Valorile teatrului românesc, sărbătorite la „Gala Teatrului Metropolis 12”

Teatrul Metropolis a sărbătorit împlinirea a 12 ani de existență, prin organizarea unui eveniment special. Pe 17 decembrie 2018, a avut loc „Gala Teatrului Metropolis 12”, care, pe lângă marcarea frumoasei „vârste” a instituției teatrale, a aniversat și cei peste 65 de ani de la debutul marii actrițe Tamara Buciuceanu-Botez, pe scena românească.

„Doamna comediei româneşti”, aşa cum a fost prezentată de directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, a spus că se bucură că nu a fost uitată.

„Să ştiţi că bucuria mea de astăzi este că nu m-aţi uitat. (…) Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă”, a spus Tamara Buciuceanu-Botez când a urcat pe scena Teatrului Metropolis.
Ea a povestit că a dus „cuvântul românesc şi teatrul românesc peste cinci continente”.
„Mi-am făcut ucenicia despre ale teatrului la Teatrul Naţional din Iaşi. Am avut şi în Iaşi, şi la Bucureşti profesori extraordinari care m-au iubit şi m-au învăţat lucruri foarte frumoase. Pentru mine, viaţa a fost cultură, cinste şi demnitate”, a precizat marea actriţă.
Academicianul
Răzvan Theodorescu a spus că, pentru el, Tamara Buciuceanu-Botez înseamnă „un copil care acum multe decenii, în Tighina Basarabiei, cânta Mozart şi juca rolul îngerului, îngerul vestitor într-o sărbătoare de Crăciun”.
„Doamna Tamara este într-adevăr o regină. Nu vă puteţi închipui cum o aulă întreagă de academicieni – academicienii de obicei sunt uscaţi şi antipatici – au aplaudat-o frenetic atunci când, în Aula Academiei Române, a luat Premiul ‘Aristizza Romanescu’. Doamna Tamara este pentru mine un bun de patrimoniu naţional”,
a afirmat Răzvan Theodorescu.
Actorul Ştefan Bănică a spus că, de fiecare dată când este în apropierea marii actriţe, se emoţionează. El a dorit să le transmită tuturor că actorii trebuie să fie preţuiţi atunci când sunt în viaţă.
„Ei trebuie aniversaţi şi trebuie aplaudaţi şi ridicaţi în slăvi cât sunt în viaţă. Noi, românii, avem acest senzaţional obicei de a face mare tam-tam după. Nu mă interesează după. Acum trebuie să o facem, cât sunt în viaţă. Dacă merită o statuie, fă-i o statuie”, a afirmat Ştefan Bănică.
El a comparat-o pe Tamara Buciuceanu-Botez cu o nestemată rară. „Ce avem noi aici este un unicat, o nestemată rară pe care am preţuit-o şi o preţuim”, a mai spus Bănică.

Personalitate unică, îndrăgita artistă a scris pagini de istorie, interpretând roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film, în cei peste 65 de ani de carieră.
Din cele peste 1500 roluri memorabile, ne amintim cu bucurie de Aneta Duduleanu din „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, Chirița din „Chirița în provincie”, regia Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, regia Nicolae Corjos.

Gala Teatrului Metropolis” a marcat, într-un mod aparte, 12 ani de existență a primului teatru de proiecte din București, oferind ocazia unei întâlniri emoționante între artiști de seamă ai generației de aur și tineri actori apreciați atât pe scenă, cât și pe marile ecrane.

În cadrul Galei Teatrului Metropolis 12, organizatorii au oferit şi câteva diplome aniversare. Rectorul UNATC, Nicolae Mandea, a primit diploma „Speranţă pentru viitor”, regizoarea Chris Simion-Mercurian – diploma „Antreprenoriat în teatru”, iar angajaţii Teatrului Metropolis, din toate departamentele, – diploma „Spirit de echipă”.
La eveniment au fost prezenţi regizorii
Tudor Giurgiu, Felix Alexa şi Lia Bugnar, actorii Ion Dichiseanu, Rodica Mandache, Adrian Titieni, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Marius Stănescu, Carmen Tănase, Virginia Rogin, Oana Sîrbu, criticul de film Irina Margareta Nistor.

De 12 ani a devenit deja o tradiție ca Teatrul Metropolis să le ofere iubitorilor de teatru ocazia de a se bucura de momente memorabile. Datorită calității și originalității ofertei culturale, Teatrul Metropolis și-a construit o imagine puternică în peisajul teatral al Capitalei, încântând publicul cu peste 3.500 de reprezentații de succes ale spectacolelor remarcabile din repertoriu, realizate de 60 de regizori, cu implicarea a 600 de actori foarte talentați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.