Vârf de plată la Finanţe. Ministerul returează creditorilor 2,5 mld. euro

Ministerul de Finanţe se va confrunta luna aceasta cu un vârf de plată de 2,5 miliarde de euro, sumă pe care o va înapoia creditorilor în a doua parte a lunii. În iulie, statul trebuie să răscumpere o emisiune de titluri de stat pe piaţa internă, realizată anul trecut, în valoare totală de 1,2 miliarde […]

De cotidianul.ro - Autor
Vârf de plată la Finanţe. Ministerul returează creditorilor 2,5 mld. euro

Ministerul de Finanţe se va confrunta luna aceasta cu un vârf de plată de 2,5 miliarde de euro, sumă pe care o va înapoia creditorilor în a doua parte a lunii. În iulie, statul trebuie să răscumpere o emisiune de titluri de stat pe piaţa internă, realizată anul trecut, în valoare totală de 1,2 miliarde […]

Ministerul de Finanţe se va confrunta luna aceasta cu un vârf de plată de 2,5 miliarde de euro, sumă pe care o va înapoia creditorilor în a doua parte a lunii.

În iulie, statul trebuie să răscumpere o emisiune de titluri de stat pe piaţa internă, realizată anul trecut, în valoare totală de 1,2 miliarde de euro. În plus, în urmă cu doi ani, Trezoreria a atras un împrumut sindicalizat de 1,2 miliarde de euro, care va ajunge la maturitate pe 23 iulie. Acestor sume li se mai adaugă alte câteva zeci de milioane de euro din două emisiuni de titluri de stat mai mici pe piaţa internă. În total, factura ajunge la 2,5 miliarde de euro, bani care trebuie achitaţi în ultimele săptămâni ale lunii. Sumele nu includ dobânzile şi comisioanele, care sunt substanţiale.

Spre exemplu, pentru emisiunea în bonduri pe piaţa internă de 1,2 miliarde de euro, dobânda ajunge la aproape 60 de milioane de euro. Secretarul de stat în Finanţe, Bogdan Drăgoi, spune însă, că România are bani şi nu va avea probleme cu acoperirea vârfului de plată al datoriei publice. În ciuda revenirii economice, setea de bani a Finanţelor nu s-a domolit în acest an. Dimpotrivă.

În prima jumătate a anului, statul a atras doar de pe piaţa internă peste 8 miliarde de euro, în creştere cu două treimi faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Acestei sume i se adaugă cele 1,5 miliarde de euro atrase prin cea mai recentă emisiune de eurobonduri şi încă peste 1,2 miliarde de la Comisia European, ca parte a pachetului de ajutor extern. În total, statul a împrumutat aproape 11 miliarde de euro în prima jumătate a anului, echivalentul a 8% din produsul intern brut estimat pentru acest an.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.