Vara rece (36)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al cincilea volum, din cele 12 ale ciclului CEI O SUTĂ.

Unele plăcute, altele nu. Printre cele dintâi, au fost cunoştinţele neaşteptate ale haimanalei, cunoştinţe atât livreşti1, cât şi dintr-o atât de surprinzător de uimitoare biografii personale; individul nu se lăuda cu celebrităţile pe care a avut şansa de a le cunoaşte, însă, din când în când, aparent cu totul întâmplător, dădea amănunte interesante despre marii învăţaţi pe care i-a întâlnit, când în copilărie, la Maienţa, când mai târziu, la Auxerre şi aiurea. Anastasie l-a verificat de mai multe ori şi a trebuit să constate mirat că puşlamaua spunea adevărul, chiar dacă era cu totul straniu ca o asemenea fiinţă să fi ajuns în contact cu mulţi dintre oamenii cei mai învăţaţi risipiţi pe tot continentul. Atât din aceste discuţii, cât şi din cele în care Al Cincizeci şi patrulea interpreta lumea – însă asta foarte rar şi în momente cu totul speciale -, cărturarul a dedus că în lepădătura descoperită se ascundea un filon de metal preţios cu totul deosebit.

Surprizele neplăcute – nu mai puţine – proveneau din apucăturile, de multe ori atât de deranjante, individului îi plăcea să işte vrajbă între toţi cei printre care lucra şi dădea naştere unor acuzaţii extrem de grave, l-a care n-a fost niciodată capabil să răspundă în mod convingător. Dar nemulţumirea provenea şi din câteva concepţii ce răzbăteau din vorbele sale, concepţii cu care omul Bisericii nu putea să fie de acord. „Omul nu poate să-şi răscumpere păcatele decât prin faptele din viaţa aceasta” spunea învăţatul: ”Cum să-şi faci această datorie, decât trăindu-ţi viaţa cu cât mai multă virtute până la capăt?”. Iar Omul Mort îndrăznea – în acele rare momente de sinceritate şi de curaj, de sfidare şi de obrăznicie trufaşă – să-l contrazică: „O viaţă greşită nu duce decât la fapte greşite. Conştientă de acest lucru, justiţia nu se teme de a-i lua unui mare păcătos viaţa, pe care acela a primit-o de la Dumnezeu. Reprezintă un semn de luciditate să nu aştepţi justiţia pentru a termina cu demnitate un mare eşec. Fără a mai aminti că, în felul acesta, îi dai sufletului şansa de a porni o aventură, poate, mai norocoasă.”

Ceea ce spunea Omul Mort şi, câteodată, ceea ce făcea Omul Mort se suprapunea ereziei. Însă individul a lăsat câteva copii superbe şi Anastasie mai închidea ochii. Doar că a devenit mult mai prudent cu favoritul său şi-l supraveghea în permanenţă. Şi, întrucât omul care binedispunea pe vremuri, a devenit profund antipatic, prin controlul permanent sub care se afla, putea fi mai greu acuzat de ticăloşii de cei din jur – care evident ar fi fost fericiţi să scape cât mai repede de o prezenţă atât de dezagreabilă. Ultimele experienţe ale Celui de Al Cincizeci şi patrulea au fost relatările din lumea de Dincolo. Profitând de faptul că şi prin diferitele mănăstiri, sufletul i-o luase de câteva ori razna, lăsându-i trupul inert, straniul personaj a început să-şi adune întreaga energie spre găsi o cale de a-şi aminti unde i-a cutreierat duhul şi cu cine i-a intrat în contact. A reuşit, prin aceasta, să ducă în ispită mai mulţi fraţi, pe care i-a rugat să stea lângă corpul părăsit de spirit şi să noteze fiecare tresărire, fiecare semn, oricât de mic, pe care vremelnicul cadavru l-ar fi trădat. Însă corpul Celui de Al Cincizeci şi patrulea era cu adevărat mort atunci când nu mai era locuit de suflet, iar călugării relatau simple senzaţii născute din concentrarea prea lungă sau din imaginaţia coruptă de către nevolnic. Anastasie a fost obligat să interzică sub ameninţarea de aspră sancţiune asemenea experimente1. Puteai să-i speri pe monahi, dar Omul Mort persevera şi găsea iarăşi şi iarăşi alţi acoliţi. S-a ajuns până acolo încât şi Anastasie a trebuit să renunţe şi să-l dea afară pe eretic, însă acesta se aciuia prin preajmă (şi-l urma de la mică distanţă pe binefăcătorul său, oriunde îl duceau pe acesta îndatoririle.) Se formase un adevărat cult printre credincioşii duşi în ispită şi, de fiecare dată, Al Cincizeci şi patrulea era urmat de numeroşi adepţi, veniţi din cele patru zări spre a-l ajuta să afle amănunte despre excursiile sufletului său. (Iar când se întâmpla să treacă prea multă vreme şi sufletul nu-i voia să plece, individul se mai „sinucidea” o dată.)

