USR cere ca regimul Putin să fie declarat „teorist”

USR solicită ca Parlamentul să adopte o declaraţie prin care regimul Vladimir Putin să fie calificat drept „regim terorist”, a anunţat, luni, liderul senatorilor partidului, Radu Mihail.

„Astăzi, USR depune la Birourile permanente ale celor două Camere o propunere de declaraţie a Parlamentului României privind recunoaşterea regimului lui Putin ca fiind un regim terorist. De 250 de zile asistăm la agresiune nemiloasă a regimului Putin împotriva milioanelor de ucraineni civili care nu au nicio vină şi care trebuie să fie protejaţi de către comunitatea internaţională”, a declarat Mihail, la Parlament.

În opinia sa, modul în care acţionează regimul de la Kremlin este ilustrat cel mai bine de ultimele decizii de a ataca infrastructură civilă, de a lăsa fără căldură, fără curent electric milioane de civili. „Este definiţia în sine a terorismului”, a susţinut senatorul USR.

„A venit momentul ca Parlamentul României să aibă o poziţie foarte clară, să aibă o poziţie care să exprime cât de puternic România susţine poporul ucrainean, cât de puternic susţine România respectarea legislaţiei internaţionale şi sperăm că reuşim să convingem cât de repede majoritatea parlamentarilor pentru a adopta această rezoluţie în Parlament, în cele două Camere”, a adăugat Radu Mihail.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

37 de Comentarii

  1. formatiunile politice si ONG-urile care au cerut public abrogarea Legii 114 trebuie sa fie declarate teroriste iar membrii lor anchetati pentru acte de terorism si tradare de tara. Dezastrul economic si social li se datoreaza in totalitate!!!

  2. Alegerile care dau Parlamentul sunt doar mijlocul prin care se falsifica vointa poporului. Poporul real nu mai decide de fapt nimic.
    Finut, modern. digital: nu ca pe vremuri, cand trebuia sa platesti atatia agitatori, sa falsifici atatea buletine.
    Beria ar fi mandru de USR. Si de falsul Parlament aflat in functie.

  3. Pai daca Putin e terorist, atunci occidentul „civilizat” iudeomason care ne terorizeaza de ani de zile cu privatizari, investitori, liberalizari de am ramas fara resurse, fara economie, fara bogatiile tarii…(toate sant in mana corporatiilor patronate de iudeomasoni)care ne terorizeaza cu invazia migrantilor arabi si negri, care violeaza fura si jefuiesc si mai si primesc bani de la stat…care ne terorizeaza copii cu promovarea sodomiei homosexuale, cu educatie sexuala de la 4 ani, mascati in chipuri demonice cu halouinul lor satanic…care ne terorizeaza pe motiv de plandemonie inventata si cu vaccinuri experimentale…cu restrictii si abuzuri, sa iesim din case cu declaratie…sa ne ingroape mortii in saci, noaptea, cu exacavatorul…care ne terorizeaza cu cresterea pretului la energie de 10 ori, sa stam in frig la 19 grade si sa mancam gandaci….asadar, acesti criminali satanisti iudeomasoni din „lumea „civilizata”, din ccidentul „civilizat” si plin de „valori”, care ne impun crizele lor artificiale, resetarea lor diabolica, ce sant daca Putin e terorist ???

  4. USERE sa plece in ukraina, la jelenski,sa-i bage in linia intai.Poate asa scapam de aceste gunoaie !

  5. Si eu vreau ca USR-i sa fie declarat partid terorist, pentru ca e format dintr-o gashca de „academicieni repetenti” si pentru ca au distrus Romania !
    Slava !

  6. Poate ignora nensu’ Putin sigla USR (useless romanians) si ii ia pe astia in serios, sa-i vezi expusi in Piata Rosie pe post de „matrioske „.

  7. USR este clientul autohton ce deserveste clientul ONG care deserveste clientul Mani-Pedi care serveste unghii-gel clientului pentru cosmetizarea microleziunilor de tegument in urma studiilor accelerate in vederea sustinerii pe subiectul „Preemptive War” al militarului meseriaș de meserie.

  8. Am tot căutat propunerea de a declara Ucraina stat terorist după ce acesta a tăiat apa la 2 milioane de oameni în Crimeea, însă nu găsesc nimic, ceea ce mă face să cred că, pentru USR, viața rușilor nu merită aceeași protecție precum viața celor de alte naționalități…

  9. Bey curcubetilor,poporul roman ii sprijina pe fratii cazuti sub robia ukropilor nazisti ,care le-au interzis dreptul la limba si cultura romana ,asimilindu-i fortat !
    A,vreti o strangere de mana de la criminalul amerloc,si nu mai stiti cum s-o faceti !
    Jegosilor ,ce-ar castiga Romania ,dak Parlamentul ar adopta asa ceva ?Ne-ar creste venitul pe cap de locuitor?
    Despre faptul ca regimul nazist la pus pe lista mortii pe cel mai mare filozof roman,nimic curcubetilor ???

