Varoufakis: Lucrăm la propriul nostru declin

”O echipă pestriță de formatori de opinie din Europa, Sudul Global și, după realegerea lui Donald Trump, din America crede că Vestul este în declin. Niciodată nu a mai fost concentrată ataât de multă putere în atât de puține mâini (și coduri poștale) din Vest. Însă asta înseamnă oare că forța Vestului este pe ducă?”, scrie Yanis Varoufakis, pentru Project Sundicate.

În Europa, sunt cu adevărat motive să îmbrățișăm această idee a declinului. Așa cum Imperiul Roman și-a mutat capitala la Constantinopol pentru a-și extinde hegemonia cu un mileniu, lăsând Roma în mâinile barbarilor, așa și centrul de gravitație al Vestului s-a mutat în SUA, lăsând Marea Britanie și Europa pradă stagnării care le face inerte, vetuste și tot mai irelevante.

Însă există un motiv mai profund pentru acest sentiment al formatorilor de opinie: tendința de a confunda scăderea angajamentului Vestului față de propriile valori (drepturile universale ale omului, diversitate și deschidere) cu declinul Vestului. Ca un șarpe care năpârlește, Vestul obține putere abandonând un sistem de valori care i-a ajutat ascensiunea în secolul 20, dar care nu mai servesșe acestui scop în secolul 21.

Democrația nu a fost niciodată o condiție esențială pentru ascensiunea capitalismului și nici ceea ce noi vedem astăzi drept sistem de valori al Vestului nu este o condiție esențială pentru asta. Puterea occidentală nu s-a construit pe principiile umaniste, ci mai degrabă pe exploatarea brutală și pe comerțul cu sclavi, pe comerțul cu opiu, pe genocid în America, Africa și Australia.

Europa a trimis milioane de coloniști care să subjuge alte popoare și să extragă resurse, Europenii au spus că cei pe care îi cucereau nu erau oameni și au declarat că acela era pământul nimănui.

În vreme ce puterea occidentală nu era contestată de nimeni când se manifesta în exterior, pe plan intern ea a început să fie contestată de clasele sărace ale societății, din cauza crizelor economice cauzate de faptul că cei mulți nu reușeau să consume tot ce era produs în fabricile celor puțini. Acest conflicte s-au transformat într-un război industrial între puterile vestice care căutau noi piețe. Totul a culminat cu două războaie mondiale.

Prin urmare, elitele vestice au trebuit să facă concesii. Pe plan intern, ele au acceptat apariția educației publice, a sistemelor de sănătate și a pensiilor. Pe plan internațional, s-a ajuns la decolonizare, la declarații universale ale drepturilor omului și la tribunale penale internaționale.

Pentru câteva decenii după al Doilea Război Mondial, Vestul s-a complăcut cu idea justiției distributive, a diversității, a statului de drept și a ordinii internaționale bazate pe reguli. La nivel economic, aceste valori au ajutate foarte bine de sistemul monetar cu planificare centralizată dominat de SUA, cunoscut drept sistemul Bretton Woods, cel care a permis Americii să recicleze surplusurile obtinute in Europa si Japonia, dolarizând economiile aliate pentru a-și sustine exporturile.

Însă, în 1971, America a intrat pe deficit. În loc să strângă cureaua în stil german, SUA au renunșat la Sistemul Bretton Woods și au provocat explozia datoriei americane. Germania, Japonia și apoi China au devenit exportatori neți, ale căror profituri în dolari erau trimise pe Wall Street pentru a cumpăra datoria americană, pentru a investi în afacerile imobiliare americane și în acțiuni la companiile americane care permiteau investiții străine.

Apoi, clasa conducătoare americană a avut o revelație: de ce să fabrice produse în țară când capitaliștii străini își pot trimite în America atât dolarii, cât și produsele? Prin urmare, elitele americane au relocat toată producția în străinătate, ducând la industrializarea Americii.

Wall Street-ul a fost nucleul acestui mecanism de reciclare. Pentru a juca acest rol, avea nevoie de libertate totală. Era nevoie de o dereglementare totală a economiei și politicii. Cererea a creat oferta și astfel s-a născut neoliberalismul. Așa a apărut un val de produse financiare derivate care au inundat băncile din New York. Când valul s-a spart, in 2008, Vestul aproape că s-a spart și el. Liderii panicați au autorizat tipărirea a 35.000 de miliarde de dolari pentru a-i menține pe finanțiști pe linia de plutire, impunând austeritate restului populației. Singura parte din acești bani care a fost investită în producție s-a dus către sectorul tech, care astfel a ajuns să aibă putere asupra minților și sufletelor occidentalilor.

Combinația dintre socialismul pentru finanțiști, austeritatea pentru restul populației, reducerea perspectivelor pentru 50% din populație și atacul Big Tech asupra minților noastre a dus la nașterea Minunatului Occident Nou, ale cărui elite nu mai au ce face cu valorile occidentale din ultima sută de ani. Liberul schimb, regulile antitrust, reducerea emisiilor de carbon, democrația, deschiderea, drepturile omului și Curtea Internațională de Justiție au fost tratate la fel cum SUA i-au tratat pe dictatorii prieteni când aceștia nu le mai serveau interesele.

Europa a devenit impotentă din cauză că, după federalizarea monetară, nu a reușit să se federalizeze politic. Dintre țările în curs de dezvoltare, care sunt foarte îndatorate, doar China poate sta în calea Vestului. Ironia este că China nu vrea să fie un hegemon. Vrea doar să-și vândă nestingherit produsele. Vestul este însă convins că China este o amenințare letală. Ca tatăl lui Oedip care a murit de mâna fiului său tocmai pentru a crezut în această profeție, Vestul lucrează neobosit pentru a împinge China spre decizia de a contesta puterea Vestului, transformând astfel BRICS într-un nou sistem Bretton Woods, bazat însă pe yuan. În 2024, Vestul a continuat să-și sporească puterea. Însă, cu un sistem de valori tot mai fragil, același Vest a contribuit la propriul declin.