Anastasie a înţeles că trebuie să ia măsuri radicale, înainte ca individul să ajungă cu adevărat celebru, aşa că l-a prevenit pe Omul Mort că-l va pedepsi pentru erezia pe care o propagă. Iar puşlamaua (din nou la fel de murdară şi de neîngrijită ca şi atunci când s-au întâlnit întâia oară) îi transmitea că dacă va fi condamnat la moarte şi executat, nu se va întâmpla decât ceea ce încerca să demonstreze de atâta vreme.

Ce era de făcut?

Evenimentele s-au desfăşurat de la sine. Anastasie a cerut sfatul papei, dar anul 877 a fost cumplit şi s-a dovedit necruţător: Carol cel Pleşuv – de curând recunoscut şi de lombarzi ca rege al Italiei (Pavia) şi de francii de sud ca împărat (Ponthion) -, urmărit de celălalt fiu al lui Ludovic Germanul, a fugit spre Alpi, însă a murit de febră în Valea Arc. Tot atunci, dar în alt colţ al lumii, în mănăstirea Halmesbury, a murit şi Ioan Scot (Jan Scottus Eriugena), după ce, nu cu multe luni în urmă, s-a stins, la Auxerre, Heiric. Concomitent, un sat obscur din răsăritul imperiului, Plock, a fost distrus pentru totdeauna de alţi năvălitori. Cele mai importante repere din viaţa Celui de Al Cincizeci şi patrulea s-au stins aproximativ în acelaşi timp. La rândul său, acesta a resimţit fiecare lovitură şi sufletul i s-a dus, probabil, la locul faptelor, spre a asista nemijlocit la nenorocirile ce se derulau una după alta. Doar corpul Omului Mort rămânea atunci în mijlocul ispitiţilor, iar aceia se străduiau să-i desluşească orice semn. (Semnele blestemate văzute doar de ei, pentru că trupul părăsit nu emitea nimic perceptibil obiectiv.) Când i-a dispărut şi ultimul reper, chiar în ziua morţii împăratului Carol cel Chel şi a marelui Eriugena, sufletul Omului Mort a refuzat să mai revină în vechiu-i corp, iar acesta, în sfârşit, a început să se descompună. Doar când dovezile putreziciunii au devenit evidente, credincioşii Celui de Al Cincizeci şi patrulea au acceptat, dezamăgiţi, ca şi el să fie redat ţărânii, asemenea rămăşiţelor fizice ale oricărui muritor obişnuit. (Legenda după care pământul n-ar fi vrut să-l primească pe Omul Mort, o inundaţie, un cutremur şi alte calamităţi scoţându-i de fiecare dată osemintele iar şi iar la suprafaţă a mai rămas vie, atât timp cât nu s-a stins şi faima personajului. Că n-a fost vorba decât despre ceva lipsit de importanţă o dovedeşte ignorarea ereziei Omului Mort în aproape întreaga literatură. Doar palidul mit mai aminteşte că Al Cincizeci şi patrulea a trebuit să mai alerge sute de ani până să se împace cu ţărâna.)

Iar scribul nu poate decât să se mire cum şi un om atât de mărunt a fost strâns legat de celebrităţile vremii lui, fără a le putea supravieţui. Dar dacă şi cei mai mari mor puţin odată cu cei mici?

1 „Cunoştinţele livreşti” ale unui analfabet… Dar, la oameni, memoria indirectă este extrem de puternică…

1 Totuşi, un călugăr de la Colonia a redactat declaraţii stranii ale unor fraţi care ar fi asistat trupul vremelnic părăsit al Omului Mort.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.