Muzeul de Artă Modernă din Paris a sărbătorit luna aceasta universul misterios și magic al unuia dintre marii pictori suprarealiști români, Victor Brauner, a cărui viață a fost străbătută de experiențe ciudate.
Expoziția dedicată lui a avut loc în perioada 7 – 10 ianuarie 2021. Membru al marii comunități de artiști și intelectuali români din Paris, alături de Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Isidore Isou și Tristan Tzara, Victor Brauner s-a alăturat inițial dadaiștilor, pentru ca ulterior să devină suprarealist.
„Pictura este viața, viața reală, viața mea” – Epitaful lui Victor Brauner, scris pe mormântul său din cimitirul Montmartre.
În noaptea de 27 spre 28 august 1938, în timpul unei petreceri care a adunat laolaltă mai mulți membri ai grupului suprarealist în studioul lui Óscar Domínguez, pe bulevardul Montparnasse, din Paris, a izbucnit o bătaie între acesta din urmă și compatriotul său, Esteban Francés. Primul aruncă un pahar în capul celui de-al doilea, care îl evită. Paharul lovește un perete, iar cioburile ajung în ochiul stâng al lui Victor Brauner, care va rămâne orb în urma acestui incident. Cu șapte ani înainte, Brauner pictase un Autoportret cu ochiul scos, care prezenta o rană în toate aspectele sale, similară cu rana sa reală, de acum. Acest episod dramatic a avut o importanță capitală în viața și opera pictorului de origine română, momentul devenind o legendă neagră în lumea suprarealiștilor.
Pictorul clarvăzător și fenomenele supranaturale
Arta a precedat realitatea, iar pictorului Brauner i s-au atribuit astfel capacități premonitorii, el fiind considerat în anumite momente clarvăzător. Trebuie spus că o serie de semne, unul mai ieșit din comun decât celălalt – ca să nu mai vorbim de recurența temei oculare în opera lui Brauner – au convers către momentul pierderii ochiului stâng. Toate acestea ilustrează în mod excepțional teoria șansei obiective, dragă lui André Breton, un mare iubitor al ocultului, care îl apăra pe Brauner. Acesta din urmă este foarte familiarizat și conștient de fenomenele supranaturale, pentru că a participat, în copilărie, la sesiunile de spiritism organizate de tatăl său.
De la Dada, la suprarealism
Victor Brauner s-a născut în Moldova, în 1903, și s-a format la școala de Arte Frumoase din București, de unde avea să fie însă curând dat afară, din cauza nonconformismului său. Împreună cu poetul Ilarie Voronca și cu pictorul Marcel Janco, printre alții, a fondat revista de avangardă 75 HP și a publicat maifestul de „picto-poezie”, pledând pentru împletirea cuvintelor cu reprezentările plastice. Creațiile sale se situează sub aripa cubo-futurismului, a constructivismului și a spiritului dada. O primă călătorie la Paris, în 1925, avea să îi reveleze pictura metafizică a lui Chirico.
Revista 75 HP
Cinci ani mai târziu, Victor Brauner se mută în capitala franceză. Alberto Giacometti și Yves Tanguy îl prezintă artiștilor suprarealiști, aceștia fiind seduși imediat de pictura românului ce îmbină elemente disparate în maniera ornamentelor emblematice sau a rebusului. Accidentul din 1938, în urma căruia își va pierde unul dintre ochi, îi va conferi lui Brauner o aură aparte și definitivă în ochii lui André Breton. Brauner îl va considera cel mai important eveniment al vieții sale. Fără îndoială, acest moment va marca începutul unei evoluții extraordinare a creației sale. Ochiului stâng, ce nu mai poate percepe realitatea fizică, i se substituie ochiul interior, cel al romanticilor germani și al marilor mistici, privirea sa fiind de acum dedicată contemplării adevărurilor ascunse. Vederii îi urmează viziunea…
Arta sa, care până atunci surprindea spațiul din perspectiva celor trei dimensiuni, așa cum o întâlnim și la Chirico, Tanguy, sau Magritte, precum și la marea majoritate a suprarealiștilor, se detașează repede pentru a face loc unei reprezentări plane, în care corpurile și formele, stilizate, devin mult mai abstracte.
