Valoarea zero a politicii Dianei Șoșoacă

Într-un articol precedent, pornind de la huiduielile pe care le-au încasat de la fermierii care protestau la Afumați cele două pseudo-vedete politice românești, George Simion și Diana Șoșoacă, afirmam că respectivii încep să primească ce merită. Nu greșeam.

Credeam că după întâmplare cei doi au luat aminte și că se vor abține de la alte încercări de a câștiga capital politic pe seama supărării oamenilor. De data asta, am greșit. Toți politicienii fac asta, de ce s-ar abține Simion și Șoșoacă? Însă ăștia sunt atât de avizi de capital politic și de imagine cum nu îmi imaginam. În plus, uitam că de când și-au făcut apariția pe firmamentul politicii românești, cei doi au avut șiruri întregi de apariții în care au fost de un ridicol absolut și de o lipsă de substanță rar egalabile.

Acționând după rețeta ”Spală-te că te mai iau eu o dată”, din bancul cu fecioara violată, lui George Simion nu i-au ajuns înjurăturile de la Afumați și s-a repezit la Constanța ca să o încaseze și acolo, fiind trimis de fermieri înapoi de unde a venit, în cel mai jenant dar meritat mod cu putință. De atunci, e drept, nu a mai încercat nimic legat de acest protest, fiind probabil satisfăcut de cele două reprize de ”sex politic”.

Dar nici Șoșoacă nu s-a săturat, că doar n-o fi mai prejos! Doar că ea a acționat ca de obicei, mai perfid, trimițând la înaintare un membru de partid pentru a obține o autorizație de protest în numele fermierilor care se încăpățânează să continue să ceară rezolvarea doleanțelor . De ce a făcut-o? Evident, pentru un ce profit politic. Dar cum a justificat ea sprijinul pe care a încercat să îl dea protestatarilor?

Aflăm pe ocolite, dintr-o declarație dată pentru BZI: ”Sunt senator de Iași, trimis de alegătorii din Iași în Parlamentul României și mi se pare normal să rezolv probelemle oamenilor. De aceea am depus notificări la primării, pentru ca protestele din țară să-și păstreze caracterul spontan”. Iar asta, în contextul în care partidul ei, SOS, transmitea un fel de comunicat în care nega orice fel de implicare în acțiunea fermierilor! Câtă ipocrizie!

Venind vorba de partid, am căutat să văd ce își propune această grupare politică. Am intrat pe site-ul sosro.ro ca să-i citesc Programul. Nimic. În bandă, sus, este într-adevăr un buton numit Program, dar oriunde ai da click, site-ul te trimite iar și iar la prima pagină care, de fapt, nu îți oferă decât niște titluri de declarații ale Dianei Șoșoacă și atât, nici alea neputând fi deschise.

Iar atunci, am căutat să aflu ce vrea de fapt partidul ăsta cu România, ce îi propune el, cum vrea el să rezolve problemele economice și sociale, cum vrea, practic, să scoată țara din marasm, că doar așa se laudă. Nu am găsit nimic. În afară de temele ieșirii României din Uniunea Europeană, de creare a unei Uniuni Balcanice, de stopare a oricărui sprijin pentru Ucraina și de cel al apropierii de Rusia lui Putin, nu am văzut nimic, nu am citit nimic. Zero!

De fapt, nici nu cred că madam senator își propune însănătoșirea economiei românești. Dacă am trăi într-o Românie eficientă și fericită, Diana Șoșoacă n-ar avea loc în spațiul public decât ca să danseze pe muzica britanicilor de la Pink Floyd, cum ne-a arătat în alte rânduri. Nu, pe ea nu o interesează însănătoșirea economiei cum nu o interesează nici rezolvarea crizei sociale pe care o traversează România. Nici fermierii și soarta lor nu o interesează. Vă amintiți momentul în care a fost huiduită la Afumați? Vă amintiți cuvintele ei urlate din toți bojocii, înainte de a-l lua la refec pe șeful de dispozitiv al jandarmilor?

Iată-le: ”Voi sunteți, mă, fermieri!!!??? Voi!? Nenorociților, derbedeilor, marș de-aici!” (secvență Digi24) Dacă așa te adresezi unor oameni despre care pretinzi că vrei să-i ajuți, dar care nu sunt de acord cu tine, halal.

