Reacție vehementă la închiderea Văii Oltului. ”Greu de crezut că va fi doar de o lună”

Asociaţia Pro Infrastructură susţine că este falsă afirmaţia ministrului Transportului, Sorin Grindeanu, potrivit căreia este închiderea traficului pe Valea Oltului este ”singura soluţie” pentru lucrările din zonă.

Asociația crede că este ”greu de crezut că închiderea va fi doar de o lună” și cere pregătirea căii ferate pentru trafic local.

”Ministrul Grindeanu ne-a anunțat azi (miercurii – nr.) că închiderea DN7 între Boița și Brezoi este „singura soluție”. Fals. Este soluția la îndemâna birocratului CNAIR indolent și a antreprenorului general turc care e doar cu Mapa, nu și cu sapa.
Soluția decentă într-o țară normală ar fi fost devierea traficului în zona afectată prin mutarea DN7 pe celălalt mal al Oltului cu un pod (temporar) și folosirea infrastructurii existente. Dar asta presupune gândire, bani, muncă birocratică și, mai ales, asumare.
Greu de crezut că închiderea va fi doar de o lună. Nu ar fi exclus să dureze dublu. Mai mult, defrișările acestea se fac doar pentru studiul geotehnic (foraje), NU lucrări. Acelea vor fi… la Sfântul Așteaptă. Iar în timpul lucrărilor vor veni, probabil, alte restricții.
Treceți Carpații pe unde apucați. Nu știm pe unde o să ocolească traficul de mediu și lung parcurs, cei care merg în vacanță sau transportatorii, dar localnicii ar avea o variantă neașteptată.
Deci… poftiți în vagoane! Ce? Cum? A observat cineva din Ministerul Transporturilor sau CNAIR că avem o cale ferată pe celălalt mal al Oltului și că poate fi o alternativă viabilă pentru transportul local?
Cerem oficialilor MT și ARF să introducă trenuri suplimentare pe ruta Câineni-Sibiu. Pe calea ferată se fac 76 de minute, față de cele 42 minute pe DN7.
Dacă exista niște gândire anticipativă în minister, se puteau repara și cei 3 km restricționați la 30 km/h între Valea Mărului și Podu Olt, cât și ceilalți 3 dintre Tălmaciu și Sibiu. Ba chiar cu niște gândire suplimentară, se refacționa toată linia între Câineni și Podu Olt și se găseau metode de creștere a vitezei care acum e 50 km/h (vezi livret).
Mai avem! Se putea face și un pod temporar la Boița. Și o haltă care să asigure accesul localității la calea ferată. Sunt doar 300 de metri între Boița și linie, dar cea mai apropiată gară este la 5 km în Tălmaciu. Un PO la Boița ar fi foarte util în următorii 8-10 ani cât se va lucra la autostradă. Și firește și după aceea, că doar nu-l demolezi.
Dar cine să gândească feroviar în țara politicienilor-șoferi cu girofar albastru?!”, a transmis Pro Infrastructură.

Valea Oltului se va închide timp de o lună, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Decizia închiderii a fost luată dată fiind necesitatea unor lucrări la autostrada Sibiu-Pitești.

Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești presupun defrișarea pădurii. Acest lucru pune în pericol circulația pe DN 7 Valea Oltului. De aceea, autoritățile au decis să interzică traficul auto, pe parcursul zilei, în perioada 8 iulie-9 august.

„Aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic, ar pune în pericol viața celor care trec prin zonă (…) Din 8 iulie până pe 9 august vor fi făcute aceste lucrări care sunt foarte necesare pentru autostrada Sibiu Pitești (…) Nu există alte variante. Vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări”, a spus, miercuri, Sorin Grindeanu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4921 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Va dati seama cita inteligenta are acest Grindeanu ,care a hotarit sa inchida Valea Oltului in plin sezon de vara.

  2. Cata lipsa de inteligenta dar nu numai! In plin sezon! Si asta pentru ca Șăfu este in concediu si nu face naveta. La atat se limiteaza gandirea lui! Parca si-au propus sa calce in gropi si el si Ciolacu.

  3. … naveta lui nu are treaba cu acel drum, deschide si tu hartile si vezi; pe bune, esti chiar asa pe langa?

  4. Valea Oltului va fi inchisa si o mare NEBUNIE va fi deschisa.Alo,Catena ! Pregateste de urgenta,draga,oferta la pastile pentru dureri de cap,ca o sa dam buluc.

  5. Tocmai acum cand in zilele care vin saptamana 11-17 iulie,vom avea temperaturi de peste 39 grade la umbra .

  6. Vă încurajăm (aka forțăm) să renunțați la automobilul personal și să folosiți mijloace alternative eco friendly cum ar fi trotineta, bicicleta, transportul în comun electric. Dar încurajarea (aka forțarea) cea mai de dorit ar fi să nu mai părăsiți districtul în care locuiți din „orașul dv de 15 minute” . Aveți acolo tot ce este nevoie

  7. De abia acum fac studiul geotehnic??????

    Si daca in urma studiului geotehnic se constata imposibilitatea construirii autostrazii prin acea zona?

  8. Ce vă tot plângeți, soluția e …avion particular!…sau să ajungeți în ardeal prin serbia,ungaria…

  9. Primul pas, ca să punem granița la-loc… „Pohta ce-am pohtit!” :)))
    Vom repara ce au făcut șpăguiții Maniu, Goldiş, Vaida-Voievod, Bocu, Popovici, Lucaciu, Goga – „peşti politici ai fanarioţilor”!
    https://www.banat.ro/academica/Vuia.htm
    Nu-l înjurați pe Grindeanu, regățenilor! …că-i oltean de-a’ vostru…

  10. Eu zic ca ăștia de la pro infrastructura să preia construcția de drumuri, prea le știu și se pricep la toate. E ușor sa chibitezi de pe margine.

  11. a se verifica daca turcul pune in structura minimum de fier-beton necesar ca in proiect,duritatea cimentului ..etc!!!
    altfel o sa va prabusiti cu masinile cum au cazut blocurile NOI de carton din Turcia

  12. Buna idee! Sa tragem granita la Predeal, dar sa expulzam toti ardelenii veniti in Regat sa se capatuiasca. Sa nu mai intre fara viza si interviu la limba romana.

  13. Nu vrea nimeni sa ma creada,ba unii ma fac si nebun,candva tot spun ca USA si Rusia s-au intele in noua configuratie a Europei de est.Inchiderea Vaii Oltului,autostrazi ioc spre Transilvania din Muntenia pana in Suceava,retineti bine locul,face parte din alipirea Transilvaniei si a Bucovinei de Nord noului Imperiu Austro-ungar.Ucraina americana se va muta de la Don pana pe Carpati cu o capitala teoretica la Chisinau.Parte de nord cu Lvovul va reveni cum este normal Poloniei .Si jocul s-a sfarsit de aia nici amerlocii nu se mai agita ca s-au inteles cu rusii .

  14. trebuie sa fiti suficient de suparati sa iesiti la vot – ca nu ati iesit acum asa cum ar fi fost “necesar” ultima data. de aia sint atacati diferiti pe strada, de aceea e legea cu testatul obligatoriu in trafic, de aceea…

  15. @Din Regat cu dragoste : asa sa fie si vice versa! Sa nu treceti Carpatii!
    Ardealul tine economic restul tarii, fara Ardeal ati muri de foame!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.