UNPR, atac la Cristian Preda

UNPR îi solicită europarlamentarului PDL Cristian Preda ”să-şi reevalueze poziţia” faţă de acest partid, spunand că ”o abordare de tipul cine profită de cine îl pune în primul rând pe el însuşi într-o postură defavorabilă”.

Într-un comunicat, UNPR precizează că nu vizează încheierea unei alianţe la nivel naţional cu PDL şi că va merge pe propriile picioare în aceste alegeri, având liste proprii de candidaţi la consiliile locale şi la consiliile judeţene.

”UNPR îi atrage atenţia europarlamentarului PDL că, din ignoranţă sau cu rea-intenţie, comite cel puţin două erori majore de logică în evaluarea relaţiei democrat-liberalilor cu progresiştii. Ceea ce se discută în aceste zile între PDL şi UNPR nu este o alianţă, ci un protocol de colaborare la nivel naţional. De asemenea, la nivel local, se discută diverse formule de susţinere a unor candidaţi comuni, într-o logică a parteneriatului pragmatic şi nu a alianţelor ideologice. Spre ştiinţa domnului Cristian Preda, există diferenţe semnificative între aceste formule de colaborare, diferenţe care ne aşteptam să-i fie cunoscute, măcar prin prisma pregătirii teoretice a domniei sale”, se arata in comunicat.

Totodată, uneperistii ”îi reamintesc” lui Preda traseul politic pe care acesta l-a avut de-a lungul timpului. ”De-a lungul carierei sale a fost consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, a fost numit de către Călin Popescu Tăriceanu în funcţia de comisar guvernamental pentru Francofonie şi secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, s-a înscris în PDL în 2009 şi, după o ascensiune ‘fulminantă’, a fost pus în acelaşi an pe lista de candidaţi democrat-liberali pentru Parlamentul European. Prin urmare, dacă vorbim despre trădări şi oportunism, discuţia despre Cristian Preda poate fi cu siguranţă una interesantă. Însă nu ne preocupă aspectele subiective de conştiinţă ale colegului de la PDL, ci ne îngrijorează entuziasmul cu care propagă în spaţiul public discursul Opoziţiei”, susţine sursa citată.

În final, UNPR precizează că nu doreşte să profite de PDL ”şi cu atât mai puţin de Cristian Preda” şi că singura dorinţă este formarea unui front al responsabilităţii, împotriva populismului USL şi câştigarea bătăliilor electorale, împreună cu ”partenerii” democrat liberali.”Ţinând cont de experienţa şi de bagajul electoral ale acestuia, nici nu ar avea cum. Ceea ce dorim însă este ca în bătăliile electorale din acest an să formăm, împreună cu partenerii de la PDL un front al responsabilităţii, împotriva populismului USL. Dacă domnul Cristian Preda doreşte să facă parte din acesta, este binevenit. Dacă doreşte în schimb să-şi consume energiile în jocuri politice mărunte, orientate spre beneficiul personal, atunci să facă acest lucru într-o manieră bărbătească. Nu UNPR stă în calea interesului şi a obiectivelor politice personale ale domnului Cristian Preda. Obstacolul real ne pare a fi mai degrabă ipocrizia de care poate fi suspectat colegul nostru de la PDL în eterna sa încercare de a-şi face vocea auzită în Bucureşti”, conchide sursa citată.

Reacţia UNPR vine în urma declaraţiei europarlamentarului PDL care spune că nu va susţine o alianţă cu UNPR susţinând că partidul ar fi profitat de banii de la buget şi că este format din PSD-işti şi PC-işti ”vopsiţi”. ”Merită să închei o alianţă cu UNPR? Răspunsul e pozitiv doar pentru cei care cred că partidele există exclusiv la guvernare. Ca şi pentru cei care cred că pot păcăli alegătorii mutând oamenii ca pe o tablă de şah şi schimbându-le identităţile după cum schimbi poşetele de lux. Pentru cei care cred că politica se face fără memorie şi având drept singure resurse banii care nu-ţi aparţin, adică banii de la buget. Nu sunt dispus la un asemenea compromis. Pentru că nu cred că ţara a profitat mai mult de pe urma UNPR decât a profitat UNPR de pe urma bugetului ţării. Nu voi susţine în niciun fel o alianţă cu UNPR. Fiindcă n-am intrat în PDL ca sa susţin PSD-işti ori PC-işti vopsiţi la momentul oportun în UNPR-işti”, scrie Preda pe blogul personal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.