta insa nu este suficient. Cu putine exceptii, basarabenii pe care i-am cunoscut (in vest nu in Romania) imi pare rau sa o spun dar erau ghidati exclusiv de interes(ce le „iesea” lor dintr-un anumit lucru). Acum multi au pasapoarte romanesti(inclusiv multi rusi dintre care, culmea, unii mi s-au parut mai de treaba decat basarabenii „romani”).Cam asta era si singurul lor interes vis-a-vis de Romania. Nu mai spun ca am intilnit si multi tineri(care in ’91 pe vremea disparitiei URSS de abia aveau 2-3 ani), care se regretau timpurile sovietice cand, spuneau ei, erau si ei „cineva”.

  11. @Al: Ca intotdeauna, iti dai in petec de mojic in solda propagandei prorusesti. Acea litera spune foarte mult despre orientarea autorului, pe care nu numai eu am sezizat-o si caruia i se aloca o atentie pe care nu o merita. Nu este singurul indiciu. Un altul este chiar in titlul articolului. Am sezizat aceasta in 2 comentarii pe care redactia nu a binevoit sa le publice. In rest, batii cimpii in fabulatii care frizeaza delirul. Nu imi amintesc sa fi discutat vreodata de munitie decalibrata, termen pe care eu unul nici nu l-am auzit vreodata. Poate vrei sa spui de guri de foc decalibrate sau munitie subcalibru, care sint cu totul alte notiuni.

  12. Articolul este o mizerie care poate stirni admiratia numai celor animati de un antiromanism feroce, precum si a trollilor in serviciul intereselor straine. Este curios de ce, in mod repetat, Cotidianul aloca spatiu logoreiei unui autor care nu depaseste nivelul unui pamfletar de gazeta periferica. Realitatile de dincolo de Prut nu sint deloc roze si asta nu e nici o surpriza dupa crunta politica de deznationalizare practicata de ocupantul rus, tarist, sovietic, actual, prin vectorii de influenta care isi fac de cap nestingheriti chiar si aici. Nici politica Romaniei nu a fost una ferma sau consecventa, cu prea rare exceptii. Nici asta nu e de mirare, intrucit Romania a suportat si inca suporta o propaganda negativa care o face sa se teama si de umbra ei. A trata insa in zeflemea un subiect atit de dureros ca pierderile teritoriale din ajunul razboiului, care au provocat mari suferite umane, pe care nimeni niciodata nu va fi in masura a le cunoaste exact, ridica mari dubii asupra caracterului si intentiilor autorului.

  13. Imi aduc aminte de momentul ratat de la inceputurile anilor 90, cand Iliescu s-a opus unirii. Dezinformarea circula si atunci, fusese creat si un slogan “Acum nu e momentul”. Tocmai ca atunci era momentul, dar cu Iliescu coada de topor ruseasca nu a fost posibil.

  14. @Redactiei: Nu va deranjeaza chiar deloc, cinstiti ziaristi, cei 3 de r din titlul articolului? Ce vrea sa spuna distinsul si prolificul autor din chiar capitala Moldovei prin aceasta? Nu de alta, dar o mai fac si altii. Poate (ne)domnia sa binevoieste sa explice. Sinteti foarte vigilenti cu comentariile, cu unele doar, nu insa si cu productiile.

  15. deci, ca sa inteleg bine articolu : romanii din Republica Romania sunt prosti…. si nu merita sa aiba un stat impreuna cu romanii din Basarabia ( denumirea de Basarabia vine de la partidul arab sau e de origine rusa la fel ca Matei Basarab care era tar rus?) 2. al treilea „r” din rrrominism este greseala de redactare fiind luat din numele autorului? 3. oare de ce toate exemplele de romani prosti sunt recunoscuti ca adepti ai lui soros/ autorul nu?) 4. Iliescu a studiat istoria cumva la Moscova ( asa zice putin) unii zic ca de fapt el vroia unirea Romaniei cu RUSIA cu tot cu Basarabia ( a trimis si invitatie scrisa in 89 dar rusii au zis ca romanii merita doar 10 0000 de Omuni, cu autocarele, deci fara r) Concluzie fiindca sunt niste de fire de par in ciorba aruncam tot cazanul de mancare????

  16. Amestecul de adevaruri cu ineptiile condamnabile e aproape perfect in acest expozeu eclectic! Esenta expozeului observ ca a
    scapat, ca de obicei, cititorilor comentatori, faptul ca „Romania e principalul dusman al Unirii”!? Stiut fiind chiar si de
    un „autointitulat kgb-ist” ca principalul dusman este COMINTERNUL prin slugile instalate din 1989 in fruntea Romaniei!!!
    Ce mai conteaza insolentele privind momentul 1918 care nu s-ar datora ROMANISMULUI parafat prin vot la referendum, ci… rrromanismului, o mistocareala in famoida! Repet, istoria nu e la indemana sefilor de postu ri co munale…

  17. Autorul incepe bine dar se poticneste dupa ’90. Le face varza pe toate si pe toti. Apoi nu vorbeste explicit nimic despre securitate, ma refer la aceea securitate resapata de Imre Magureanu numai cu ardeleni de-ai sai mixati (vine de la fr. mixer). Tot baietii lui, cei cu ceva scoala, au inventat si pacaleala „Marea Unire” care
    a prins si la adevaratii fauritori ai statului Romania. Astia sunt primii care se opun pe fata oricarui demers de apropiere cu romanii de peste Prut. Restul romanilor nu par afectati, ii considera firesc de-ai lor. PS: Nu se stie nici acum daca Iliescu l-a numit pe Imre sau Imre si stapanii sai pe Iliescu.

  18. @anonim
    Pai boule miop, daca eram cu propaganda pro-rusa [nu ‘proruseasca’! bietul de tine, nici romaneste nu stii si te visezi phatrrrrihhott] taceam chitic. Ca – si asta e miza articolului, tampitelule – lucrurile merg tari ghini pintru moskva – ‘tăt narmal’, ce mai …
    Si ASTA il deranjeaza pe autor (si pe mine). Noi facem diferenta, loaza, intre ‘rrrhominism’ (adica o grohaiala prosteasca si dizolvanta, sustinuta cu multi bani publici) si ‘romanism’ (un sentiment autentic, patriotic, fecund).
    N-ai realizat nici macar ironia din titlu, biet inept (si ca tine sunt legiune), cum o sa intelegi tot articolul? Si, ca o putoare ceausista, ai o singura solutie la ce nu intelegi: CENZURA.
    Nu articolul e problema ci situatia catastrofala de acolo – unde s-au topit sume enorme.
    Si TOCMAI ABSENTA MOSCOVEI aici e una din probleme, dupa mine, ca nu la indemnul ei ne-au maturat ranjitorii parteneri strategici de la toate intalnirile diplomatice in tema.
    Sansa statelor mici e echilibrul diplomatic (lucru dovedit in toata istoria noastra) si doar tampiteii saliveaza la rezolutii unilaterale si decisive.

  19. @ anonim
    Adica la tot ce spune autorul tu gasesti vinovatul in rusia? [burghezo-mosierimea, psd, dragnia, fortele oculte care ne pedepsesc pt ca ne-am platit datoria etc]
    Dupa 30 de ani ?? acelasi discurs, infantilule !
    Dar care e procentul de moldoveni/romani? CU TRANSNISTRIA!! Indraznesti sa-l compari cu cel din bucovina 1918?
    Asta e problema ta? ca nu e SUTA LA SUTA? Autorul iti da solutia, bou miop: CARE E PROCENTUL LA BALTICI? SI DE CE LA EI DA SI LA NOI NU?
    „Nici politica Romaniei nu a fost una ferma sau consecventa” ?!?!? – tocmai ca a fost, doar ca de vector negativ. LA FEL DE PROSTEASCA SI RIGIDA ca si tine, care nu poti sa faci diferenta intre (auto)ironie si „zeflemea”. Ca orice lichea esti, desigur, lipsit de simtul umorului.
    Cand tovarasa ta rollason il ZEFLEMISEA din rasputeri pe goma (singurul nostru nobelizabil), unde erai mucosule? Ca din impostor si antisemit nu-l scotea. Ei bine, aceiasi oficiali care l-au mazilit pe goma aici sunt si gardienii catastroficului program ‘de peste prut’ – pe bani publici, fireste.
    Dar ca sa vezi asta iti trebuie mai mult decat o grohaiala ‘rrrrirrri-ita’.

  20. ???!!! Romînia e țara care, în primul război mondial, a cumpărat pentru tunurile din centura de apărare a Bucureștiului muniție de alt calibru decît țevile Zau asa?
    Curios INSA , NICIODATA, dar absolit niciodata propaganda comunista nu a acuzat de asa ceva guvernantii romani din epoca de dinainte primului rezbel mondial. In rest i-0au acuzat cam de tit ce au putut.
    Da de asta nu au putut sa ii acuze …

    Asd zice ca .. grajdanin asta (ca domnu nu ii pot spune ) este sub influenta propagandei rusesti…

    A da. Sunt copil r
    \de refugiati. Mama era basarabeanca si tata bucoivinean de langa Cernauti
    .

  21. @Al

    care munitie decalibrata ? Autorul scrie „muniție de alt calibru decît țevile„.. adica asta ar insemna de 194 de mm in loc de 210 ..
    Decalibrat inseamna altceva..si in artilerie nu se decalibraaza munitia ci teava tunului … (in gnl duoa mulota folosirre .. s elargeste nitel. u mulot dar suficient sa nu mai ai precizie)

    Si .. desi comunistii romani au acuzat de de toate givernele roamnesti din epoca 1900-1916 nu au acuzat de cumorare de munitie ptr alte calibre decat cele din dotare.
    Asta inseamna ca „sirsele” aitorului sunt latele .. unele sovietice!

  22. @Al: Postu spune prostii cu munitia dar si cu regimentele, dar ce altceva poate spune un gurist ca el? Tu, in prostia ta, le ei de bune, doar ca sa-ti iasa pasienta in marea ta dragoste pentru Rusia. Fortificatiile Bucurestiului erau dotate cu tunuri de varii calibre, 3 fiind majore, 57, 110 si 150 mm. Pentru care dintre acestea s-a cumparat munitie ‘decalibrata’, cum spui tu, ins dus cu capul care vrea sa para mare cunoscator folosind cuvinte bombastice? Probabil ca un lot de munitie a fost dirijat gresit, ceea ce se intimpla frecvent, la pace si razboi, iar Postu, tot atit de priceput si binevoitor ca tine, face din tintar armasar, ca asa da bine la maicuta Rusie. Tunurile de la fortificatii au fost demontate si transferate la unitatile de artilerie chiar inainte de intrarea Romaniei in razboi, participind la luptele de la Turtucaia si in alte teatre, decizia fiind luata inca din 1914. Deci nici vorba de rezistenta in fortificatii, asa cum aberant sustii tu. Batalia Bucurestilor, la care armata rusa nu a binevoit sa ia parte, inseamna altceva. Rollason este tovarasa ta in dragoste de Rusia dar cel putin ea este bine crescuta, nu un magar ca tine. Daca esti asa de sigur pe argumentele tale, de ce nu raspunzi si altora care critica articolul, ca sint destui? Sictir deci golan fara minte.

  23. @Ghita Gizonu: O piesa ‘decalibrta’ nu este intotdeauna pierduta. Uzura gurilor de foc, in artilerie, se manifesta preponderent prin alungirea camerei de incarcare, datorata uzurii ghinturilor. Totusi, tabelele de tragere prezinta corectii pentru uzura. Un caz interesant este cel al tunurilor germane care bombardau Parisul de la aproximativ 100 de kilometri. Datorita regimului intens, acestea, intr-adevar, se decalibrau dar germanii le ajustau pentru un calibru superior si, daca memoria nu a tradeaza, chiar prin fretarea unei alte tevi de calibru mai mic. Am citit aceasta cu multe decenii in urma in Romania militara, revista interbelica, care totusi era accesibila in unele biblioteci.