De fapt, femeia asta nu propune nimic în afară de scandal. La fel ca Marat sau Lenin ea nu are nevoie decât de balamuc continuu și de de prăbușiri media precum Adriana Bahmuțeanu, Luis Lazarus ori Codruța Cerva, care să o susțină și care să-i întărească iluzia că dreptatea e de partea ei. Nu e! Programul ei politic nu conține nimic, iar oamenii și-au dat seama de asta. Dovadă, faptul că nimeni nu s-a folosit de aprobarea luată de avocatul Bogdan Petre, membru de partid SOS, pentru a veni în Piața Constituției să protesteze în fața Parlamentului.

Oamenii și-au dat seama că Diana Șoșoacă e ”zero” din punct de vedere politic, programul ei și al partidului pe care îl conduce fiind la fel de gol precum Piața Constituției, în aceste zile, la fel de nud ca o mulțime vidă adusă din matematică în capul acestei femei care se consideră salvatoare a neamului, deși e o caricatură din punct de vedere politic.

Și iată, oamenii reacționează în consecință. Nu doar că o huiduie, așa cum au început să o facă atunci când iese printre oameni, dar și ultimul scor din sondaje îi indică declinul, de vreme ce ultima cercetare sociologică realizată de Sociopol, condus de Mirel Palada, pune în dreptul partidului SOS o intenție de vot de doar 3 %.

De ce ne referim la acest sondaj și nu la altele? Simplu. Pentru că Palada a fost singurul care a indicat corect că AUR va intra în Parlament cu un procent de 10 %, în timp ce nimeni nu dădea importanță acestui partid.

În rest, fiți siguri că drumul Dianei Șoșoacă nu poate fi decât descendent, politica acestei doamne tinzând la infinit spre Zero, lucru sesizat deja de electorat.

Recomanda 8

13 Comentarii

  1. …vesnicul pupator de poale pesedepeneleuseriste tomlin…idiot, mereu…desigur, la locale se voteaza doar in circumscriptie, dar la parlamentare, idiotul nu se intreaba cum diasporenii au 6 locuri de parlamentari!… pt cenzori, faceam referire la un roman al unui celebru scriitor rus, neputinist….adica idiotul…si ar tre sa stie ca numai alegerile pt presedinte au loc din 5 in 5 ani…in privinta alesilor locali, acestia nu conteaza, urmeaza o reforma administrativa la nivel teritorial, avantaj aur, care nu are, nu vrea sa aiba intrucat pentru viitorii candidati, una din conditii va fi neapartenenta la vreun partid politic…revin la constatarea ingrijoratoare:daca nici serviciile nu mai gasesc sugaci decat de nivelul tomlinului, clar avem o problema de cadre!…

  2. vanatorul de muste a aflat cu 1 an inainte ca tiganul si mahalagioaca lui au pierdut alegerile. Poate il lamureste cineva ca diasporezii lui nu voteaza pe listele de partid la locale si la parlamentare. Deci, inca 5 ani de poze cu telefoul si valize cu bani falsi luati de la jucarii de copii date la popor. In rest, de legionari se ocupa cine trebuie: Ambasada Izdrael si Departamentul de Stat SUA. Arma Vanatorii de Munte face pregatiri in muntii Fagaras.

  3. …pt un limbric…introspectie:si inainte de 89 facultatea de drept dura 4 ani, daca nu ramaneai repetent sau nu o faceai la ff… nu stiu de unde ai scos5/6 ani, exceptand exceptiile amintite…singurele vorbe pe care le are la ea: nu va ie ruusiiineeee?!?!…nu sunt absolut, dar absolut deloc fan mutul absent, dar el, ori ca il ajuta handicapul, ori ca il sfatuieste vreun consilier, tace cand trebuie, adica tot timpul…daca taceai, filosof ramaneai!…in privinta vanatorii, pt ca nu se vede padurea din cauza copacilor, tot mutul castiga!…el macar are dovezi, a vanat bonusuri, facilitati…panoplia sosoacai este aproape goala, nema lepre, doar o poza a dumneaei rostind dictonul partidului sos: nu va ie rusiineee?!?…

