Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că USL va depune, până marţi, la Parlament, un proiect de lege prin care sunt transpuse în legislaţia românească toate prevederile deciziei cadru 212 din 2005 a Consiliului JAI, prin care se reglementează confiscarea averilor ilicite.
„Proiectul de lege va fi depus în Parlament, preia în totalitate decizia cadru 212 din 2005 a Consiliului JAI al UE, o directivă care se aplică deja la nivel european şi care prevede confiscarea bunurilor provenite din surse ilicite. În acest fel, discursul preşedintelui Băsescu, destul de demagogic, va avea o rezolvare din nou din partea USL. Aşa cum am făcut proiectul de lege de reducere a parlamentarilor, la fel facem acest proiect de lege şi îl depune şi sperăm că cei de la PDL să nu voteze împotrivă. Trebuie confiscate toate bunurile şi toate averile dobândite ilicit, putem să o facem prin acest proiect de lege care să preia în totalitate în legislaţia românească decizia cadru a Consiliului JAI şi în acest fel orice discuţie despre averi şi bunuri dobândite ilicit trebuie să înceteze (…) Încă un subiect demagogic al preşedintelui Băsescu. Iată noi venit cu rezolvarea la el, el vorbeşte şi noi facem, ceea ce cred că este un raport foarte corect”, a comentat Ponta.