  24. @Al: Ca ai adus vorba de Bucovina in 1918, recent Cotidianul a publicat un articol despre masacrul de la Fintina Alba. Acolo, ai ocazia sa vezi pe tovarasa ta draga de propaganda ruseasca desfasurindu-se in plin. Tu esti insa absent de pe acel forum. Nu e in fisa postului. Probabil ca, in mintea ta de porc mincinos, tot romanii sint vinovati, asa cum pretinzi despre Basarabia, ca nu degeaba il apreciezi pe Lebed pentru ca a amenitat cu razboiul. Mars deci acolo unde ti-e locul, adica la cocina.

  25. @Anonim

    nu incerca sa vinzi catraveti gradinarului ….
    Dar, asa ptr tine si altii .. Da, au fost incurcaturi cu minitiile artileriei romane. Asta din cauza modelelor diferiote cu acelasi calibru. Difereau . lungimile prooectilului si a tubului (vezi cazul 7,62. Adica sa nu incerci sa incarci munitoe „lunga” in AKM .. desi e tot ruseasca de 7,62 ca nu intra. Merdoa odata mpoam pomeit cu minitie md 1907 in loc de md 43 … ) Munitia ptr un tun francez de 75 mm nu se potrivea unui Kruoo de 75 si nici invers …

  26. @Ghita Bizonu’: Nu vad de ce ai ‘explodat’. Ceea ce am spus era doar o completare. Ai perfecta dreptate cu calibrele si munitiile. Si, daca spui ca esti gradinar, cred ca stii ca un cartus se identifica nu numai dupa calibru (care, la rindul sau este o notiune destul de conventionala) ci si prin lungimea tubului. Astfel, daca tot ai amintit de arhicunoscutul calibru 7,62, putem vorbi de cartuse 7,62 x 39; 7,62 x 51 sau 7,62 x 54 mm, probabil si de altele. Idem calibrul 9 mm unde cred ca sint vreo 5. La rindul sau, tubul poate fi de mai multe feluri, dupa tipul inchizatorului, mecanismul de extractie si sistemul de dare a focului. Oricum, lumea armamentului individual este foarte diversa si, daca pentru uz miliatar se merge pe standardizare din motive de logistica, pentru alte destinatii producatorii si chiar amatorii au liber in a-si manifesta creativitatea, chiar fantezia. As paria deci ca nu exista nici un om care sa cunoasca in intregime acest domeniu. La artilerie este inca si mai si, intrucit gurile de foc nici nu mai folosesc demultisor incarcaturi acuplate. Nu am reusit sa inteleg ultima propozitie. Cred ca vorbesti de un incident de logistica, nu rar acolo unde achizitionarea se face din surse diverse iar comenzile se plaseaza prin favoritisme. Logistica este inca si mai complexa decit comanda operationala. De aceea, pentru spionaj, ca obiectiv, un ofiter de logistica este chiar mai important decit unul de comanda. In rest, sa auzim si de bine, ca de rau ne-am saturat demult, mai ales ca avem de a face cu el la tot pasul.

  27. „Al”, constat ca nu numai eu vad in tine un bolsevic adulator al Uniunii Sovietelor de Capitalisti Comintern, din pacate
    cel care te pune meritat la zidul infamiei e un adulator al Chinei bolsevice, ceea ce ii reduce semnificativ impactul…
    Sunteti atat tu cat si „Anonim” victime ale propagandistilor de genul Gralului din Faget care bagatelizeaza evolutiile si sensul lor real prezentandu-le deformat in mod condamnabil, indiferent ca se refera la Romania sau restul Lumii. Nu exista nicio deosebire intre acest individ ce se da filosof si „analistii” Securitatii din studiourile Securitatii care intervin la fiecare diversiune a…Securitatii, prezentandu-le drept fenomene democratice, forme firesti ale luptei politice…
    Nu mai spun de FLITUL cu „prostocratia” cand pana si pretorienii pe care i-a recrutat pe parcursul carierei conspirative
    il desfid in sinea lor, doar se vede cu ochiul liber ca la lucru e Securitatea si acoperitii ei mai noi sau mai vechi…
    Noua putere cuprinde noua garnitura cominternist-securista, noile cadre scolite identic cu cadrele vechi care au actionat
    dupa 1989, scolite sa DISTRUGA ROMANIA in procedura globala a RESETARII MARXIST/BOLSEVICE…Nu se poate ignora firul rosu
    ce leaga exportul virusului bolsevic chinez de blocarea societatii umane, frauda electorala din SUA pt instalarea unei fosile bolsevice devenita miliardar prin afaceri cu Securitatile poloneze, ucrainiene, romanesti, sovietice si chineze!

  28. @Charlie: Nu sint deloc un adulator al ‘Chinei bolsevice’. China nu mai este demult ‘bolsevica’, nici macar in sensul vulgar extins al acestui termen, care de fapt priveste doar lumea rusa. Totusi, China a fost si inca este singura mare putere care a respectat Romania dupa aranjamentele clocite in timpul lui Gorbaciov si parafate la Malta. Din partea Chinei, nu am avut parte de propaganda negativa, inclusiv de cea cu ‘rrr’, placuta ziarului si altora, acorduri gen PSAL sau MCVuri. Ma tem deci ca trecerea in derizoriu a relatiei cu China, alaturi de miza pe o singura carte, va costa urit Romania.

  29. @ anonim, bizonu
    DEX online:
    decalibra vtr [At: MDENC / Pzi: 3 ~rează / E: des- + calibra] 1-2 A(-și) mări sau micșora calibrul Si: a (se) deforma, a (se) lărgi.
    Cautare google ‘munitie decalibrata’ pg2:
    „de către posesorul armei, care folosea tuburi deja trase (posibil decalibrate)” [text juridic!]
    PRIN URMARE:
    – termenul se poate folosi si la munitie, fara probleme
    – termenul se poate folosi si generic, ‘marit’ sau ‘micsorat’ – in cazul nostru cineva ar fi marit sau micsorat calibrul la comanda de munitie
    – prin extensie: munitie care nu corespunde dpdv al calibrului

    Fiind doi indivizi limitati nu mai intru in probleme legate de polisemie si alte lingvisticarii.
    Remarc doar ca doua putori nu sunt in stare sa caute in dex online dar ei ne salveaza natia.

  30. @ anonim
    – Nu am auzit de asta cu munitia decalibrata nici eu, sper sa gasesc ceva. Dar la ce haos era nu m-as mira defel.
    Daca s-au facut comenzi de bocanci de carton si soldatilor le-au inghetat picioarele, merge linistit si asta cu decalibrarea. Si altele si altele.
    Totul in conditii de impunitate apoi, postbelic. Astfel incat, exasperat, averescu isi face partid – le datora asta sutelor de mii care murisera inutil si stupid.
    – Tu erai cu tema cretina ca ‘trebuia sa rezistam la bucuresti’. Chiar daca am fi castigat pe moment era imposibil sa continuam, asta se vede dintr-o privire pe harta, talambule. Apoi, o infrangere serioasa ar fi insemnat si mai putine trupe in moldova, poate chiar capitulare. Rabdarea rusilor avea si ea limite.
    – Si era imposibil sa demonteze si sa transfere TOATE tunurile, aberezi iar enormitati.

  31. @ charlie
    Eu sunt pro-chinez, nu anonimul – el papagaliceste ca de obicei lozincile oficiale curente.
    In rest, ca de obicei, esti indistinct si stufos.
    Cel din faget o fi marga? N-am cum sa fiu o victima, l-am acuzat in destule randuri de prolixitate. Si defetism. Cartile lui de filosofie sunt insa oneste, sintetice; isi merita banii, ceea ce e mare lucru.
    In ce te priveste revin cu eterna intrebare: daca TOTI liderii de azi sunt bolsevici, ce mai asteapta?

  32. @ anonim
    N-am fost NICIODATA tovaras cu rollason, lepra. Spre deosebire de tine, care o luai si cu politeturi, evident te complexeaza.
    La ‘fantana alba’ e atat de penibila (nu erau romani ci germani!?) incat am vazut ca e mai bine sa n-o intrerup. Bolsevicii se dizolva cel mai bine cand isi dau in petec.

    Iar in ceea ce priveste evenimentul consider ca cei care l-au organizat sunt principalii vinovati:
    – asa o masa de oameni nu putea trece neobservata, intr-o zona de granita, care misuna de agenti;
    – si chiar daca, e de neimaginat ca granicerii n-ar fi tras – doar un idiot ca tine (o putoare ceausista care n-a facut garda niciodata) nu-si poate imagina ce simte o santinela cand se trezeste cu o multime de oameni alergand spre el;
    – cei care au fugit nu s-au gandit deloc la represaliile crunte care vor urma pentru cei ramasi;
    – in concluzie – un caz de isterie colectiva in cel mai bun caz; in cel mai rau – organizat de servicii?
    Cei cazuti trebuie onorati ca martiri. Dar ca experienta istorica trebuie retinut ‘asa nu’.
    Ca empatic ce sunt imi pasa de oameni. Ca lichea mucoasa ce esti te isterizeaza orice picatura de sange.

  33. „Anonim” si „Al” cred ca trebuie sa o iau cu voi de la…inceputuri! China a fost bolsevizata de Rusia sovietica,respectiv
    URSS, toti liderii asasini contra umanitatii chineze si limitrofe fiind scoliti la Universitatea Cominternului patronata de Karl Radek. China a devenit atat de bolsevica…in termeni elevati care desfid „vulgaritatea”, incat nu s-a aliniat in 1989, la fel ca Ceausescu LINIEI Comintern de trecere/reintrare la „capitalism”, respectiv reintrarea in ilegalitatea antemaceluri bolsevice mondiale! Acest fapt nefiind o „schisma”, ci o conservare consecventa a BOLSEVISMULUI! China e bolsevica avand in frunte PARTIDUL COMUNIST CHINEZ!!! E o realitate pe care o sfidati cu toate argumentele prezentate de mine si asa cum sfidati realitatea bolsevica chineza o sfidati si pe a PERPETUARII/CONTINUITATII Securitatii si nu mai zic de a Cominternului!!! Sa cred ca cei vreo 4-5 sustinatori ai acestei „teorii false” sunt persoane diferite? Va repet, voi
    nu cunoasteti istoria Internationalelor cu consecventa urmaririi aceluiasi tel, hai sa va fac o concesie, pana in 1989!
    Insa asa cum Lagarul de Concentrare Comunist s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in toate tarile componente in societati PSEUDOCAPITALISTE, SECURISTE, cu capitalisti din vechea nomenclatura, tot asa si Cominternul a reintrat in ilegalitate, adica in starea specifica si cand stiau de ele DOAR conducerile statelor Lumii. „Al”, ILEGALII care au fost legendati in fruntea marilor puteri nu pot aplica masuri discretionar-dictatoriale popoarelor crescute in libertate, nici
    chiar acum ajutati de virusul bolsevic al camarazilor chinezi, cum o face Kapo-ul din Deal cu romanii stersi pe creiere in
    comunism…

  34. Am citit cu dificultate, deși româna este limba mea maternă, acest articol tip „fecală” (ca să citez din H.R. Patapievici). Autorul bălmăjește negativizat prin concepte și momente istorice diferite, din domenii în care domnia sa este, așa cum se prezintă, un agiamiu. E un fel de „uite, nene, ce le-am zis-o” și atât. Totodată, este o scriere fără idei originale, majoritatea sunt însușite din „opera” lui L. Boia, alt nene care scrie eseuri cu pretenții de cercetare istorică. Evident, problema unirii cu Basarabia, nu poate fi pusă în maniera tendențioasă și psihopat-scârbită așa cum a făcut autorul acestui text. Și nu știu de ce crede dl. autor că reunificarea cu Basarabia este chintesența existenței noastre pe pământ. E o neînțelegere. Unirea, este în prezent doar o idee între multe alte idei. La ora aceasta, România ar trebui să acționeze pentru creșterea puterii economice proprii, în mod eficient. Să transformăm câteva zeci de firme de stat în giganți economici profitabili care să poată DEZVOLTA PLANIFICAT țara și să poată determina ratingul de țară. Să ținem în mâini românești ce este al nostru, gaz, petrol, minereuri, păduri, teren, industrii strategice, să ținem oamenii în țară, să-i aducem pe o parte dintre cei plecați afară. Ce fac cei din glodul din Basarabia cu șansele pe care viața le-a oferit, este efectiv treaba lor, exceptând momentul când încep să-l facă pe Eminescu „poet moldovean”, dar și alte personalități ale culturii române. Ce probleme de orgoliu imperial mai există și azi la Moscova, referitor la această chestiune, iarăși nu ne privește pe noi. Să fie fericiți frații ruși cu ce au făcut în estul României, cu niște costuri umane și materiale inimaginabile pentru Mama Rusia. Dânșii știu cel mai bine dacă a meritat, noi ne vedem de drumul nostru în cel de-al treilea mileniu de existență a poporului român.