  4. Amu’ ca vor disparea comentacii , nu mai e de actualitate subiectul, o introspectie . intre Diana si Klaus .Cine-i mai cult , patriot ? Nu vorbesc de restul , sau vreti ? Diana are Facultatea de drept . 5-6 ani de studiii , johAnnuSS UBB , 2,5 ani. Diana are vorbele la ea , Mutul la consilieri. Diana ,O Tempora , zeita vinatorii , vineaza leprele , WermeruSS doar facilitatile sibonusurile . Nu-s fan Shoshoaca , dar diferenta intre suplinitorul de la Agnita si Diana e ca de la sistemul solar la galaxie.Si apropeaux -unde au disparut @ Boul samaritean , @ gica , @ esop , etc , cei care-l pupau in ” tur ” pe ” galacticul JohAnnuSS WermeruSS JoianniSS FalsificatoriSS , din neamul lui Volksgruppe in Rumanien ?

  5. Nu va nacajiti, Diana va scoate un rezultat bun la alegeri, va intra in Parlament si va juca un mare rol in politichie! Cu sau fara vrerea voastrea….

  6. @Stoian – pe numele tau real, numai tu stii…
    Diana Sosoaca transmite UN MESAJ, la care voi „restul lumii” = armata de inregimentati ai occidentului colectiv, nici nu va ganditi, nicidecum sa-l pronuntati…
    Spre deosebire de voi EA nu spune adevarul, EA SPUNE NUMAI ADEVARUL…..CU PRECADERE DESPRE PRABUSIREA TOTALA A ROMANIEI SI DESPRE CAUZELE ACESTEI CATASTROFE….
    Ce faceti voi ? INCERCATI SA-I ANULATI ACEST MESAJ, SA-L DISTORSIONATI, SA-L MANIPULATI….
    EPILOG: NU CRED CA VETI REUSI, DEOARECE MESAJUL A FOST DEJA TRANSMIS…..

  7. apatrid, apatrizisubstantiv masculin
    apatridă, apatridesubstantiv feminin
    apatrid, apatridăadjectiv
    1. (Persoană) care nu are cetățenia niciunui stat. DEX ’09

    Dar tu Charlie … unde te-ai nascut ? carui neam apartii ? carei religii apartii ?
    Neraspunzand nu poti sa te revendici din neamul nostru cel pamantean românesc (URAND spiritualitatea cea NATIONALA româneasca, urand GENIILE, ELITELE, EROII, MARTIRII nostri, precum GENIUL neamului NOSTRU/Mihai Eminescu !), nu poti sa te revendici din ROMÂNIA cea straveche (avand URA FATZA DE ROMANIA) si nici nu poti sa te revendici de la credintele noastre cele stravechi de pe acest taram (URAND atat cunoasterea/STIINTA umana cat si IUBIREA cea crestina dintre oameni). Adica esti DOAR un corb VOPSIT care ar vrea sa se dea drept român din ROMÂNIA. Dar, NU POTI, NECUNOSCAND nici macar Constitutia ROMÂNIEI !

    Asa incat, oricat te-ai stradui sa afirmi neadevaruri … eu tot ROMÂN pamantean (pana la a cincea generatie) RAMAN !
    Asa incat, oricat te-ai stradui sa afirmi neadevaruri … tu tot STRAIN NEpamantean (NEromân si ANTIromân) RAMAI !

