Fostul președinte al PSD București Marian Vanghelie îl va susține pe Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, în cazul în care acesta va fi favorit în sondaje.
De altfel, Marian Vanghelie a precizat că între el și Sorin Oprescu nu există nicio problemă. „Vorbim şi la telefon, ne şi întâlnim. După şedinţe am rămas şi am vorbit cu el. Dacă stăm pe aceleaşi poziţii nu trebuie să ne batem”, a explicat Marian Vanghelie, la Realitatea, Tv relația sa cu Sorin Oprescu.
Pe de altă parte, primarul Sectorului 5 al Capitalei susține că s-a simțit „un pic jignit” de înlocuirea sa din fruntea PSD București. „Cred că s-au înţeles tot felul de lucruri, cred că nu s-a explicat foarte clar ce s-a întâmplat. Că s-a stabilit un consiliu de coordonare nu mă afectează. M-am simţit un pic jignit, dar, pe fond, ceea ce face un om, capacitatea lui de muncă, nu poate să i-o ia nimeni. Eu în primul rând sunt membru de partid”, a menționat Marian Vanghelie.
De asemenea, acesta a dezvăluit că își va depune candidatura, în cazul în care se vor face alegeri la organizația PSD din București. „Dacă se vor face alegeri, evident că voi candida fără nicio problemă. Pe noi ne interesează să câştigăm toate cele şase primării şi primăria Capitalei, să câştigăm Consiliul General”, a afirmat Marian Vanghelie.
Primarul Sectorului 5 al Capitalei a fost înlocuit de la conducerea PSD București la sfârșitul lunii iunie. Propunerea a venit din partea președintelui PSD Victor Ponta.