  35. @Al
    La Fântâna Albă din 1940, trupele sovietice au mitraliat și îngropat în gropi comune, aproape 5000 de civili români bucovineni, o parte fiind răniți și apoi îngropați de vii, mulți copii, femei, bătâni, preoți. Fântâna Albă a fost un masacru PREMEDITAT, nu omori și nu rănești 5000 de oameni și nu-i îngropi în gropi comune cu un pichet de grăniceri speriați. Acolo au fost zeci sau sute de soldați sovietici care au avut misiunea să-i lichideze exemplar pe „trădătorii popoporului sovietic” și să șteargă apoi toate urmele. Martorii vorbesc de persoane care vorbeau prost românește care au dat de știre prin sate că se mai poate încă trece în România. Cursa întinsă, aducerea de forțe militare numeroase într-un loc de ambruscadă, vânarea prin păduri a supraviețuitorilor mitralierii inițiale și spintecarea lor, îngroparea morților laolaltă cu vii în gropi comune, pentru a șterge urmele, indică un singur lucru: PREMEDITARE. În virtutea acordului semnat cu România la 28 iunie 1940, sovieticii trebuiau să le facă o hârtie colectivă și să îi lăse să plece unde vor. Erau oameni liberi și puteau fi lăsați fără probleme să treacă în România neocupată în virtutea înțelegerii semnate cu statul român. Vezi tu, amice, așa încep războailele care îți omoară apoi 30 de milioane de oameni, cu ticăloșii din astea. Așa a ajuns să treacă și România, stat tradițional pro-francez și pro-britanic, fost aliat de nădejde al Rusiei, care în iunie 1940 era încă STAT NEUTRU, de partea Germaniei naziste. Importanța masacrării sărmanilor români la Fântâna Albă în 1940 nu a fost percepută corect de liderii URSS. Dar trecerea statului România, CU CEA MAI MARE RESURSĂ DE PETROL din Europa(exceptând URSS)și cu o uriașă capacitate de rafinare, de partea Germaniei lui Adolf Hitler, a fost nota de plată transmisă URSS pentru ce ne-a făcut, inclusiv la Fântâna Albă.

  36. Masacrul de la Fântâna Albă, 1.04.1941, nu în 1940, evident. Nici nu visau săracii în aprilie 1940 ce CALAMITATE va cădea peste ei în doar câteva luni, mai ales că nici măcar nu se aflau în Basarabia, ci în Bucovina, o provincie românească care nu aparținuse niciodată în istorie Rusiei sau URSS. În 1940, au fost masacrele de la Prut, puțin documentate. Să-i ierte bunul Dumnezeu pe toți!

  37. @ saul
    – Articolul e ironic iar autorul e unionist. Pentru unire ar fi nevoie de multa subtilitate dar cu romani ca tine slaba speranta.
    – Dupa cum am spus cei morti sunt martiri ai neamului.
    In rest variantele difera grosier, binevoieste sa o citesti si pe cea de anul trecut, tot aici:
    https://www.cotidianul.ro/nu-uitati-de-masacrul-de-la-fantana-alba/
    Acum 10 ani, avem doar sute, nu 5000 sau 3000; SI INCERCARI REPETATE DE A-I OPRI, din partea autoritatilor:
    https://www.cotidianul.ro/masacrul-de-la-fantana-alba-2/
    Parca difera substantial de cea a javrei securiste tomac, nu crezi?
    Ce e premeditarea? Sute sau mii de oameni mergand spre granita nu aveau cum sa nu alerteze ocupantul.
    ‘Oameni liberi’? Glumesti desigur, nici macar nkvd-istii nu erau liberi in uniunea aia.
    Am gasit si alte variante, nu neaparat contradictorii. De pilda una in care erau si arme prin grupul de romani.
    – Regret dar nu am impresia ca doar pentru basarabia ne-am fi aliat cu hitler, dovada ca n-am facut-o imediat. Decisiv a fost diktatul de la viena; si aducerea lui antonescu – omul germaniei.
    – Cum sa-si creasca romania puterea economica? fara ca omul politic sa intre in puscarie pentru asta. mai ai si umor.

  38. @ charlie
    Poate e mai nimerit sa definesti bolsevismul, pentru inceput.
    China bolsevica? De ce nu incepi macar cu sun yat-sen mai bine (un hakka la fel ca multi altii, decisivi), cel care isi pune partidul sub tutela internationalei.
    Mao bolsevic? confucianism cu tente marxiste poate.
    Bratienii nostri au fost masoni in primul rand sau doar instrumental? sau romani patrioti?
    Era in planul ‘bolsevic’ o china independenta? si UNITA? ma indoiesc profund
    Diferentele intre elitele ‘bolsevice’ pe care le tot invoci sunt uriase, atat de mari incat a le pune sub aceeasi umbrela conceptuala inseamna sa le voalezi.
    De ce era in planul ‘bolsevic’ dezvoltarea chinei sub deng (alt hakka)? Nu erau mai obedienti in starea de saracie? Dar noul plan pe 20 de ani, de urbanizare a 500 de milioane de rurali?
    Controlezi mai bine un popor educat si modern, care calatoreste afara sau niste tarani lipiti de foame si limitati, care nici nu inteleg chineza oficiala?

  39. @Al
    Vad ca tot incerci sa-i scoti basma curata pe criminalii romanilor de la Fantana Alba. Ai o problema de caracter, se vede treaba, mai mult decat nestiinta in domeniul istoric. De asemenea, observ ca vrei sa faci si pe desteptul, ceea ce arata ceva necazuri psihologice. Amesteci fantasmagoriile, faulturile logice, informatia contrafactuala si cateva date istorice certe, ca sa ajungi la concluzia care iti convine tie. NU a incercat nimeni sa convinga oamenii sa nu plece din satele lor, DIMPOTRIVA, le-au intins o cursa. Asta cu arme de foc la tarani este dincolo de orice comentariu. Guvernul Gigurtu, primul guvern romanesc facut din pro-nazisti, a fost investit in functie la 4 iulie 1940, la doar cateva zile dupa raptul sovietic, si nu dupa Dictatul de la Viena. Deci, pana acum, este fals 100% tot ce ai spus. Basarabia reprezenta 1/5 din teritoriul suvernan al Romaniei, cu 2 milioane de romani. Eu vad ca nu poti sa procesezi aceste cifre dar in epoca, la Bucuresti, lumea a inteles ce era de inteles, au pus mana pe telefon si l-au sunat pe unu’, Hitler, la doar cateva zile dupa aceasta pierdere colosala. Mai mult, cand URSS jefuia Romania de atata teritoriu si populatie, plus toata infrastructura economica de acolo, TEZAURUL NATIONAL AL ROMANIEI era inca confiscat la Moscova. Tu ce varsta ai mai exact, 11 ani, cumva? In vidul de putere din Europa, cu Franta kaput, Marea Britanie fugind de pe continent cu ultimii sai soldati si cu SUA inca neutre, cum ar fi putut sa stea Romania impasibila intr-o asemenea situatie, in care eram striviti de un imperiu acasa la noi?

  40. „Al”, cand eu vorbeam aici de Sun Yat-sen tu nu fusesei botezat cu pseudonimul asta si nici celelalte clone pro-chineze, a se citi PROBOLSEVICE!!! Individul are ca toti marxist/bolsevicii o origine incerta datorita sutelor de identitati folosite
    ca acoperire in tarile unde s-au/au fost legendati de durata, temporar sau in tranzit. Stiu ca punctul vostru slab, ma refer la camarazii din CUIB-ul legionar, e faptul ca nu se mai aplica FLITUL cu „evreii…oculti” cand e vorba de China si
    intreaga Asie, ca si de Africa si America de Sud! Si atunci,hai sa-i rupem pe BOLSEVICII COMINTERNISTI CHINEZI de Lenin si
    bolsevicii FOSTI EVREI! Mie mi-ar fi rusine sa sustin aberatiile tale referitoare la China de dupa 1848 si mai ales acelea
    referitoare la China de azi care e mai bolsevica decat…”Papa/Tzarul Rosu” Rasputin!!! Sun a fost recrutat de Lenin care
    era tot CHINEZO-NIPON in Japonia si amandoi pe Mao si Cian Kai-shi, toti cominternisti! Locotenentii lui Lenin au creat atat partide cat si sindicate „nationale” pe care le-au afiliat internationalelor…”o procedura de JOS in SUS”, ca sa para ca afilierile sunt firesti! Nu vreau sa-ti obosesc cerebelul, dar fa paralela cu „CFSN”-urile agentilor Comintern din
    teritoriul Romaniei din 22 dec 1989 care au „afluat” in CFSN-ul central creat de gruparea de asasini a lui Ilici-Genocid!
    Asa scriu istoria dupa 1848 marxist/b0olsevicii si tu in cel mai bun caz esti o victima, cu toate ca CERBICIA cu care ma
    contrezi de ani de zile cu: „cine sunt bolsevicii?”, sub diverse identitati impune o alta varianta…

  41. foarte ciudat lenin asta . a facut revolutia in china in 1911 si apoi a facut-o in rusia in 1917

