Văduva lui Navalnîi îi publică memoriile

Memoriile postume ale principalului opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, o mărturie a „angajamentului său neclintit în lupta împotriva dictaturii”, potrivit văduvei sale, vor fi publicate pe 22 octombrie, a anunţat joi editorul american Knopf, potrivit AFP.

„Această carte este o mărturie nu numai despre viaţa lui Aleksei, ci şi despre angajamentul său neclintit în lupta împotriva dictaturii, o luptă pentru care a dat totul, inclusiv propria viaţă”, a spus Iulia Navalnaia în comunicatul transmis de Knopf, referindu-se la carte, despre care editorul a precizat că va avea şi o ediţie în limba rusă.

Pe reţeaua X (ex-Twitter), Iulia Navalnaia, care trăieşte în exil în străinătate şi a promis că va continua lupta soţului ei, precizează că volumul, intitulat „Patriot” în engleză, va fi lansat în 11 limbi, „inclusiv în rusă”.

Conform Knopf, Navalnîi a început să scrie cartea la scurt timp după otrăvirea severă pe care a suferit-o în 2020, pentru care a acuzat Kremlinul, dar memoriile conţin şi „corespondenţe inedite” din închisoare.

„Nu este deloc modul în care mi-am imaginat că Aleksei îşi va scrie biografia. Am crezut că vom avea optzeci de ani, iar el va sta în faţa calculatorului, lângă fereastra deschisă, şi va scrie. Iar eu m-aş fi plâns că pierde vremea în timp ce copiii urmau să vină în scurt timp la noi”, a scris Navalnaia pe X.

„Ei bine, ce fel de biografie scrii la 44 de ani? A trăit abia puţin peste jumătate din viaţă (…) şi asta într-un mod oribil şi foarte, foarte nedrept. S-a dovedit că nu mai urma şi a doua jumătate”, a adăugat ea.

La întoarcerea sa în Rusia în ianuarie 2021, după o otrăvire gravă, activistul anticorupţie a fost arestat imediat. El ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru „extremism” într-o colonie penitenciară din zona arctică atunci când a murit la vârsta de 47 de ani, pe 16 februarie.

Moartea sa a provocat condamnarea unanimă din partea capitalelor occidentale, mulţi lideri dând vina pe Vladimir Putin.

„Scrisă cu pasiunea, inteligenţa, francheţea şi curajul care i-au adus aprecierea pe care o merita, ‘Patriot’ este ultima scrisoare a lui Navalnîi către lume: o relatare emoţionantă a ultimilor ani petrecuţi în cea mai brutală închisoare din lume, o reamintire a motivelor pentru care principiile libertăţii individuale sunt atât de importante şi un apel vibrant la libertate”, promite editura Knopf.

Cartea exprimă „convingerea totală a lui Navalnîi că nimic nu va rezista schimbării care va veni”, a adăugat editorul.

Drepturile au fost deja vândute în întreaga lume, iar editorul intenţionează să tipărească într-o primă fază 500.000 de exemplare.

Moartea lui Navalnîi a survenit pe fondul unei represiuni sporite împotriva opoziţiei din Rusia, care s-a intensificat după invazia rusă din Ucraina în 2022.

Mii de oameni au participat la funeraliile criticului numărul unu al lui Vladimir Putin la Moscova, în ciuda riscului de a fi arestaţi. Fost avocat, Navalnîi a câştigat popularitate prin campania împotriva corupţiei.

Luna trecută, Vladimir Putin a fost reales preşedinte cu 87% din voturi, un scrutin considerat nedemocratic de majoritatea statelor occidentale, şi pe fondul unei opoziţii decimate de represiune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Cât de nenorocită poți fi să profiți de moartea soțului tău pentru bani…cine dracul citeste mizeria aia scrisă de Gyuri Soros!…tot centuristă ai rămas!…

  2. Pe modelul „Pas cu pas” scrise de oricine altcineva decat cel ce apare pe coperta volumului. Apoi apar faptele de vitejie postume, pe modelul Vasile Roaita etc etc.

  3. Ma astept la o lansare grandioasa a acesti carti in Romania, poate chiar la palatul parlamentului, cu cozi interminabile, transmisa in direct de toate televiziunile. Desigur, cartea in limba americana. Ca, asa e la babuini. Care Adrian Paunescu? Pai, ala fost comunist, nu ca asta care … Aoleu! Si asta?!? Ei, lasa, nu se pune, ca stapanii americani vor sa-l ridicam in slavi, ca a tinut secretul si nu i-a turnat cand l-au prins rusii.

  4. „Am crezut că vom avea optzeci de ani, iar el va sta în faţa calculatorului, lângă fereastra deschisă…”
    Să fie vorba de PATRIOTUL Evghenîi Chichvarkin, londoneZul GET-BEGET ?
    măR😜g…
    ■}RumburKK- StatMajoriZdu GărZilor PATRIOTice Tulcene -RumburKK{■

  5. Sunt foarte multi care dau bani pe minciuni, pe inchipuiri. Cand nu poti face ceva rusilor, scrii carti !

  6. Sper sa scoata si o editie cu foi impermeabile … in asa fel incit, cind voi citi „memoriile” cu ochii in riuri de lacrimi, sa nu ud paginile ! Asta daca nu ii voi gasi cartuliei o intrebuintare mult mai buna, o gaurica intr-un colt si legata cu sirma in cui, in cabina de lemn cu inimioara decupata in usa, in fundul curtii …

  7. MEMORIILE POSTUME ÎN ENGLEZĂ A „MARELUI RUS” URMEAZĂ ȘĂ FIE TRADUSE ÎN RUSĂ! CE RUS MARE! AȘA-I RUȘII SUN VESTIȚI„POLIGLO(N)ȚI! NO,NO DA ȘI TOLSTOI A SCRIS OPERA -NUMA JUMĂTATE ÎN FRANCEZĂ -CEALALTĂ ÎN RUSĂ ! DA,DA NAVALNAIA-I NAVALNA-IA!

  8. Deci, gama de hartie igienica se va diversifica cu inca un sortiment. Sincer ma saturasem de cea parfumata, umeda sau care se dizolva in buda si voiam ceva mai natural. Cred ca i s-ar potrivi ca nume de brand Zewa Nawalnika.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.