  8. Doru popescu NU VA CREDE NICIODATA intr-o ‘zeitate’ antropomorfa a RAZBOIULUI/Yahwe si NICI in ‘cartea sa’ cea a URII, RAZBOIULUI si GENOCIDULUI !
    SI TOCMAI DE ACEEA … doru popescu are o CREDINTA doar in NATURA (Zeita Mama/Hestia) cea Neolitica, in DZEUL (Tatal/(„*Dyḗws Ph₂tḗr”) cel MITOLOGIC (al CERULUI), STRAVECHI/PIE 3000 BC, si AUTOHTON (al GETO-DACILOR), in OMUL-DZEU al NEMURIRII CUNOASTERII UMANE (Zamolxis/cel adorat de catre GETO-DACI din anii 550 AD), precum si in OMUL-DZEU al NEMURIRII IUBIRII si DRAGOSTEI de LUME, lume si OAMENI (Iisus/cel adorat de catre GETO-DACI din anii 50 AD). Si avend CREDINTA in acesti DZEI MITOLOGICI, STRAVECHI si AUTOHTONI … doru popescu NU ESTE ATEU !
    PAGANI, NECREDINCIOSI si ATEI … SUNT doar cei care cred in zeul URII si RAZBOIULUI cules de Moise in peregrinarile sale de pe taramuri ARABICE nord africane si asiatice (Yahwe/1300 BC) !
    Ca CREDINTA cea STRAVECHE a NEAMULUI nostru cel STRAVECHI si PAMANTEAN/GETO-DACIC (a NATURII, a CERULUI si PAMANTULUI) nu coincide cu definitia lui Charlie despre ‘credinta sa antropomorfa dar inexistenta’ ASTA NU ESTE TREABA mea sau a NEAMULUI nostru cel stravechi !

  9. PENTRU a defini PATRIA … doru popescu FOLOSESTE doar DEFINITIA cea NAȚIONALA si PAMANTEANA a NEAMULUI NOSTRU, cea a lui Tudor Vladimirescu din timpul REVOLUTIEI NAȚIONALE din anul 1821 … „PATRIA se cheamă POPORUL, iar nu tagma jefuitorilor“.

    Si de aceea POPORUL cel PAMANTEAN s-a revoltat (in 1821) doar din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“ … „pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie”.
    Aceasta este definitia de ‘patrie generica’ a ALOGENULUI numit Charlie … un taram STRAIN (de tip generic/multi-etnic, multi-national si multi-statal), eventual o COLONIE a altor neamuri STRAINE (migratoare si calatoare/semitice) … avand o credinta STRAINA (de tip semitica si razboinica) … si un conducator STRAIN (‘de’ orice tip NEromânesc, dar nu PAMANTEAN/ROMÂN ‘din’ ROMÂNIA) . Charlie cel FARA Dumnezeu (inchinator la zeitati razboinice straine de acest taram) si FARA PATRIE/APATRID (strain de neam) ALOGEN (galitian) UCRAINEAN (khazar) BOLSEVIZAT (turcit mozaicat) din scutece, SLAVETE SOVIETIC ATEU (NEcrestin) NEromân si ANTIromân/CARE URASTI ATAVIC atat Românii cat si România …
    Ca PATRIA cea STRAVECHE a NEAMULUI nostru cel NAȚIONAL si PAMANTEAN/ROMÂNESC nu coincide cu definitia lui Charlie despre ‘patria sa cea generica dar inexistenta’ ASTA NU ESTE TREABA mea sau a NEAMULUI nostru !

  10. Doru popescu NU VA CREDE NICIODATA intr-o ‘zeitate’ antropomorfa a RAZBOIULUI/Yahwe si NICI in ‘cartea sa’ cea a URII, RAZBOIULUI si GENOCIDULUI !
    SI TOCMAI DE ACEEA … doru popescu are o CREDINTA doar in NATURA (Zeita Mama/Hestia) cea Neolitica, in DZEUL (Tatal/(„*Dyḗws Ph₂tḗr”) cel MITOLOGIC (al CERULUI), STRAVECHI/PIE 3000 BC, si AUTOHTON (al GETO-DACILOR), in OMUL-DZEU al NEMURIRII CUNOASTERII UMANE (Zamolxis/cel adorat de catre GETO-DACI din anii 550 AD), precum si in OMUL-DZEU al NEMURIRII IUBIRII si DRAGOSTEI de LUME, lume si OAMENI (Iisus/cel adorat de catre GETO-DACI din anii 50 AD). Si avend CREDINTA in acesti DZEI MITOLOGICI, STRAVECHI si AUTOHTONI … doru popescu NU ESTE ATEU !
    PAGANI, NECREDINCIOSI si ATEI … SUNT doar cei care cred in zeul URII si RAZBOIULUI cules de Moise in peregrinarile sale de pe taramuri ARABICE nord africane si asiatice (Yahwe/1300 BC) !
    Ca CREDINTA cea STRAVECHE a NEAMULUI nostru cel STRAVECHI si PAMANTEAN/GETO-DACIC (a NATURII, a CERULUI si PAMANTULUI) nu coincide cu definitia lui Charlie despre ‘credinta sa antropomorfa dar inexistenta’ ASTA NU ESTE TREABA MEA !