Gustul pentru sacru și pentru ocultism
Această evoluție începe în perioada războiului, pe care Victor Brauner avea să o petreacă în sudul Franței, în special la Marsilia, în speranța că va putea fugi în Statele Unite, așa cum făcuseră și ceilalți suprarealiști. Dar, pentru că este evreu și, prin urmare, vizat în mod deosebit, el nu poate obține viza și se refugiază, împreună cu partenera sa, Jacqueline Abraham, într-un sat din Alpes-de-Haute-Provence, lângă Gap. Va trăi „în condiții mizerabile”, avea să scrie artistul, „având acte false, sub amenințarea constantă a poliției și a miliției”.
Perioada este bogată în experimente tehnice, Brauner explorând pictura în ceară și desenul realizat cu ajutorul lumânării: „ceara – spune el – a jucat un rol important în toate cercetările mele ermetice, magice, talismano-pentaculare, a fost veriga ce a unit cele mai diferite subiecte…”
El se apleacă asupra științelor oculte, alchimiei, Cabalei, numerologiei, tarotului și artelor primitive și arhaice, din Africa și Oceania, din Egiptul Antic, sau ale aborigenilor din Australia. Se inspiră din codicele mayașe și din glifele aztece. O întreagă simbolistică ce aduce o rezonanță mitică și sacră, traversată de personaje ce ascund o dimensiune autobiografică (Conglomeros, Victor Victorel…). Brauner se va defini, de altfel, ca „împărat al regatului propriului mit”.
Perioada postbelică va fi momentul recunoașterii sale. Breton i-a dedicat un text important, Entre chien et loup, în recenzia Cahiers d art din 1946 (lucru care nu l-a împiedicat să-l excludă din grup, doi ani mai târziu…). Victor Brauner va expune alături de Pierre Loeb, la Paris și de Alexandre Iolas, la New York.
Notorietatea sa va crește până la punctul în care va reprezenta Franța la Bienala de la Veneția, în 1966, anul morții sale. Pe mormântul său, din cimitirul din Montmartre, putem citi, sub forma unui epitaf: „Pictura este viața, viața reală, viața mea”.
Prestigioasa revistă de artă Connaissance Des Arts i-a dedicat lui Victor Brauner o ediție specială ce a însoțit expoziția dedicată marelui pictor român de Muzeul de Artă Modernă din Paris.
Foarte interesant articol , dar am o intrebare , un om care-si pierde un ochi se numeste orb ?
Suprarealismul tablourilor lui seamana mai mult a caricaturism.
Comentariul meu are patru părţi. Partea întîi:
Mamaie Buluc, iar aţi făcut-o de oaie. Scris-aţi dumneavoastră: „Victor Brauner, care va rămâne orb în urma acestui incident.”
Un om căruia îi lipseşte un ochi se numeşte chior, nu orb.
Obs.: există persoane care, deşi posedă ambii globi oculari, suferă totuşi de orbire; de cecitate.
Dacă aveţi probleme cu vederea, solicitaţi-i o investigaţie oftalmologică medicului Monica Pop.
Sau apelaţi la terapia de şoc. O lovitură zdravănă, peste tărtăcuţă, şi gata: fie vă revine vederea, fie vă sar ochii din cap. O lovitură cu o bucată de destin de esenţă tare…
La figurat se foloseşte expresia „lumină chioară”.
Lumina produsă de jarul de mangal este una chioară.
În altă ordine de idei:
De ce nu aţi precizat în ce urbe, din Moldova, s-a născut Victor Maroniul? Ce înţelege cititorul din expresia „Victor Brauner s-a născut în Moldova”: că s-a născut în Republica Moldova?! Moldova e destul de întinsă. Este ca şi cum aţi spune că Robert Redford s-a născut în California.