  42. @Al: O tragi de par cu munitia decalibrata. Nu e prima oara cind spui o prostie si apoi te cramponezi de ea. Ceea ce spune dexonline se refera strict la teava, nicidecum la munitie. Textul pe care l-ai gasit despre tuburile cartus nu te sustine, fiind incidental, chiar neprofesional, intrucit nu se vorbeste de calibru la tuburi, pentru care exista alti parametri, oricum fara legatura cu spusele lui Postu. Nu este nici juridic ci de medicina legala, e drept un domeniu conex penalisticii dar nu inca de stiinta dreptului. E pur si simplu similara cu ingineria atunci cind se cere expertiza tehnica in caz de accident. Chiar daca un inginer depune in tribunal, le ramine juristilor de profesie sa dea verdictul. Asta inseamna sa vorbesti din burta si sa o faci pe desteptul, atunci cind doar obrazul este gros, nu si bagajul de cunostinte. Idem si cu rezistenta in jurul Bucurestilor, unde nu am sustinut niciodata rezistenta in fortificatii, dupa cum nu am spus ca trebuia sau nu trebuia. Batalia de pe Arges sau Neajlov, aka a Bucurestiului a avut intr-adevar loc, dar in proximitatea Bucurestilor, nu in fortificatii. Nu a fost nici chiar lipsita de sanse, asta daca Ratesti iti spune ceva, nu in ultimul rind refuzul armatei rusa. Porc cum esti, caci numai un porc poate minti de la ochi si adresa mizerii, te unge la suflet. Era exct ce voia Rusia: infringerea Romaniei, pe care nici nu se sfia sa o spuna, pentru care si dijmuia livrarile aliate care inevitabil ii tranzitau teritoriul. Asta Averescu nu o spune? Nici cind l-a dat afara pe un porc de general rus care a dat buzna beat in biroul sau? Cu Fintina Alba, iar vorbesti aiurea. Incidentul este bine documentat. Radio Iasi (se prinde din toata tara) a transmis duminica o emisiune cu multe detalii. Nu a fost vorba de santinele ci de o formatie militara dotata cu mitraliere si dispusa in dispozitiv de ambuscada. Deci dragoste netarmurita pentru Rusia, in tovarasie de taina pentru cel/cea care o impartaseste…

  43. „ateniene”, Lenin asta a fost surprinzator, ciudat, dar consecvent! Flacau, cot la cot cu Sun, Lenin a organizat „rascoala boxerilor” la 1900 si razboiul ruso-nipon din 1905, ca sa-ti reamintesc ce am scris repetat aici cu detalii,nume de agenti
    si interpretarile corecte ale evenimentelor!Diferenta dintre noi consta in faptul ca am studiat sute de carti din perioada
    respectiva, dar si falsificarile de dupa 1945, in biblioteci occidentale, dar si romanesti…Tot ce spun si nu va vine sa credeti din ignoranta, incapatanare, rautatea spalatilor pe creiere fanatizati sau ca simpli lefegii are o baza solida…
    Indiferent cum va autointitulati, „atenieni”, „justinieni”, „Anonimi”, „Olahi”, „Oameni care trec”, „Unii Neromani”, „Ion Acatrinei” si asa mai departe, vorbiti aceeasi limba, folositi aceleasi expresii, aveti chiar aceleasi ticuri, nu mai zic ca unii dintre voi va multiplicati intr-o veselie si asta in timp ce tradatorii care ne conduc isi fac mendrele, ne raresc
    randurile, ne lichideaza batranii, pe multi ii imping la sinucidere!!! Si pe voi va framanta faptul ca Lenin, executorul
    testamentar al lui Marx, „era ciudat” si asta la bascalie! V-am dat exemple de familii marxiste si bolsevice ce presteaza
    si azi prin stranepoti, nepoti si fii, v-au dat si altii exemple, dar voi sunteti CATARI…

  44. @Charlie: Nu sari in concluzie. Nu altii sint catiri ci tu esti cam magar, nu chiar rar…

  45. @ saul
    – Nu, tu ai o problema de caracter. Dand crezare tocmai fantasmagoriilor unuia ca tomac voalezi chiar sacrificiul acelor romani. Stapanul lui tomac a fost la putere 10 ani! DE CE NU S-A FACUT NIMIC – O COMISIE ISTORICA? Nu te deranjeaza?
    – Ungaria face crize pentru cateva mii de minoritari din ucraina. Noi de ce nu scoatem un cuvant pentru sute de mii? Nu te intrebi?
    – La reuniunile diplomatice pe tema basarabiei noi nu mai suntem nici macar invitati de ani de zile. Asta e halucinant, nu crezi? SI asta spune articolul, in subtext; dar pe un tamp ca tine care se tine de cliseele lui tomac nu-l intereseaza.
    Tu si cei ca tine sunteti marii suporteri ai acestei stari catastrofale. Diplomatia (chiar si intr-un cotidian) nu se face cu ragete si isterii; si in nici un caz sustinand prostii gonflate de securisti, nu vom fi decat ridicoli in ochii altora.
    Nu esti in stare sa intelegi un articol in cheie ironica daramite sa dai sens mortii unor romani – chiar daca victime ale unei isterii colective.

  46. @ saul
    – In privinta valea alba: NU a fost un incident izolat ci un fenomen de masa, luni de zile.
    Deja din toamna 40 se tensioneaza, incepe sa se traga la granita (incidentul cu romani inarmati 19 noiembrie – wiki; explicit doar in engleza! desi aluziv si in romana).
    Singurul istoric care avanseaza cifre spune intre 200-300 victime. Desigur represaliile au fost de zeci de mii – dupa cum am subliniat.
    IN MOMENTUL IN CARE SPUI INTRE 44 SI 5000 DE VICTIME TE COMPROMITI – orice strain te ia drept ridicol. Si prin extensie un partener neserios – adica exact ce urmaresc unii ‘prieteni’.
    – Guvernul gigurtu: … DECI, daca urmeaza viena inseamna EVIDENT ca omul de paie al lui carol (al catelea?) n-a convins pe nimeni. Tu singur pui datele in ecuatie. A fost nevoie nu de omul lui carol ci de cel al lui hitler!
    – Merita spus si ca uk-usa au insistat in 47 ca ardealul de nord sa revina ungariei; si stalin s-a opus, oricat de neplacut ar fi sa auzim asta acum.

  47. @ charlie
    – Se spune ‘fusesesi’, eroarea gen ‘fusesei’ e un tic basescian! dar passons
    – N-ai definit bolsevismul, dupa cum ma asteptam. La cum il intinzi, generos, ar fi si imposibil – devine tautologic, autoreferential : ) deci imposibil sa-l circumscrii.
    – Da, nu e ideea mea – rolul pe care l-au jucat evreii in cazul comunismului clasic, l-au avut hakka in china, mutatis mutandis. Care fiind in cele din urma han, concluzia o tragi singur – la pariu.
    – Nu raspunzi nici la celelalte intrebari – bratienii, sensul prosperitatii, miza bolsevismului.
    – Arata-mi dovezi ca lenin a organizat rascoala boxerilor si nu te mai contrazic niciodata, parol!
    – Ce e cu anii 90? Intre guvernele dezorientate dar totusi nationale ale lui iliescu si cel aservit extern total neo-liberal al conventiei – diferenta e ACUM extrem de vizibila.

  48. @anonim
    – DEXUL MA CONFIRMA. Sensul prim si primar se refera la teava, acesta e originea. In plus insa, mai exista – DUPA DEX !! – si un sens general. Deci pot sa spun linistit – ‘capsa’ sau ‘pompa decalibrata’. PUNCT.
    – Daca dexul s-ar referi strict la teava ar mentiona asta EXPLICIT. Asa e regula la dex, tampitelule, ia frunzareste-l. Chiar daca nu ar aparea asta in dex, am TOT DREPTUL sa folosesc o polisemie – dar un idiot ca tine n-a aflat ca limba e un fenomen viu.
    – Spui ca un text de medicina LEGALA nu tine de juridic ?!?!? si vorbesc din burta ??
    pai clik pe dex, boule!
    – Nu ai sustinut rezistenta pe fortificatii. Ce subliniam eu e inca un simptom al haosului care trona peste tot si de care vorbesc explicit o multime de autori. Si faptul ca rusii au avut dreptate nu inseamna ca erau niste genii – doar ca aveau 2 ani de exp de front; iar noi eram inca sedati de la 1913. Doar pledez pentru common sense. O victorie la bucuresti ar fi insemnat poate o patrundere peste orientali, si sfarsitul.
    – Rusii vor infrangerea romaniei? si totusi au 1 milion de soldati sa ne sustina, porc ingrat! Si la marasesti au murit cu zecile de mii ca sa ne tina noua flancurile. Ia du-te la valea uzului sa vezi procentajul, lepra.
    – Emisiunile de radio sunt bune. Totusi nu se compara cu o comisie istorica – daca vrem ca moartea acelora sa aiba un sens si sa-si gaseasca odihna. La cate concesii le-am facut ucranilor si cate vor mai veni, estimez chiar in anul asta.
    – Numai un jeg poate pune egal intre rusia si urss-ul lui stalin. Da, am o mare dragoste fata de rusia, dupa cum am o mare dragoste fata de orice mare cultura. Dar un cretinel ca tine nu poate pricepe. In plus, si o admiratie – de cand am ajuns la concluzia ca de pe urma ei romania s-a ales relativ cu cel mai mare profit. Dar pentru asta ar trebui sa cunosti istorie, mucosule.

  49. @Al: Zici ca Rusia nu este URSS de pe timpul lui Stalin. Ba inca cum este, caci are aceleasi naravuri expansioniste si tine si azi Basarabia captiva. Trebuie sa fii orb sa nu vezi asta sau slugoi, porc naimit cu laturile propagandei rusesti. Poti admira cit poftesti cultura ruseasca, nu insa si politica. Daca ar fi venit cu Tolstoi, Ceaikovski, Lomonosov, i-am fi primit oricind cu bratele deschise, dar au venit cu ciubotele imperiale, staliniste, chiar gorbacioviste prin ‘turistii’ din 1989, ba inca si dragul de Lebed poftea sa o faca. La ofensiva de pe Siret, la Marasti, trupele rusesti nu s-au miscat, la fel ca pe Arges, compromitind astfel ofensiva planificata. A urmat Marasestiul, care a echilibrat situatia, fixind pozitiile, dar scopul ofensivei nu a fost atins. Exagerezi cu haosul din armata romana. Cu tot cei 2 ani de razboi, despre care si Averescu vorbeste, armata rusa era in haos. Am referinte prin viu grai din partea unor oameni care au trait atunci. A fost deajuns o scinteie pentru ca sa degenereze intr-o hoarda pusa pe jaf, care a trebuit scoasa afara cu forta. Este limba un organism viu dar asta nu inseamna ca poti trage de notiuni ca de guma. Din cele 6 definitii ale dexonline, doar una omite sa spuna explicit ca se refera la teava dar nici nu vorbeste de munitie, capsa sau pompe, pentru care termenul de calibru nici nu se aplica, cum nu se aplica la tuburi. Aberezi doar ca sa salvezi o prostie. Idem cu medicina legala, ramura a medicinei, tangenta doar cu stiintele juridice. Nu o salvezi. Arati doar cit de nebun si magar esti, prin extensie o minte si un caracter ‘decalibrat’.