  10. Pai normal, in viziunea blestematilor tradatori de neam si tara de la USR, oricine isi apara patria si poporul, oricine este patriot si suveranist trebuie declarat terorist si antisemit pentru ca sta in calea planurilor sionistilor de dominatie totala intregii planete. Deoarece la noi in tara nu mai exista in mod efectiv justitie, rolul justitiei ar trebui preluat de organizatii cetatenesti care sa-i judece si sa-i condamne pa acesti tradatori de tara de la USR. Ei fura si spoliaza Romania folosind canale globaliste, dar ne abat atenti cu declaratii aberanta despre Putin. Asteptam formarea de detasamente patriotice care sa se substituie unei justitii devenita inexistenta, practic pana si Constitutia Romnaniei a fost suspendata la ordinul expres al blestematei Ursula von der Leyen.

  11. See reeee,Antichristul eee!Să ne salveze Dumnezeu de Salvatorii din partide!

  12. Gata! Au terminat de salvat România. Acu’ s-apucară de Ucraina.
    Păzea, ucrainieni, că vă salvează USR-u’! Știți voi. Băieții ăia care încă nu s-au hotărât dacă-s băieți sau fete.
    Bă băieți! Cică mai este un război în Etiopia. P-ăia îi lăsați nesalvați?

  13. Chiar sa fie asa, nu e cazul sa se grizeze un partid de paduchi: sa-i iei cu pietre pe Severin,pe Marga,pe Shoshoaka si altii ca ei,DA, e politica interna ,dar sa te bagi in ciorba altor tari, NU,arata mai mult decat lichelism
    Degeaba răgusea Ceausescu strigand „neamestec in trebile interne”ca nimic nu s-a prins de maimutele romane
    Putina retinere nu strică,mai ales ca fratii ideologici ai leprelor astea useriste, in PE si parlamentul olandez pun talpa Romaniei la Schengen
    Siktir Olanda!

  14. Chiar sa fie asa, nu e cazul sa se crizeze un partid de paduchi: sa-i iei cu pietre pe Severin,pe Marga,pe Shoshoaka si altii ca ei,DA, e politica interna ,dar sa te bagi in ciorba altor tari, NU,arata mai mult decat lichelism
    Degeaba răgusea Ceausescu strigand „neamestec in trebile interne”ca nimic nu s-a prins de maimutele romane
    Putina retinere nu strică,mai ales ca fratii ideologici ai leprelor astea useriste, in PE si parlamentul olandez pun talpa Romaniei la Schengen
    Siktir Olanda!

  15. Pana la Dumnezeu te mananca sfintii spune un vechi proverb turcesc!. Asa ca pana ajungem sa vedem ce face Parlamentul eu zic sa dam la iveala ultimele rezultatele ale anchetei Procuraturii Generale asupra crimelor din Ukraina. Iar nenorocitii de guvernanti – precis manati de rusi – doresc chiar acum sa modifice conditiile de pensionare pentru magistrati. Pai acum chiar se doreste sa se surpe fundamentele statului roman?. Unde va mai fi independenta Justitiei?. Chiar crede cineva din tara asta ca se va mai putea apasa pe pedala acceleratiei sau a franei pe diverse cazuri care privesc politicul. Iata un exemplu : Portocala a fost imaculat, omul fiind total nevinovat. In aceste conditii tare mi-e teama ca si Putin are sanse sa ne scape printre degete!. Atentie mare si bani gramada. De privilegii pentru justitie nu vorbim acestea sunt drepturi naturale.

  16. Si voi usr ct ati guvernat impotriva tarii si compatriotilor care traiesc in tara, nu cumva puteti sa fiti declarati teroristi? Ma refer la teroarea cu saracia mentinuta in tara cat si la covid-ul mamii voastre de escroci, ati terorizat cetatenii cu minciuni imbolnavindu-i, teroristilor! De cate ori ies in oras nu conteaza in ce scop, imi doresc sa il intalnesc pe un cretin posibil usr-ist, care aproape voia sa ma loveasca pentru ca nu ma vaccinez, la fel si o idioata asistenta care mai avea un pic si ma scotea afata dintrun magazin dar nu proprietatea ei! Am scris despre actiune la momentul cand s-a intamplat.

  17. Este in realitate un regim criminal, demn de sec I en.
    Tot ceea ce comit aceste bestii in Ucraina nu sunt la nivelul acestui secol si mileniu, ci undeva la nivelul sec I al erei nostre.
    Aici a reusit putinantropul sa aduca Europa……[Rumburak]

  18. Ăștia nu voiau și vaxx-inarea obligatorie și Hârtie Verde de Sclavete ??

  19. In Ucraina de la inceputul razboiului si pana in august 22 , fusese declarate ( NEXTYA) ca victime ale rusilor 60 000 persoane ( in care 1500 femei si copii)
    Doar in Irak, amerlocii au facut 3 000 000 victime ( din care cca 1 000 000 femei si copii) – sursa ONU , de pe vremea cand Zelinski era consiterat in tot occidentul ( in special de ingleji)….un terorist.
    Slava Uniunea Sorosh Romania ( USR)!