În actele de stare civilă, la rubrica „Locul naşterii”, se precizează oraşul; sau cătunul (+ comuna). De ce faceţi uz de tertipuri? De ce vă feriţi de denumirea fatidică – Piatra Neamţ (aka Kreuzburg – Oraşul Crucii)?
Partea a doua
Şi mai apare în text fraza: „Va trăi „în condiții mizerabile”, avea să scrie artistul, „având acte false, sub amenințarea constantă a poliției și a miliției”.”
Şi poliţia şi miliţia… Pentru a risipi confuzia – rizibilă – trebuie făcută o precizare: Miliţia franceză (La Milice française) a fost înfiinţată în data de 30 ianuarie 1943. Iar în data de 9 august 1944 a fost desfiinţată – prin decret al Guvernului Provizoriu al Republicii Franceze. Ameninţarea Miliţiei a ţinut doar un an şi jumătate. La Milice era o organizaţie paramilitară – concepută ca o „anexă” a Gestapo-ului. Avea, în principal, atribuţii de poliţie politică. A fost precedată de Service d’ordre légionnaire. Miliţienii francezi i-au depăşit, în ferocitate şi orori, pe delegaţii de la Gestapo.
Poliţia naţională (franceză), în perioada regimului de la Vichy, la rîndul ei a colaborat strîns cu naziştii. Poliţia de atunci, pe lîngă activităţile de menţinere a Ordinii publice, avea şi atribuţii de reprimare a „teroriştilor”: comunişti, gaullişti, francmasoni, anarhişti, şi membri ai mişcării de Rezistenţă. Suplimentar, s-a auto-însărcinat cu recensămîntul şi detenţia evreilor în lagărele de concentrare din Franţa.
Deci, teoretic, Chiorul avea de ce să se teamă. Însă, deoarece ştia că toate „-ismele” sînt creaţia co-religionarilor săi, singura lui temere veritabilă era lipsa banilor. Sărăcia.
Cît priveşte capacităţile de medium (metapsihice) ale lui Brauner, acestea au fost reale. Opera sa, de ins branşat la Tenebre, stă mărturie. Vederii îi urmează viziunea. Numai că, în mai toate tablourile lui, locul Luminii a fost luat de „luminile” stridente ale Antihristului. De aceea a şi rămas fără un ochi: nu vedea bine Realitatea. Privea spre un tărîm interzis. Deci ochiul îi devenise inutil.
Partea a treia
„Dar la el, cu predilecţie, LUPUL va deveni o prezenţă obsesivă, născută în perioada copilăriei la Piatra Neamţ, când rămânea treaz în «lungi seri de iarnă petrecute ascultând urletul lupilor», cum singur notează peste ani.” (cf. Emil Nicolae, în articolul „Victor Brauner – Constituirea imaginarului natal”; articol publicat în revista Feedback, nr. 1-2, din anul 2017)
Citat din Wikipedia:
„În India există o tradiție legată de Mahābhārata, potrivit căreia Bhima (care înseamnă Îngrozitorul), unul dintre eroii principali ai epopeii, este o ființă umană cu trup de lup.
În scrierea Harivamsa, vedem cum Krishna își transformă părul în sute de lupi pentru a determina localnicii din Braj (sau Vraja, regiune din Uttar Pradesh) să se mute în Vrindavan.
În Rig Veda, Rijrsava este pedepsit cu pierderea vederii de către tatăl său pentru faptul că a încredințat unei lupoaice oile familiei. Lupoaica cere celor doi Ashvini să îi redea vederea.”
Lupul, ca simbol mitologic. Lupul ca totem. Lupul ca simbol naţional.