  50. @Al: Fantana Alba, cifra inferioara de 44 de morti o dau sursele sovietice. Deci nu romanii vorbesc de intre 44 si 5000 de victime, compromitindu-se. Nu se compromite nimeni dind cifre aproximative in evenimente neclare, pentru care nu exista posibilitatea si nici interesul de a le clarifica. Se compromite insa cel ce minte, guitind naimit de laturile propagandei rusesti. Acelasi guitator minte si cind spune ca Aliatii ar fi insistat ca Ungaria sa primeasca Ardealul de Nord iar dragul de Stalin s-ar fi opus. Nu puteau sa o faca intrucit si-ar fi incalcat semnatura de pe Conventia de armistitiu. A existat o vaga sustinere pentru Ungaria din partea Africii de Sud, daca memoria nu ma triseaza. Stefan Andrei, pe care tu insuti mi l-ai recomandat, vorbeste de Tratatul de pace de la Paris si nu insista pe sustinerea Aliatilor pentru Ungaria, nici pe cea definitorie a lui Stalin pentru Romania, ceea ce ti-am mai spus. De fapt, sustinerea lui Stalin pentru Romania a fost mai mult pedeapsa pentru Ungaria decit sustinere pentru Romania. Stalin avea ideia de pedepsire a Ungariei inca de la inceputul razboiului si i-a si spus-o lui Antony Eden. Citez din memorie dar cindva ti-am dat referinta exacta unde puteai sa te lamuresti. Sustinerea lui Stalin, atit cit a fost, a fost un calcul politic. A oferit-o in schimbul acceptarii guvenului Groza (spre onoarea sa, acesta s-a consultat cu Maniu si s-a asigurat ca Stalin va sustine recuperarea integrala a Transilvaniei) si in speranta ca Romania va renunta pentru totdeauna la Basarabia. Ca bun intrigant cum a fost toata viata, Stalin si-a plantat pionul otravit in Transilvania, respectiv enclava numita Regiunea Mures Autonoma Maghiara. Consecintele acestui aranjament exista si azi. Ridica-i deci fericit osanale tatucului Stalin. Stii cumva cine o mai face la Cotidianul cu acelasi zel? …

  51. „Al”, Rascoala boxerilor” si Razboiul ruso-nipon sunt parte a unei inscenari conflictuale care viza mondializarea! Lenin si Sun au actionat in zona, impreuna cu Pilsudski, viitorul presedinte polonez ca agenti chinezi, niponi si rusi!!! Inca nu am reusit sa stabilesc daca celebrul colonel al armatei nipone Akashi a fost Sun Yat-sen sau nu, dar rolul acestuia a fost de anvergura, reusind sa se amestece in tribulatiile franceze, germane, austriece, rusesti si sa finanteze miscarea ilegala poloneza,in general miscarea bolsevica a lui Lenin. Si uite asa sutele de milioane-aur care au finantat marxismul/ bolsevismul universal AU PROVENIT DIN JAPONIA si nu din SUA de unde FOSTUL EVREU Morgen a trimis UN AMARAT DE MILION DE DOLARI!!! Stai linistit,nu am nevoie de asigurarile tale de „neinterventie” si transmite-i „Anonim”-ului ca MAGAR e ala care l-a procreat vitro!!! A aratat ca-i lipseste finetea intelectuala, pt ca eu ma refeream la „caracterul-incapatanarea catarului” si nu la animalul in sine.

  52. @Al
    În mod evident ești doar un alt trol obosit, se vede asta de la o poștă. Cum spuneam, argumentația ta nu urmează un fir logic, dar pentru că ai pierdut urât meciul pe teren istoric, și ai și un ochi vânăt și doi dinți din față săriți din gură, acum cauți să o dai spre politică. Ce treabă am eu cu dl. Tomac și cu dl. Băsescu? Muți discuția și în zona diplomatică, adicălea, de ce nu ne luăm noi de ruși mai rău. Rusia de azi nu este URSS, totuși. Și ei au suferit din mâna regimului sovietic cum am suferit și noi. În plus, morții nu se jelesc în gura mare prin toată Europa și da, din acest punct de vedere România nu este Ungaria. În rest, nu am ce să mai comentez la postările tale…Idei fixe de trol istovit, plătit să posteze anumite lucruri pe net, precum ABERAȚIA că țăranii români de la Fântâna Albă cu copchii și bătrânii după ei, cu preoții și învățătorii de țară, erau „înarmați”, don’le, sau că la Prut în 1940 au fost masacrate tot „grupuri de români înarmați”. Se vede limpede jigodismul din spatele acestor afirmații fără acoperire.

  53. In ccea ce priveste caracterizarea textului si a autorului sunt de acord cu @Saul spune:4 APRILIE 2021 LA 12:49,dar ma despart de aceasta opinie acolo unde spune sa lasam Basarabia unde este in glod.
    Nu este vorba de nici-o „ironie”ci d ebataie de joc pe fata, culpabilizate vulgar fiind Romania si poporul roman .Atunci cand a fost chemat sa-si expriime vointa,la 1918 poporul romanin si-a exprimat-o clar si afirmativ.Dupa 89, fosta URSS a anulat pactul R-M pt.Polonia,tarile baltice, refuzind sa o faca pt.Romania.Ilici Iliescu sub imperiul tovarasului Imre Magureanu si a cohortei,@@Nicu spune:3 APRILIE 2021 LA 0:41,a clacat,refuzat,tradat.Mai mult,in 1997,Adrian Severin si Emil Constantinescu au semnat Tratatul cu Ucraina recunoscind granitele in mod capitulard.Ca si inainte de WW1,ca si ininate si dupa WW2, Romaniai este prada marilor puteri,iar Tr.cu ucraina a fost semnat urmare santajului de a fi admisa/intra in NATO si UE.Azi,Romania nici nu mai este intrebata cu privire la Pamantul Stramosesc,pt.ca ea este teleghidata de „maestrii”NATO,UE, raiul USA,Germaniei,Austriei,Olandei,Italiei,Israelului,Angliei,Frantei „nationalizata”si distrusa economiceste,politic si social de catre toate guvernele si partidele ce s-au perindat,apogiul fiind atins astazi prin neoliberalii,neomarxisti ai aliantei PNL-USR-UDMR.S-a implinit un cosmar.Minti inteligente,ascutite si cunascatoare isi toaca nervii,energia aici in controverse,in timp ce dincolod de realitatea „dreptatii”,permitem imperiilor sa ne striveasca,inca odata si inca odata.Decidentii Tarii nu au avut niciodata ochiii pt.popor ci doar frica,spaima,lasitatea in singele lor putred.Dreptul international Public este pentru viteji,luptatori cu fibra si dragoste de minte brici si cu sentiment adevarat de credinta si lupta.

  54. @Charlie: Eu tot la caracterul tau de magar ma refeream si, destul de probabil, ai fost conceput printr-o incrucisare artificiala cu varii ascendente genetice. Numai asa se poate oarecum explica delirul tau cu prea putine faze de luciditate.

  55. @Al: Ca sa sustii ca Romania s-ar fi ales de pe urma Rusiei cu cel mai mare profit, fie si relativ, nu cunoscator in istorie trebuie sa fii, ci nebun de legat, gros de obraz mai ceva decit un magar si un porc luati impreuna sau un slugoi naimit. Sigur stii ce persoana mai sustine aceleasi lucru si, purtindu-i o dragoste ascunsa, nici nu indraznesti sa o contrazici vreodata.

  56. @Ileana
    @Anonim
    Fraților, vă apreciez postările. Eu am copilărit prin zona Bacăului la bunelul meu, care este acum dus la Domnul împreună cu tata, băiatul lui. Bunelul meu, a luat parte în timpul celui de-al doilea război mondial, la luptele DE ELIBERARE A BASARABIEI iar apoi la Bătălia de la Odesa. Avea pe atunci 18 ani și era sergent. Știu exact cum au intrat prin pereții caselor, găuriți de artilerie, rostogolind grenade, cu baionete ascuțite ca briciul de bărbierit. Casă după casă, stradă cu stradă. Eu l-am cunoscut bătrân, un om molcom cu privirea blândă, iar copchil fiind, am furat fructe din toți pomii din localitatea lui, asta după ce m-am împrietenit cu cotarlele locului. Am cărat apă cu găleata de la fântâna din vale și am chemat cârdul de gâște înapoi acasă. Am găsit butașii de „ghie” care aveau struguri dulci, când toată via era încă aguridă. Îi cunosc bine pe ai mei moldoveni, sunt unul dintre ei și eu. Am prieteni din zona Moldovei care au venit și mi-au adus diverse lucruri fără nicio pretenție de bani. Am pe la serviciu calorifer electric, ventilator, aspirator etc. primite de la prieteni din zona Vasluiului, și altele, unele le-am dat și eu mai departe. Deși, ca nivel financiar, eu ar trebui să le dau lor nu ei mie. Îi cunosc deci, foarte bine pe acești oameni, știu ce suflet mare au și ce putere de muncă, ca bivolii înhămați la jug. Vă las, deci, pe dumneavoastră, să deslușiți ce am vrut să spun legat de poziția mea privind Basarabia. Multă sănătate! 🙂

  57. @Saul: Frumos spus, din suflet si adevarat. Acestea nu sint insa argumente convigatoare pentru ticalosii care isi sisie limba serpeasca si isi varsa veninul aici.

  58. @anonim
    – Ca de obicei faci o varza din toate, doar doar iti maschezi prostia.
    Numai un porc mucos ca tine poate sustine urss = rusia, cand zeci de milioane de rusi, elita, erau in gulag. Expansionism? Unde s-a extins? Pe de o parte revendici bucovina si bugeacul, teritorii istorice; dar si transnistria, daca tot e acolo?
    Noi am aplicat si principiul etnic (ardealul) si cel al securitatii militare (arad-oradea-satumare) – care e diferenta?
    Infantilul din tine are pretentia ca o mare putere sa se comporte ca o mamica; si e incapabil de comparatii RELATIVE. Pana si friedman spune ca orice putere ar fi luat crimeea, indiferent cum s-ar numi si ce ideologie ar avea.
    – Averescu spune cum statea situatia, citeste-l. Fara rusi am fi fost pulverizati, inca din 1916. Aveau 2 ani de front, noi cu batalioane intregi care fugeau fara a se trage un glont.
    – Si in franta a fost nevoie de curti martiale. Si soldatii romani se rasculau fara ideea geniala de a le promite pamant. Si nemtii s-au revoltat decisiv. Dar de la un inept ca tine te astepti la cecitate.

  59. @ anonim
    – Ti-am indicat cartea cu sustinerea mb si sua pentru ungaria in 47, evident n-ai citit-o. E LUCRARE DE DOCTORAT – deci sustinuta in fata unei comisii.
    DACA a existat sustinerea lui stalin – cum singur spui – impotriva CUI a fost ea? Cretinel cum esti te ‘afunzi in contradictii’ ca de obicei.
    Nu ti l-am recomandat pe andrei pentru 47 ci pentru radiografia ceausismului.
    Si stalin putea pedepsi ungaria si fara sa ne sustina pe noi. El care a luat o treime din polonia (pentru care s-a pornit razboiul) ar fi avut chipurile probleme cu noi – nesustinuti de nimeni si ajunsi si la stalingrad. Miza discutiei nu este el ci anglo-saxonii.
    – Daca nu de pe urma rusiei s-a ales cu un profit relativ ai fi spus deja care e ‘alesul’. Or taci chitic, chiar atat de imbecil nu esti ! Doar dai din gura degeaba.

  60. @Al: O faci pe niznaiul si intrebi unde s-a extins Rusia. Inca o minciuna de la ochi. Rusia ocupa Crimeea si sustine separatismul in estul Ucrainei in vazul lumii si vezi doamne nu se extinde, asta dupa ce recunoscuse frontierele Ucrainei in cadru international. Nu simpatizez cu Ucraina al carui sovinism fata de romani il intrece pe cel unguresc si rusesc luate impreuna. Rusia ocupa partea Republicii Moldova din partea stinga a Nistrului, ba inca o garniseste bine cu armament si nu se extinde. Rusia rupe parti din Georgia si nu se extinde. Nu s-a extins (inca) doar acolo unde a ajuns alianta NATO dar nu e exclus sa o faca pe viitor, intrucit zanganitul de arme al regimului Putin nu anunta nimic bun, mai ales ca NATO da semne de disfunctionalitate, minat fiind din interior de religia corectitudinii politice.