  20. Dacă asta-i definiția „În opinia sa, modul în care acţionează regimul de la Kremlin este ilustrat cel mai bine de ultimele decizii de a ataca infrastructură civilă, de a lăsa fără căldură, fără curent electric milioane de civili. „Este definiţia în sine a terorismului”, a susţinut senatorul USR.” – pai noi ne încadrăm perfect ! Iar teroriștii sunt ? ??

  21. USR este de fapt partidul terorist din Romania ,asa ca poate sa inteles gresit !

  22. usr sa se duca sa lupte cu teroristii in ucraina nu sa dea declaratii de doi bani….usr sint ei insisi proterorism sprijinitorii jidanilor teroristi care au aruncat in aer turnurile gemene si nr 7 in 11 sept 2001…

  23. Dar mai exista USR? Majoritatea smecherilor de acolo nu stie cum sa-si piarda urma mai repede.

  24. Dupa ce ne-au nenorocit cu pnnr si preturi infernale la utilitati, beizadelele securiste vor sa ne bage in razboi. Ma nesimtitilor, s-au terminat problemele reale ale romanilor? Fara usr in viitorul parlament al Romaniei!

  25. USR = grup terorist, nu altcineva. Suge sângele poporului de care-si mai bate si joc.

  26. Useristii n-au nici frica nici rusine. Nu conteaza inca un proiect idiot la cat s-au facut de cacao pana acum. Problema e alta: daca proiectul ajunge sa fie votat, la ce parlamentari cretini am „ales”, tare mi-e teama ca legea va trece.

    Si apropo de guvern si de majoritatea incompetenta din parlament: voi pe ce luati salarii si pensii nesimtite daca nu sunteti capabili macar sa stabiliti o cifra pentru marirea pensiilor? De ce luati ma prostovanilor bani de la bugetul nostru daca executati ordinele globalistilor criminali? Plecati acasa, nemernicilor!

  27. Aceste gunoaie penale USR au facut interesul Diavolului drogat si popponar occidentali sintrebuie sa fie considerati teroristi impotriva interese lor RO

  28. La modul concret, usereul de acum este format doar din parlamentarii lor atati cat vor mai ramane si inca cativa primari care nu stiu cum sa spele putina mai repede. Adica vreo suta de amarasteni. USR-ul este pe dric. Pe post de martoage sunt Barna si Mosteanu iar sus pe capra este Drula.

  29. Ce putem castiga din propunerea inconstienta a useristilor, a acestor alogeni care imping tara spre prapastie? “Simpatia” rusilor si niste rachete in plus pe cap de locuitor atunci cand se vor dezlantui ostilitatile. Acesti aserviti de useristi, dar si penelistii si pesedistii aflati la putere au dus o politica externa paguboasa pentru Romania. In loc sa obtina si sa consolideze un statut de neutralitate pentru tara, ei fac tot posibilul sa ne bage in razboi, teritoriul tarii sa devina camp de lupta iar noi sa devenim carne de tun ?

  30. Stau si ma intreb daca acest partid,numit USR,are ceva oameni pregatiti cu adevarat pentru o gandire normala si de actualitate.Acesti NEOMARXISTI,sunt mari tradatori ai acestui popor.Cred ca la viitoarele alegeri sa nu mai intre in PARLAMENT asemenea specimene,cretinoide.Sa-mi dea si mie un exemplu de primar,din cadrul acestui partid unde treburile merg bine si in favoarea cetateanului.Poate la Bucuresti,Timisoara,Brasov,etc.!!!Acolo cetatenii au suportat numai umilinte.Poate le merita,datorita alegerilor facute si data viitoare sa gandeasca de doua ori inainte de a pune stampila.Acest PARTID de neomarxisti,fac numai afaferi pentru ei si familiile lor si apoi fug,sau se retrag.Unde este BARNA acum?Dar Mosteanu?A ramas Drula,care este legat „prin alianta de securitate”.Este partidul cu o ideologie ANARHISTA,copiiata de la Karl Marx,care declara „am sa ruinez lumea”.In „Manifestul partidului comunist”el cerea:abolirea religiei;abolirea proprietatii private;desfintarea familiei;desfintarea patriei.Aceste idei sunt si in capul unor USR-sti,cum spunea europarlamentarul OANA-MARIA BOGDAN.Asa ca feritiva de DRACUL

  31. „Fiecare judeca pe celalalt dupa sine”!!!Ce sfinti sunt astia si linistiti,nu?!Cat circ fac ei pe unde trec!Clar ca declara.

  32. Pe aceeasi logica ar trebui declarate teroriste toate regimurile care au sprijinit SUA in razbaoiele din Serbia,Irak,Afganistan.

  33. Partiduletul asta -USR-ciripeste si el ca sa se stie ca mai exista.Partidul asta purice ar trebui sa se gandeasca in perspectiva ( daca pt. problemele din prezent nu are solutii) si vorba aia ,fara prea mult zel in problemele de politica externa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.