USL Arad a depus la Biroul Electoral Central (BEC) o contestaţie referitoare la modul în care a fost făcută redistribuirea mandatelor pentru Senat în judeţ, reprezentanţii formaţiunii afirmând că mandatul lui Traian Igaş (ARD) ar fi trebuit să-i revină lui Dorel Popa (USL), transmite Mediafax.ro.
Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, co-preşedinte al USL în judeţ, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost depusă o contestaţie la BEC privind atribuirea mandatelor pentru Senat la redistribuiri, întrucât ARD, cu 30 la sută din voturi în judeţ, a obţinut două mandate, iar USL, cu 47 la sută, doar un mandat, cel câştigat direct, cu peste 50 la sută din voturi.
Conform lui Căprar, simularea făcută în partid a arătat că mandatul obţinut de fostul ministru Traian Igaş (ARD) ar fi trebuit atribuit, de fapt, lui Dorel Popa (USL).
Potrivit sursei citate, după ce Ioan Cristina (USL) a obţinut mandatul de senator direct, la redistribuire prima formaţiune care urma să primească mandat era ARD, în timp ce următorul mandat ar fi revenit USL.
Potrivit Biroului Electoral Judeţean Arad, în urma scrutinului de duminică fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi fostul ministru de Interne Traian Igaş au intrat în Senat, iar fostul ministru al Muncii Claudia Boghicevici a obţinut un nou mandat de deputat, în timp ce preşedintele Noua Republică, Mihail Neamţu, a ratat intrarea în Parlament.