  61. @Al: Porcul esti tu pentru ca minti de la ochi. Noi nu am revendicat niciodata Transnistria, desi in trecut a fost stapinita de Moldova, e drept ca destul de efemer. Asta este inca o mostra de propaganda ruseasca la care tu pui ritul. L-am citit pe Averescu, e drept ca nu tot ce a scris el, dar eu unul nu am auzit de soldati romani sa se rascoale, desi situatia pe front nu era favorabila, nici ca batalioane sa fuga din fata inamicului. Din contra, la chemarea guvernului, cei apti de a purta arma au plecat in Moldova, care cum a putut, pentru a se inrola in armata aflata in reorganizare, asta inainte de promisiunea de improproietarire. Germanii s-au rasculat in cu totul alte imprejurari si instigati de o propaganda care la noi nu a prins. Nu imi amintesc sa-mi fi spus de vreo lucrare de doctorat (unde?) in care sa apara sustinerea Aliatilor pentru Ungaria si care sa fie combatuta vehement de marele Stalin de dragul Romaniei. Eu insa ti-am dat adresa unui articol unde se discuta Tratatul de pace de la Paris si pozitia URSS, care, prin Molotov, nu a acceptat cobeligeranta Romaniei. Revezi conversatia de anul trecut, daca de conversatie poate fi vorba cu un magar mincinos ca tine, si lamureste-te, daca asta nu iti spulbera ideile tale fixe de sorginte moscovita, pentru care latri ca un ciine turbat. Stefan Andrei vorbeste de Tratatul de la Paris atunci cind aminteste de personalitatile cu care s-a intilnit in decursul cariei sale prodigioase, pe care tu, in mirlania ta, o treci in derizoriu, considerindu-l pe acesta un mediocru. La Stalingrad, au ajuns si ungurii iar pedeapsa mai mare pentru ei decit revenirea la frontierele dinainte de razboi nici ca putea fi, caci degeaba linsesera de zor cizmele germanilor ba inca si ale rusilor, cu care convenisera frontiera pe Carpati. Nu vad de ce neaparat ar trebui sa numesc un ‘ales’. Oricum este clar pentru oricine cu mintea intreaga si care cunoaste cite ceva despre trecutul acestei tari ca nu este vorba de Rusia.

  62. @Al
    N-am auzit vreodată de „batalioane românești care, în timpul Primului Război Mondial, fugeau din fața inamicului fără a trage un glonț”. Poate vrei să spui batalioane întregi românești care au dat un asalt la baionetă, cu goarnă, steag tricolor și ofițerime în față, și care au fost mitraliați de nemți atât de rău că nu s-a mai întors nici unul înapoi în tranșee, FIIND OMORÂȚI SAU RĂNIȚI GRAV TOȚI. Sunt consemnate în luptele din Oltenia mai multe momente eroice de acest fel. Trăiești într-un univers paralel și văd că ai început să compensezi deficitul de realitate istorică cu jigniri. Începând din momentul când au confiscat tezaurul României și până în ziua de azi, Rusia a intrat într-o vrie de afaceri proaste, foarte proaste și catastrofal de proaste cu românii. Știu și ei asta de-acum, o știm prea bine și noi, o știe toată lumea. Asta s-a întâmplat deoarece au lăsat niște tâmpiți să ne facă rău deși nici nu vedeau pe harta marii Rusii teritoriile pe care le luau de la noi, DIN LĂCOMIE ȘI PROSTIE. Vom vedea dacă aceiași ruși vor găsi ieșirea din labirintul de negativism pe care ei înșiși și l-au definit în relațiile cu noi. Nu mai repet ce am scris mai sus în legătură cu mega-pierderile rusești cauzate de GAFELE săvârșite de imperiul sovietic în spațiul românesc. Totuși, o să repet un lucru: Stalin trebuia să-i execute pe toți aceia care l-au împins să facă golănii imperialiste cu România, începând cu Molotov. Când ai minus 30 de milioane de cetățeni sovietici în poză, OMORÂȚI CU CARBURANT DIN ROMÂNIA ȘI, ÎN PARTE, ȘI CU GLONȚ ROMÂNESC în timpul WW2, inclusiv de poporul frate ortodox român, fost aliat militar și niciodată până atunci inamic al Rusiei, Stalin trebuia să rezolve de jur-împrejur „concepția” echipelor de strategi și experți sovietici în geo-politică românească, fix cu tata glonțu’.

  63. @Saul: Dar de bocanci cu talpa de carton, de care vorbeste preopinentul, s-a auzit in vreo lucrare istorica? Eu am vazut zicerea respectiva doar in romanul lui Camil Petrescu, e drept, el insusi participant la Marele Razboi. Ma rog, un scriitor poate fi mai putin riguros, chiar cind vorbeste despre evenimente reale. La fel, nu am vazut undeva in vreo scriere istorica despre armata romana sa fi fost in zdrente, cum zice individul invechit in rele. Ca nu era suficient de bine echipata, precum era cea germana de exemplu, perfect adevarat. Nu trebuie uitat insa ca nici o armata nu a intrat in acel razboi pe deplin pregatita si cu toate astea nu face obiectul criticilor rauvoitoare ale propriilor conationali. In perioada 2014-2018, revista britanica Military History Matters a publicat regulat articole dedicate Marelui Razboi. Trebuie spus ca se reconsiderau criticile aduse anterior armatei britanice. Ma tem insa ca se cam cautau scuze. Un articol este despre Romania. Din nefericire, tonul condescent nu lipseste dar nici critica nu este grobiana ca in cazul altora. Ar fi bine daca s-ar reedita memoriile lui I.G. Duca. In anii ’70, au fost publicate fragmente, in Contemporanul cred.

  64. Postule, o cam faci pe interesantul.. totdeauna ai facut-o. Te simți tu, așa, un fel de Neglijatul Neamului..

  65. @Anonim
    Nu am auzit de talpă de carton la încălțămintea Armatei Române, nici de batalioane fugare din fața inamicului. Informație falsă sau puternic romanțată de genul acesta există cu carul și în memoriile lui Erwin Rommel, prezent pe frontul românesc în WW1 ca tânăr locotenent, un fanatic, rănit de ai noștri în Bătălia de la Oituz dacă nu mă înșel. Poate n-ar fi fost o idee rea să-l trimită și pe Adolf Hitler, un neica-nimeni în timpul WW1, tot la Oituz sau la Mărășești… Revenind la trolul nostru, acest ins este un tip șmecher, caută să scape de confruntarea de idei unde s-a dovedit dezarticulat, prin divagații ilogice, o dă în bălării tot timpul. Se vede de la o poștă șovinismul și mistificările de școală sovietică, „românii…inferiori pe lângă ruși…fugari..înarmați la Fântâna Albă”. Amestecă imperialismul rusesc cu dreptul democratic exprimat al poporului român de unitate de neam, sau imperialismul rusesc proiectat ilegitim în Basarabia sau Bucovina de Nord cu dreptul legitim al românilor de a controla linia Arad-Satu Mare, după actul Marii Uniri de la 1918, în Țara Crișurilor și în Maramureș, ambele țări românești străvechi, de mii de ani. Din păcate nu am citit acea publicație de limbă engleză despre care vorbiți, dar așa este, englezii, uneori, sunt condescendenți cu noi în studiile istorice. Așa e viața, unii au uitat de mica Armată Română care a intrat în 1916 în Ardeal, și astfel a trebuit să plece frumos domnul Falkenhayn de la Verdun spre Transilvania, cu armate germane întregi, luate de pe cârca fraco-britanicilor practic. Oare câți englezi de azi își datorează existența pe pământ gestului politico-militar făcut în 1916 de români și jertfei noastre de sânge? Poate chiar și autorii acelei publicații, nu m-aș mira.

  66. @ anonim
    – Si noi am recunoscut (si la helsinki si in nato) frontierele. DECI insinuezi ca n-am mai avea nici un drept istoric asupra teritoriilor pierdute?
    Friedman spune ca preluarea crimeii a fost un act absolut natural. Ca si la kosovo (recunoscut) si in crimeea a fost referendum. Prin urmare NU E VALABIL? Deci nici unirile noastre din 1918 n-ar fi?
    Ai o minima logica, ineptule? Mda, doar dublul standard, doar esti un biet bolsevic.
    – Despre georgia vii cu aceleasi aberatii. Osetinii si abhazii n-au dreptul la a fi natiune? si a sterge granitele staliniste? DOAR NOI AVEM? Dar armenii? esti cu turcii azeri sa inteleg?
    Disputa noastra cu cine e de vina la invazia georgiei: stiam de raportul ue doar ca e secretizat, se pare ca nu. Cauta: REUTERS ‘Georgia started war with Russia: EU-backed report’
    [sa-ti mai atrag doar atentia: REUTERS e agentie occidentala, nu ruseasca, tampitelule]
    – Daca nu l-ai citit pe averescu atunci cum o sa stii daca a scris sau nu? Ti-am indicat si cartea si pagina, sau citat. Fuga unui batalion intreg (care nu trasese un glont la instructie) nu e decat un simptom printre multe altele.

  67. @ saul
    – Nici n-ai sa auzi de asa ceva, la cat esti de obedient. Cine jura pe DOMNUL BASESCU (de la care incoace nu mai contam diplomatic) mai are tupeul sa se pretinda unionist; si sa-i ia la rost pe jurnalisti care denunta starea de fapt.
    – Las la o parte prostia ta de a aprecia o scena disperata socanta: atac la baioneta impotriva mitralierelor. Din pacate n-a fost singura.
    Eroismul unora (real) nu mascheaza situatia catastrofala in care eram – de la instructie, inzestrare, si mai ales conducere si plan strategic. Gasesti detalii in Averescu – Operatiile de la Flamanda (aparuta recent). Ceea ce l-a facut pe maresal sa intre in politica dupa razboi – exasperat ca nimeni nu plateste pentru sutele de mii de morti inutile.
    – Nu rusia ne-a luat tezaurul, ieri erai parca mai ager.
    – Insinuezi ca fara molotov noi ne-am fi mentinut neutri? Si suedia a fost dar tot si-a dat minereul germaniei. In cazul nostru nu se mai putea – avusese grija titulescu sa impinga lucrurile suficient de departe.
    – pe net: Adevarul 14 ian 2019 – Cum a trimis statul roman aproape jumatate de milion’ – LA UN CLIK DISTANTA ! Esti cam penibil nu crezi? ca orice basist astepti totul de-a gata.

  68. @Al: Nu am citit tot ce a scris Averescu. Ai facut-o tu cumva? Cred ca ai spus doar vag, memoriile lui Averescu. Or, s-au publicat insemnarile sale zilnice, ceva despre Flaminda, poate si o carte de memorii pe care nu o cunosc. Minti cu memoriile lui Averescu despre operatia de la Flaminda. Acesta nu spune de bocanci cu talpa de carton, de munitie necorespunzatoare, de soldati in zdrente, nici de fuga batalioanelor fara sa traga un glont. Operatia apare ca bine organizata si executata. Averescu, intr-adevar, apreciaza corect situatia de ansamblu, pe care victoria probabila pe frontul de sud nu o putea salva. Spune de asemenea de propunerea de intercalare a batalioanelor romanesti cu cele rusesti deoarece acestea din urma aveau 2 ani de front. Ai spus asta mai demult dar ai omis esentialul, adica ai mintit prin omisiune: era vorba de batalioanele de rezervisti, inerent cu capacitate de lupta mai scazuta. El propune transferarea acestora in spatele frontului, pentru reorganizare si instructie, ceea ce s-a si facut dupa retragerea in Moldova. Minti ca as fi sustinut ca Romania trebuie sa renunte la drepturile istorice. Situatia Basarabiei din 1917-1918 nu se compara cu cea a Crimeiei din 2014. Atunci, in Basarabia domnea haosul creat de dezagregarea Imperiului Rus pe cind in 2014 Crimeea facea parte dintr-un stat ale carui frontiere Rusia le recunoscuse international. Logistica armatei romane se intindea si dincolo de Prut. Fara interventia armatei, depozitele sale ar fi cazut in mina bolsevicilor, cu consecinte pentru Romania insasi. Caucazul este un mozaic etnic, in care si un sat s-ar putea considera o tara. Unnde mai pui deportarile si colonizarile facute de rusi? A crea entitati statale prin interventie externa, acolo sau altundeva, nu este de acceptat. Te-ai bucura sa vezi o enclava ungureasca independenta creata prin interventie ruseasca? Deci minciuni, insinuari, rastalmaciri si mirlanie in pur stil bolsevic. Pe scurt, hotul striga hotii, ca bolsevicii.