  11. PENTRU a defini PATRIA … doru popescu FOLOSESTE doar DEFINITIA cea NAȚIONALA si PAMANTEANA a NEAMULUI NOSTRU, cea a lui Tudor Vladimirescu din timpul REVOLUTIEI NAȚIONALE din anul 1821 … „PATRIA se cheamă POPORUL, iar nu tagma jefuitorilor“.

    Si de aceea POPORUL cel PAMANTEAN s-a revoltat (in 1821) doar din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“ … „pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie”.
    Aceasta este definitia de ‘patrie generica’ a ALOGENULUI numit Charlie … un taram STRAIN (de tip generic/multi-etnic, multi-national si multi-statal), eventual o COLONIE a altor neamuri STRAINE (migratoare si calatoare/semitice) … avand o credinta STRAINA (de tip semitica si razboinica) … si un conducator STRAIN (‘de’ orice tip NEromânesc, dar nu PAMANTEAN/ROMÂN ‘din’ ROMÂNIA) . Charlie cel FARA Dumnezeu (inchinator la zeitati razboinice straine de acest taram) si FARA PATRIE/APATRID (strain de neam) ALOGEN (galitian) UCRAINEAN (khazar) BOLSEVIZAT (turcit mozaicat) din scutece, SLAVETE SOVIETIC ATEU (NEcrestin) NEromân si ANTIromân/CARE URASTI ATAVIC atat Românii cat si România …
    Ca PATRIA cea STRAVECHE a NEAMULUI nostru cel NAȚIONAL si PAMANTEAN/ROMÂNESC nu coincide cu definitia lui Charlie despre ‘patria sa cea generica dar inexistenta’ ASTA NU ESTE TREABA MEA !

  12. …pt laur22…vezi de ce ai nevoie de batrani in partid?…daca mai sunt si arieni, cu atat mai bine!…acum, indiferent de cine sta in spate, conteaza enorm de mult inaintasul si mai mult de-atat, crezul acestuia in cauza…in momentul in care obiectivele purtatorului de stindard sunt egoiste, personale, iar el este robul unor orgolii nemasurate-si necultivate-poti sa fii mama eminentei cenusii, nu ai ce sa faci…cam asta este sosoaca-si nu ma refer la eminenta cenusie-nu are decat interes personal, meschin…daca-i citesti declaratia de avere vei realiza un lucru extrem de dur: inainte de a ajunge senator pe listele aur facea foamea!…si da, ai dreptate!…infatuarea celor care se reclama a fi politicieni pe cocioc ii impiedica sa gandeasca in perspectiva…plus prostia…plus lipsa de educatie…plus lipsa de experienta…ciocoilacul a avut o covrigarie pe care nu a fost in stare sa o mentina pe linia de plutire, a intrat in insolventa, neplatind statului datoria de peste 10000 euro…si vrea sa conduca tara?…o gluma proasta!…la butoane sunt oameni care nu au facut sau gestionat neam de neamul lor un buget, de aici si datoria externa imensa…ei isi imagineaza ca bugetul este un sac fara fund, ca se pot urca in avion, elicopter, cand li se nazare…nu se gandesc la costuri…nu fac socoteli, au fost corigenti la aritmetica!…sa luam, de ex, aderarea la ue si nato!… iei o foaie de hartie, trasezi o linie pe verticala si faci capul de tabel…in stanga, beneficii…in dreapta, pierderi…toate exprimate in bani!…daca ati avea acces la cifre, v-ati sinucide!…ne spun oficialii ca, de la accederea in ue au intrat in tara peste 80 miliarde euro, fara sa scada contributia, de peste 30…stiti cat s-a escamotat din cocioc prin conditiile impuse?…peste 3000 de milarde!…stiti cat a fost parandaratul pt tradatori?… cam 700 miliarde…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.