
Rectorul Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, a declarat, joi, că proiectul privind construirea bazinului de înot al instituţiei de învăţământ superior este pregătit 100% şi are toate aprobările necesare pentru a fi depus spre finanţare, adăugând că, în situaţia în care nu se va primi sprijin de la instituţiile publice, UB îşi va asuma costurile, făcând economii la alte capitole şi atrăgând sponsorizări.
„Noi, la Universitatea din Bucureşti, avem de peste 10 ani un proiect de construcţie a unui bazin de înot în Grozăveşti în locul parcării din faţa căminelor. L-am depus spre finanţare de atunci şi a rămas 10 ani pe lista de aşteptare, ni s-a spus că în Bucureşti mai sunt bazine de înot (unde??!) aşa că trebuie să se mai construiască şi în ţară (deh, interese politice locale şi regionale!). Pentru că nu s-a găsit finanţare timp de 10 ani, am retras şi am refăcut proiectul şi îl avem acum din nou pregătit 100%, cu toate aprobările necesare pentru a fi depus din nou spre finanţare”, a scris Preda, pe Facebook.
Potrivit acestuia, realizarea bazinului ar costa 6 milioane de euro, sumă care ar putea să scadă după organizarea licitaţiei.
„Costă 6 milioane de euro. Probabil după licitaţie va mai scădea suma. Este mult? Oare, merită cei 33.000 de studenţi care au ore de sport obligatorii, sutele de campioni naţionali la diverse sporturi şi cei patru bursieri speciali ai UB care sunt medaliaţi la competiţii de înot europene, mondiale sau olimpice (inclusiv David) un astfel de bazin?”, a transmis rectorul.
El a adăugat că bazinul va fi construit chiar dacă autorităţile publice vor rămâne „în continuare indiferente” la solicitările universităţii.
„David Popovici va reîncepe din toamnă cursurile la Facultatea de Psihologie a Universităţii din Bucureşti. Toată suflarea UB, studenţi şi profesori, îl aşteaptă acasă cu admiraţie, cu dragoste, cu recunoştinţă, cu mândrie, dar şi cu o mare responsabilitate. Nu se poate ca universitatea la care învaţă un campion olimpic de înot excepţional să nu aibă un bazin de înot. Vom construi acel bazin chiar dacă autorităţile publice vor rămâne în continuare indiferente la solicitările noastre. Dacă instituţiile publice nu ne vor sprijini, ne vom asuma noi costurile construcţiei. Nu va fi uşor, dar vom economisi la alte capitole, vom atrage sponsorizări şi vom intra în normalitate cu forţele proprii ale universităţii”, a mai scris Preda.
Potrivit acestuia, David Popovici este un campion excepţional, „o minune de sportiv, dar şi o minune de tânăr român” care munceşte enorm, are performanţe incredibile, îi inspiră pe alţii şi, în plus, înţelege contexte şi probleme sociale apoi exprimă opinii pertinente şi propune soluţii pro-active.
„Sunt atât de mândru că este student la Universitatea din Bucureşti! Sunt atât de bucuros că a ales să rămână în România, să se lupte cu contextul local nefavorabil şi să-l schimbe în bine din interior. România are creştere economică „miraculoasă”, are fonduri europene pentru investiţii, dar nu are bani pentru sport pentru că îi alocă inechitabil şi ineficient pentru pensii speciale, pentru orice creşteri de salarii cerute de sindicate, pentru acoperirea salariilor uriaşe şi pierderilor la regiile autonome şi de la companiile de stat ineficiente precum Tarom”, a susţinut rectorul.
El a menţionat că, în Bucureşti, nici măcar Universitatea pentru Educaţie Fizică şi Sport, unde predă Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, nu are bazin de înot propriu.
Tare oportunist și Preda ăsta. Zece ani, nimic. Acum vrea să bage capul în poză. Marș, mă!
@Ioan: ce băuși, bre? D-aia are gură David, să vorbească.
România e în starea în care e și pentru că lumea tace. Omul s-a și explicat: i-a părut rău că delegația înotătorilor noștri a avut doar trei participanți, în comparație cu alte țări. Mi-e clar, ești dintre ăia care pricep foarte greu. Dacă pricepi…
Banii trebuiesc pastrati pentru ajutor Ucraina si cumparat F16 vechi, produs obuze, gloante si date gratis etc. Lasati bazinele.
Cadrele universitare nu au birouri in care sa lucreze, si el face bazin…
Nenorocitul, are totul și face prin sponsorizări? Ba scârbă, de ce nu ai făcut până acum? Trebuia să vă de-a peste bot acest sportiv performant că nu faceți nimic pentru tara din sportivi? Gura bate curul in politica românească, mare lucru sa nu rămâna doar vorbe împuțite politic și nimic fapte! Inca ceva, NU faci pentru acest sportiv, faci pentru ținerii din Romania, tineri care obligatoriu trebuie sa creasca sanatosi și vigurosi, idiotilor din politica românească! La furat va uniti permanent dar când e vorba de făcut ceva bun pentru tineri și țara, daca nu va iese parandaratul, nu va urniți, nu avizați nimic!
ACEST RECTOR TREBUIE ARESTAT DE DNA ȘI TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU DETURNARE DE FONDURI PUBLICE.
VAI ȚIE POPOR ROMÂN CĂ EȘTI JEFUIT PE FAȚĂ DE HOȚI!
Îmi pare rău s-o spun, dar acest Popovici începe să-mi displacă, îi merge melița nonstop când îi pune un jurnalist microfonul sub nas și seamănă din ce în ce mai mult cu un membru de partid USR. Reproșează statului român că nu se interesează de sport, de înotători etc. Dar cum ai ajuns, mă, ditamai medaliatul pe la olimpiade și concursuri internaționale, și student gratis la facultatea de psihologie, și plătit de stat cu sute de mii de euro? Ce mai vrei să-ți dea statul român, de te tot plângi că nu face destul pentru tine, Davide? Știi cât te costă în America un an de facultate de psihologie? Ia interesează-te…
Băi nenorocitule, faci bazin pentru TOTI tinerii României si nu numai pentru exceptionalul David Popovici !
Mâncați vitamina KK numai să vă faceți publicitate. Escroci !
E pacat sa inoate „pe Lia Manoliu”, poate nu mai dati nume la bazele sportive, numere ajung.
Universitatea București ?
-bazinu e si pt. studente
sau numai pt. „speciali”?