  69. @Al: Averescu, in cartea despre Flaminda, critica planul strategic doar in contextul in care acea operatie a fost conceputa. Faptul este destul de curios intrucit cred ca el este intitiatorul (nu verific acum textul). El spune ca nu era indicat sa se initieze simultan o ofensiva in sud si una in nord, fara rezerve in centru. Perfect adevarat dar nu acesta era planul la intrarea Romaniei in razboi. Romania nu avea ce revendica in sud, deci planul initial prevedea defensiva in sud si ofensiva in nord. Planul era rezonabil, intrucit se conta pe iesirea Aliatilor din capul de pod de la Salonic, pentru a da de furca bulgarilor si turcilor, ceea ce nu s-a produs. Averescu nu vorbeste in termenii bombastici pe care ii preferi tu. El apreciaza situatia corect, sobru. Atacuri la baioneta s-au vazut peste tot, cu pierderile aferente, dar nimeni nu le-a luat in bataie de joc. Au trebuit sa treaca ani de razboi pentru ca sa se poata dizloca formidabilele aliniamente defensive in care mitraliera era regina. Intr-adevar, nu Rusia a luat tezaurul, ea ‘doar’ nu l-a mai dat. E unul din fapte pentru care Romania, dupa tine, trebuie sa-i fie pe veci rescunoscatoare. Nu e o insinuare cu pactul R-M despre care vorbeste Saul. Romania nu cerea nimic de la nimeni, deci raminea neutra daca era lasata in pace. Nu Titulescu este raspunzator de deriva Romaniei catre Germania nazista ci altii, pe care tu ii admiri in taina, desi ti-ai schimbat culoarea ca patlagica la soare. Astept sa ma lamuresti cu teza de doctorat despre sustinerea Aliatilor pentru Ungaria, precum si lucrarea lui Averescu in care acesta vorbeste de fuga batalioanelor romanesti.

  70. @Al
    Scuză-mă, dar eu nu vorbesc cu persoanele cărora le-am spart dinții din față. O zi bună!

  71. @ anonim
    – Averescu – Operatiile de la Flamanda; daca ai fi citit-o ai sti ca intai de toate face un rezumat cu situatia pana atunci, abia apoi intra in detaliile operatiunii.
    – Si ce daca erau rezervisti? Asa erau imensa majoritate, asta justifica FUGA IN MASA? Averescu invoca acest caz drept simptomatic si un motiv suficient pentru o pledoarie la realism; vis a vis de fictiunile care au urmat cu ofensiva in ardeal.
    SI CE PUTEAU CREDE RUSII DESPRE O ASTFEL DE ARMATA? AL CARUI STAT MAJOR INSISTA PE UN FRONT DE MII DE KM, IMPOSIBIL STRATEGIC?
    – Daca ii transfera in spatele frontului cine mai ramanea sa sustina frontul? RUSII CUMVA? De ce nu s-a facut instructia IN CEI DOI ANI DE NEUTRALITATE?
    – Camil petrescu face din onoare o chestiune de viata si moarte, ca voluntar. De ce ar fi mintit cu un detaliu minor? MAI ALES CINE L-A CONTRAZIS? De argetoianu ce zici?
    – Sugerezi ca romania 1918 nu recunoscuse granitele imperiului tarist? Iar in crimeea a fost blat pe fata rusia sua – daca ai sti succesiunea evenimentelor ai realiza instant.
    – Alanii = osetinii sunt unul din cele mai vechi natii. De sarmatii yazigi ai auzit? Dar de unde vine numele ‘iasi-ului’. Idem armenii. Si balcanii sunt un mozaic – de ce aici dreptul istoric e valabil?
    – Ce deportari a facut rusia in caucaz?

  72. @ anonim
    – Averescu critica tot, mai ales stupida ofensiva din ardeal. Pe langa ca ai un front de mii de km, SI PE DUNARE SI PE CARPATI – imposibil, pregatire ioc, inzestrare inferioara, experienta ioc, esti si inferior ca numar – mai faci si ofensiva.
    Dupa ce l-au ignorat, cand dezastrul era iminent l-au implorat sa faca o minune.
    – La flamanda nu se mai miza pe francezii din salonik – se lamurisera deja! Pariez ca de la inceput se stia la paris ca va fi un fake (la fel ca sustinerea noastra sau a polacilor in 39!). Un biet desant nu are logistica minimala sa sparga muntii la mii de km.
    – Nu cei din atacul cu baioneta sunt de condamnat, desigur – insinuarea ta e scabroasa. Ci cei care au provocat situatia – acoperirea unei retrageri dezastroase.
    – Toate comisiile de istoricI mixte pentru tezaur au esuat din cauza noastra – ne-am retras la ordin politic (de ex guvernul ungureanu). Si actualmente e suspendata. In plus radu golban – articole cotidianul – sustine ca prin tratatul brest-litovsk s-a cedat germaniei mare parte.
    Insusi faptul ca s-a expediat intr-o tara in revolutie deja e o prostie fara margini A LUI TITULESCU (al 2-lea transfer de 9/10 din valoare).
    – Romania NU putea ramane neutra. Inept cum esti nu realizezi ca neutralitatea nu se proclama ci ti se garanteaza de una sau mai multe mari puteri.
    – anglo-saxonii pro-ungaria in 1947: Transilvania in jocul de interese al Marilor Puteri (1940-1947), Marcela Salagean – 25 lei emag; pe google gasesti: Transilvania rosie – Stefano Bottoni pdf pag 50
    A auzit stefan andrei ‘din astea’?

  73. @ saul
    Pe langa ca esti nul ca informatie, fudul cum esti te mai si mandresti cu asta. In plus mi-e scarba de basisti, ei au adus tema unirii unde e astazi.

  74. @Al: Te pripesti cu minciuni si mojicii a la russe. A fi fost lasata in pace Romania inseamna a-i fi fost recunoscuta/garantata neutralitatea. Averescu nu critica in mod special ofensiva din Ardeal si nici nu o considera stupida. Romania intrase in razboi tocmai pentru Ardeal si numai un rauvoitor o poate considera stupida. Situatia din a 11-a zi de la mobilizare, cu care incepe lucrarea despre Flamindda, nu mai corespundea cu planul initial, cind se conta pe promisa iesire din capul de pod de la Salonic si cind non-combatul armatei ruse nu era anticipat. Averescu nu vorbeste nicidecum de fuga in masa, si inca cu majuscule (stil de paranoic), nu in cartea despre Flaminda cel putin. Nici o armata nu e perfect omogena (exemplul diviziei turce), deci propunerea sa era perfect valabila, de aceea si materializata. E prima oara cind imi recomanzi ceva despre sustinerea anglosaxona pentru Ungaria. In lucrarea lui Bottoni (probabil dezvoltarea tezei sale de doctorat), p 50, se spune doar ca Visinski si Molotov au reusit sa impiedice propunerea americana de retrocedare pe criterii etnice (care ar fi avantajat pe romani, nu pe unguri!) si ca Stalin a impiedicat epurarea in Transilvania a invinsilor, spre deosebire de alte regiuni. Asta i-a obligat pe romani sa-i pastreze pe ungurii colonizati de Horty. Halal sustinere de la Stalin! Ai vrut iar sa dai o copita lui Titulescu. Trimiterea in Rusia a tezaurului a fost decisa de Consiliul de ministri, in decembrie 1916, a doua oara in iulie 1917, e drept la recomandarea lui NT, ministru de finante de doar 8 zile. Recomandarea e una, decizia alta. Nici nu exista altundeva si Rusia era privita de la bun inceput ca o etapa de tranzit. NT ulterior, in scurtul sau ministeriat, a incercat sa scoata tezaurul din Rusia, ceea ce tu ai uitat sa mentionezi – minciuna prin omisiune. E pura mojicie sa blamezi Romania ca s-ar fi retras de la negocieri cind Rusia e cea care face pe niznaia, dupa cum o faci si tu cu deportarile din Caucaz.

  75. @anonim:
    – ‘A fi fost lasata in pace romania’ – adica sa ne lase domnule-n pace cand avem noi chef, ce conceptie imbecila, te devoaleaza deplin. CINE sa ne lase ineptule? Nici macar un hitler sau un stalin nu fac ce vor, exista niste legitati ineluctabile. Cum am mai spus confunzi un imperiu cu o mamica.
    – Da, am si spus, averescu critica TOT, nu doar ofensiva din ardeal. Ea este insa climaxul imbecilitatii.
    – Chiar si o victorie la flamanda n-ar fi oprit tavalugul austro-german de peste meridionali, operatiunea era un succes DACA se realiza fara pierderi mari si nu ne fixa la sud de dunare. Practic imposibil.
    – E a doua oara cand iti invoc anti-romanismul anglo-saxon; si indic cartea.
    Bottoni: „Ungaria a încercat să obţină sprijinul marilor puteri (atât al celor occidentale, cât şi al Uniunii Sovietice) în ceea ce privea propriile revendicări, dar Stalin şi Molotov, decişi deja a întări precara legitimitate a guvernului filocomunist condus de Petru Groza, instalat la Bucureşti pe data de 6 martie 1945, au fost inflexibili şi au respins în toate forumurile internaţionale orice cerere
    de revizie teritorială sau de autonomie referitoare la Transilvania.
    Diplomaţia sovietică, condusă de Molotov şi Visinski, a reuşit să împiedice la Conferinţa de la Paris din iulie-septembrie 1946 nu doar retrocedarea teritorială pe baze etnice, propusă de americani, ci şi propunerea guvernului maghiar, ce avea ca scop să introducă în orice tratat de pace un cod referitor la minorităţi, analog tratatelor din 1919.”
    Asta intelegi tu javra? ca americanii ne-au avantajat PE NOI?

  76. @ anonim
    – Toti istoricii il invinovatesc pe titulescu pentru trimiterea transei a 2-a, decidentii asculta de ‘expert’. La fel de ‘expert’ a fost si mai tarziu. Tezaurul trebuiau sa-l imparta in 10 si sa-l ingroape in munti.
    – Noutati – rusia (ca urss ul lui gorbaciov e deja rusia) ne-a mai salvat si-n 89:
    (azi a aparut si cartea la chioscuri)
    Youtube: 1990. PLANUL PRIN CARE UNGARIA A VRUT SĂ IA ARDEALUL
    Bichir, prieten de-al tau (mare antonescian), toata ziua pe la realitatea cu securistii care strigau dragnea = rusia. Si totusi are rezerve de onestitate.
    Mai noteaza situatia mig-urilor 21, care nu erau in stare sa zboare daramite sa castige in basarabia, impotriva lui lebed. Si unii dobitoci se mai si intreaba de ce n-am pastrat flota de iar93.
    – N-ai enumerat deportarile din cauzaz. N-ai mentionat care e imperiul de pe urma caruia am profitat cel mai mult – daca spui ca nu e rusia.

