USR. „Reforma” lui Ciolacu, 13.564 posturi noi pentru clientelă

Marea reformă a administrației publice „vândută” românilor, în vara anului trecut, de către premierul Marcel Ciolacu se traduce, până acum, în aproape 14.000 de angajați în plus la stat. Minciuna PSD-PNL reiese chiar din cifrele publicate de Ministerul Finanțelor, potrivit USR.

„Toată reorganizarea asta cu 200.000 de posturi vacante tăiate e o mare minciună! Realitatea e că, doar anul trecut, numărul de angajați la stat a crescut cu 13.564 (de la 1.278.995 în ianuarie la 1.292.559 în decembrie).

Câteva zeci de șefuleți retrogradați în toată țara – și asta pentru că n-au avut suficiente proptele – sunt praf în ochi. Minciuna este tot minciună, nu contează de câte ori e repetată. Și aceasta a devenit regula pentru coaliția PSD-PNL girată de președintele Iohannis.

Tot ceea ce se face e doar pentru interesele lor, doar pentru păstrarea accesului la butoanele care împart resursele bugetare.

Pentru asta își bat joc de democrație comasând alegerile, pentru asta sunt și listele comune ale PSD și PNL”, declară Marius Vasiliu, analist în cadrul Departamentului de Politici Publice al USR și fost secretar de stat MIPE.

Cea mai consistentă creștere a numărului de angajați o găsim la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. S-au tăiat, cică, 179 de posturi vacante, dar MIPE a ajuns să aibă, la finalul anului 2023, cu 550 de angajați mai mult decât avea la începutul anului (2.131 față de 1.581, în ianuarie 2023).

Dintre aceștia, mai mult de jumătate au fost angajați în mandatul lui Marcel Boloș.

La Ministerul Familiei, de când a început să se vorbească în spațiul public de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, au fost angajate în plus 67 de persoane (306 angajați în decembrie 2023, față de 239, în ianuarie 2023).

Reamintim că Ministerul Familiei, înființat cu dedicație de PSD pentru Gabriela Firea, îi costă pe români peste 600 de milioane de lei pe an (doar chiria anuală pe care o plătește se ridică la 500.000 de euro)”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

11 Comentarii

  1. de parlamentari plus mii de consilieri, zeci de ministrii plus sute de consilieri, milioane de bugetari plus rudele lor…
    Miliarde, miliarde, miliarde = FALIMENT.

  2. Foarte bine cînd fraeri de privați plătesc impozite si taxe bugetari se vor îmulți că doar unde e cel mai bine…la STAT !
    (Ce simplu e ameniți cu greva dacă nu î-ți dă STATUL )

  3. Deja sunt in Romania peste 550 parlamentari, adăugăm și luxosii din guvern și cotroceni, la care mai adăugăm și panaramele europarlamentari, avem peste 1000 luxoși din start. Acum angajează iar, și, în mijlocul alegerilor, o sa dea ordonanța de urgență pentru creșterea salariilor doar daca câștiga alții în afara de ei. Parcă văd că asta se va întâmpla!

  4. Asta este. Daca nu s-au putut angaja la ONG-urile sorosiste care aveau pregatite miliardele de euro consultanta din pnrr-ul lui Ghinea.

  5. E firesc ca rumanu lautar si cu Mosh Caltabosh sa nu vrea sa plece de la putere. Doua nulitati care impreuna cu fascistu Dulapioru au facut un triumvirat de kk…t.

  6. @ Deci, au zis că au ”înființat” 200.000 de vaci, după pesta porcină, pe care le mulg și le taie ca să îi hrănească pe ăia 14.000 de angajați în plus, probabil că plătesc ăia din India, de unde și deficite, probabil, ?

  7. @ Chestiuni care probabil că justifică și apucăturile de ”Kali” ale lu’ Becali și Dumitru Dragomir, ?

  8. & Și indienii, texanii, alte populații din America se aveau cu creșterea vacilor, ?

  9. @ După ce au ”învățat”, de la Adrian Vasilescu, ,,să mănânce din pâinea zilei de mâine”, au deprins să mănânce și de la vacile altora și vacile altora, ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.