Lupul şi Scufiţa Roşie:
https://www.thezenwarriorguide.com/wp-content/uploads/2017/06/Facing-Fear640x520-1024×585.jpg
Să-l fi resimţit, copilul Victor Brauner, pe Îngrozitorul Bhima, în spatele haitei de lupi care urlau pe dealurile ce străjuiesc tîrgul Pietrei? Sau să fi presimţit apropierea Lupului Alb?
Vorbeşti de lup şi lupul e la uşă:
https://www.wallpaperbetter.com/wallpaper/119/337/162/wolf-biker-and-little-red-riding-hood-1080P-wallpaper.jpg
Partea a patra (şi ultima)
Sekuriştii băştinaşi, deşi întrebuinţează drone, nu văd nimic. Sînt ca şi orbi. De zeci de ani tot raportează că Lupul nu se arată. Or el îşi face de cap, de ani de zile, prin cele păduri, cu tot felul de scufiţe-de-fiţe.
Da’ poate îi ajutaţi o ţîră, pe neo-securişti, babuşka. Cum? Vă internaţi, fain-frumos, într-un spital. Şi vă daţi foc! Cu celeritate. Că tot trăim în perioada „focurilor inopinate”. De vreme ce cadavrele evreilor internaţi în lagăre au fost arse în crematorii, acum, drept represalii, trebuie să ardă şi românii internaţi în spitale.
Dacă ardeţi, produceţi lumină, babuşka. Nu Lumină de Gaz. Ci lumină de mangal.
Luaţi exemplu de la Nastya Solomina, fiica de culaci din Сибириада (1979): revoluţionarii au stropit-o cu spirt, apoi au ars-o de vie.
Nu mai amînaţi autodafe-ul. Ca să nu vă surprindă, ne-arsă, Piromanul (şi Pyrrrha lui cea focoasă). Piromanul este Acela care botează cu Foc şi Duh Sfînt. Dacă vă dă El foc, atunci o să ardeţi de tot; în Focul care nu se stinge niciodată. Laolaltă cu majoritatea semiţilor.
Cum în România e prea mult Foc, pe alte meleaguri e prea multă apă:
„Franța și Germania, afectate de inundații grave. Oamenii se pregătesc de evacuare”
https://stirileprotv.ro/stiri/international/franta-si-germania-afectate-de-inundatii-grave-oamenii-se-pregatesc-de-evacuare.html
Din cîte se zvoneşte, Coklaurus Wuhannis ar fi fost avertizat în legătură cu ce îi aşteaptă pe inhabitanţii din Ghermaskaya, dacă dînsul nu renunţă la proiectul „România normală”.
De „Noua Normalitate” se ocupă Altcineva. Şi, după cum constataţi, orice opoziţie este inutilă.-
Adaug un supliment, în două părţi, la comentariul meu.
1. Adolf Hitler se identifica, la rîndul lui, cu Lupul [cenuşiu]. Herr Adi Lupus voia să treacă drept un „om-lup”. Deşi a fost asimilat, mai curînd, cu un „Werwolf”, „vîrcolac”.
Amanta lui Hitler, Eva Braun, îl alinta, pe Dictator, cu apelativul „lup”.
Cartierul general al Führer-ului, din Rastenburg, se numea Wolfsschanze (Bîrlogul lupului).
Se spune că A.H. şi-ar fi supra-numit iahtul personal, dar şi avionul personal, „der Seewolf” („Lupul de mare”); respectiv, „der fliegende Wolf” („Lupul zburător”).
Convoaiele de submarine U-boot (Unterseeboot), ale Kriegsmarine, care au luptat în Bătălia Atlanticului, erau numite Wolfsrudel; wolfpack; haite de lupi [de mare].
Cîinele lui A.H., Blondi, era de rasă Deutscher Schäferhund „ciobănesc german”. Adică era ceea ce, la noi, se numeşte, generic, „cîine-lup”.
Adolf Hitler părea să sufere de licantropie. Motiv pentru care Victor Brauner a fost înfricoşat de hitlerişti. Dînsul avînd, pare-se, încă din copilărie, teamă de lupi.