  77. @Al: ‘Legitatile ineluctabile’ nu indreptatesc pe nimeni la ocupatie, deportari, jaf, asa cum au facut rusii, pe care tu, mirlane, ii scoti ingerasi. A incerca nu inseamna a obtine. Unde vezi ca l-a obtinut de la anglo-saxoni in textul citat cu emfaza?? Fabulezi. Deci Molotov si Visinski impiedica retrocedarea pe baze etnice, ceea ce ne-ar fi avantajat in Transilvania si Basarabia iar Stalin si Molotov impun Guvernul Groza in schimbul Transilvaniei, un evident troc politic, iar tu vorbesti de antiromanismul anglo-saxonilor, nu al sovieticilor, care au ocupat si spoliat la singe tara, impunind un regim urit de toata suflarea, mai putin slugoii mizerabili ca tine, pentru care si cea mai sordida cocina este un palat. Averescu critica, pentru ca avea de ce, dar nu nihilist, adica tot, ca un dexaxat ca tine, pentru ca s-ar nega pe sine, el care a condus operatii pe fronturile din nord si sud. Uite ce spune Averescu in Notite zilnice de razboiu (1916-1918), editia a 3-a, Editura Cultura nationala, p 16, atunci cind regele i-a incredintat comanda Armatei a 2-a: „Iau acest inalt comandament, cu o nemarginita incredere in valoarea trupelor[…]”. E foarte adevarat ca mai tirziu se confrunta cu realitatea deloc roza, pe care o critica fara rezerve, dar tot el spune ca nici la inamic nu putea domni cea mai perfecta ordine, p 50, si purcede la masuri ferme, p 61, printre altele. Despre Flaminda, nu odata isi exprima convingerea ca actiunea ar fi reusit si ca planul era bun, p 34. Nu toti istoricii il invinuiesc pe Titulescu (care sint acestia??) ci doar legionaroizii ca tine. Raspunderea o are decidentul, regale Ferdinand in acest caz, care deja trimisese grosul. Apropo, Averescu, desi voalat, nu prea are cuvinte de lauda despre priceperea sa militara. Daca e sa dau crezare unor relatari auzite cindva la manastirile din nordul Moldovei, regele ar fi ordonat ca toate odoarele sa fie adunate si trimise odata cu tezaurul. Ordinul nu a fost ascultat si astfel am ramas cu ele.

  78. @Al: Nu am urmarit respectiva inregistrare de pe youtube (o voi face totusi) dar nici nu sint prea multi comentatrori care sa o aprecieze. Mai util ar fi sa se afle cum vrea acum Ungaria cu ajutorul Rusiei, cea mult iubitoare de interventii si secesiuni, sa se impuna in Transilvania, mergind pina la ruperea de Romania. Lebed a amenintat direct cu razboiul iar Guvernul rus nu i-a negat zicerea. Acest din urma fapt este si mai grav, nu ca MiGurile puteau sau nu sa zboare. In treacat fie spus, dobitoc este cel care nu se intreaba de ce aproape 80 de avioane noi noute au fost distruse, asta in cazul cind respectivul nu este altceva decit un troll nemernic. Chiar nu stii nimic de deportarile facute de rusi acolo unde le-a ajuns cizma?? Chiar asa de tare te-ai imbatat cu samahoanca de pufoaica sau tragi pe nas si cazi cu ritul in sant? Au cecenii nu au dreptul la propriul stat, acolo unde vietuiesc dintotdeauna? Dar gruzinii, preindoeuropeni, cu patria facuta ferfenita de varii invadatori? In virtutea principiului pe care il sustii fata de Georgia si Federatia Rusa ar trebui sa se destrame, nu mai vorbesc de Romania. Esti dus cu capul rau de tot daca insisti pina in pinzele albe cu beneficiile, chipurile enorme, de pe urma Rusiei. In general, imperiile nu prea aduc beneficii, dar totusi romanii luau si iau calea Apusului, nu ca la Moscova sau chiar Istambul nu s-ar face carte dar, fara sa faci inima rea, pentru noi lumina nu prea a a venit si vine de la Rasarit.

  79. @ anonim
    Ti-am dat timp, speram sa vii cu ceva consistent. Dar cand te certi cu dictionarul e clar ca esti in ultima faza de decrepitudine.
    – Deportari si jafuri fac toate imperiile, dupa cum am spus, imbecil cum esti nu poti face comparatii relative, fa un tablou sinoptic rusia-sua de ex. Apoi, cecenii au fost deportati de stalin, nu de tar – laolalta cu zeci de milioane de RUSI in gulag. Si cand a venit UN RUS au primit dreptul sa se intoarca.
    – Stalin nu avea nevoie sa faca troc cu groza (eventual cu regele), avea trupe in ardeal, dupa cum n-a facut in polonia de pilda. Criterii etnice ar fi insemnat portiuni la ungaria, cretinule. despre anti-romanismul anglo-saxon gasesti detalii in cartea salagean.
    – Averescu nu doar critica, gaseste absolut intolerabil ce s-a intamplat, de aceea intra in politica. Profetic anticipeaza un remake – ceea ce s-a intamplat.
    – Singura manastire care a refuzat sa dea a fost secu.
    – Daca nici pentru miguri nu erau bani, ce sa faci pentru iar-uri (cu motoare rollsroyce) ineptule?
    – Osetia nu e georgia, a fost impartita si data de stalin
    – Deci nu esti in stare sa indici nici un imperiu de pe urma caruia sa fi beneficiat mai mult? Esti cam varza, altadata mai miscai ceva, pierd vremea cu tine.

  80. @Al: In acest timp, puteai tu sa te documentezi, dar tu, mirlan si mincinos din fire, o scalzi iar. Daca in lucrarea italianului nu sint argumente pentru sustinerea consistenta a anglo-saxonilor pentru Ungaria, acum invoci alta lucrare. Ma tem ca si acum minti de la ochi cum ai facut-o si cu alte ocazii, de exemplu cu memoriile lui Averescu. In notele sale zilnice, Averescu se arata rezervat fata de intrarea sa in politica, desi se bucura de popularitate in rindul soldatilor. O va face mai tirziu, dupa incheierea armistitiului si retragerea sa din armata, mai mult purtat de valul popularitatii sale si impins de la spate. Cum militaria este incompatibila cu sforaraia politica, deznodamintul era previzibil. Stalin a facut troc cu Groza. Trocul a avut ca miza si imaginea URSS, deja terfelita de anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord. Subiectul este arhicunoscut (cindva, ti-am dat si o referinta), indiferent de rastalmacirile latratorilor moscoviti, acum scosi iar din adormire. Deportarile si amestecul de populatii au fost politica Imperiului Rus in toate formele sale. Las-o moarta cu zeci de milioane de rusi deportati. Poate vrei sa spui relocati in locul celor deportati din Basarabia, Bucovina, Crimeea, Caucaz, Balticele, Polonia, Karelia, chiar Ucraina. Cit despre ceceni, tot un rus le-a luat dreptul la independenta, acelasi rus care a dat-o ‘nistrenilor’, osetinilor, abhazilor, ba inca viseaza sa le-o dea si ‘secuilor’. Motoarele IAR-urilor erau fabricate la Turbomeca sub licenta RR. Daca MiGurile au fost mentinute active, la fel puteau fi mentinute si IAR-urile. Oricum, daca Serbia a putut si poate sa le mentina operationale, e de inteles ca si Romania trebuia sa poata. Nu s-a vrut insa. Iti pierzi deci timpul nu cu mine ci scornind baliverne de mitoman bun de pus in camasa de forta.

  81. @Al: Dupa cum am spus, am urmarit articolul recomandat de pe youtube, dupa care, zici tu, Rusia ne-a mai salvat si in 1989 (sic!). Emisiunea respectiva vorbeste de evenimentele din martie 1990 de la Tirgu Mures, cind URSS nu era inca Federatia Rusa, Rusia cum zici tu. Trec deci peste eroarea de scolar lenes si acord circumstante atenuante unui om cunoscut ca vorbeste dupa ureche. Desi in emisiune se vorbeste frecvent de nesustinerea lui Gorbaciov pentru Ungaria, precum si de demersurile lui Iliescu pe linga acesta, totusi, de vreo 2-3 ori, se mentioneaza, din pacate cam cu jumatate de gura, ca la Malta se hotarise altceva iar ungurii, in necunostinta de cauza, o luasera razna, cum de altfel o mai facusera si in 1956. Atunci, mizasera fals pe sustinerea Occidentului, acum (1990) mizau pe sustinerea URSS, tot fals, intrucit, dupa cum spune un interlocutor, URSS pierduse la Malta. Aceasta exprimare apare, la fel, de citeva ori, dar in subsidiary, caci accentual cade pe implicarea lui Gorbaciov si demersal lui Iliescu, care, vezi doamne, trebuie reevaluat. De accord, dar oare numai el? … In consecinta, URSS, recte Gorbaciov, la fel ca Stalin, nu sustinea Ungaria din simpatie pentru Romania ci pentru ca se tinea de cele convenite la Malta. Ai omis deci esentialul, adica ai produs o fabulatie mincinoasa. Tangential, apare si deriva lui Mitterrand spre Ungaria, din motive cit se poate de lumesti. Acesta merge pina la a promite la Budapesta discutarea problemei Transilvaniei ca problema europeana. Era in 1988, in plina era Gorbaciov, cind ostracizarea Romaniei era la ordinea zilei. Maurul isi facuse treaba, nu mai era nevoie de el, odata ce mai marii lumii se pupasera ruseste in vazul lumii. Totusi, SUA sint cele care taie elanul si lui si altora, neadmitind modificarea frontierelor. O vot face mai tirziu, uitind cuvintul cel dintii. De ce, este alta poveste.

  82. @Al: Cu scrierile lui Averescu, pe care pretinzi ca le cunosti, minti si mai si. Acesta nicaieri nu sustine ca succesul rezistentei romanesti s-ar fi dataorat sustinerii rusesti, nici de batalioane care fugeau fara sa traga un foc, nici de soldati in zdrente, purtind bocanci cu talpa de carton. Desi frecvent critic, aceste bazaconii nu se afla in notitele sale zilnice. El insa nu este numai critic, asa cum sugerezi tu, ci mentioneaza situatia de flagranta inferioritate de material a armatei romane care, totusi, desi in retragere, este capabila de contralovituri si de a face prizonieri. Are ocazional cuvinte de lauda si pentru armata rusa si unii ofiteri rusi, de exemplu generalul Ragoza, dar mentioneaza, lapidar si sobru, atitudinea ei de noncombat, de exemplu neimplicarea, desi promisa repetat, a armatei a IX-a ruse, pentru a usura presiunea asupra armatei romane care lupta pentru a tine trecatorile sau ezitarea armatei a IV-a ruse in timpul luptelor de la Oituz-Marasti-Marasesti, Batalia Moldovei, dupa cum o numeste autorul. Faceai caz cindva de pierderile armatei ruse, numeric la paritate cu cele ale armatei romane. Ceea ce eludai tu, nu insa si Averescu, sint dezertarile in masa, care incep inainte de revolutia bolsevica, care sint incluse tot in pierderi.
    In timpul Bataliei Moldovei, in sferele inalte ale conducerii de stat se discuta chiar evacuarea Moldovei. Averescu insa se opune – daca nu vom putea tine Siretul cum vom putea metine Prutul, se intreba el. Acest fap este legat de decizia de a evacua si ce mai ramasese din tezaur. Daca insasi conducerea de stat cugeta la evacuarea si a ceea ce mai ramasese din tara, ce era de facut cu tezaurul, indiferent cui ii revenea raspunderea? Oricum, Titulescu nu este singur raspunzator de decizia evacuarii, nici daca aceasta discutie nu ar fi fost vreodata, intrucit actul respectiv este semnat de mai multe persoane. O pasienta care nici de aceasta data nu are cum sa-ti iasa, asta daca mai ai o minima luciditate.

  83. @Al: Daca minciunile, fabulatiile tale, sint produsul unei minti in deriva, ar exista circumstanta compasiunii fata de omul bolnav. Daca insa nu, atunci este vorba de un ins profund rauvoitor, un troll imbibat cu ura, care scuipa, scuipa, scuipa … In acest caz, nu meriti altceva decit ocara si dispret.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.