”Grecii și alte popoare din sudul Europei ar putea să se simtă acum răzbunați, pentru că modelul economic german se prăbușește, confruntat cu războiul din Ucraina și cu noul război rece cu China. Având însă în vedere ca la mijloc este soarta Europei democratice, nu cred că este timpul pentru asemenea atitudini”, scrie, pentru Project Syndicate, economistul Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanțe al Greciei.
”Nu e deloc ușor să te trezești cu știrea că modelul economic al țării tale nu mai este valid. Este greu să să accepți faptul că liderii tăi politici fie te-au mințit, fie au fost ei înșiși păcăliți când ți-au spus că standardul de viață pentru care ai muncit îți este asigurat. Este greu să accepți că viitorul tău imediat depinde de bunăvoința unor străini care sunt hotărâți să te zdrobească. Că UE, în care ai avut mereu încredere, ți-a ascuns mereu ceva crucial. Că partenerii tăi din UE, cărora la ceri acum ajutorul, se uită la tine ca la un răufăcător căruia i-a sosit în sfârșit clipa să plătească. Că elitele economice din țara ta și de aiurea caută acum noi modalități să se asigure că țara ta va rămâne în situația asta disperată. Ca, pentru a te asigura că nu se va schimba nimic, trebuie să înduri schimbări dintre cele mai grele.
Grecii știu ce înseamnă asta. Am trăit-o pe pielea noastră la începutul anilor 2010. Astăzi, țara care are parte de acel val de compasiune amestecată cu antipatie și prefăcătorie este Germania. Oricât de ironic ar suna, grecii sunt europenii care înțeleg cel mai bine că germanii merită mai mult; că situația lor actuală este rezultatul unui eșec colectiv, european; și că nimeni (cel puțin grecii, italienii, spaniolii și portughezii, care au suferit cel mai mult) nu are de câștigat dacă ne bucurăm de necazul altuia.
Roata s-a întors pentru Germania deoarece modelul economic german se bazează pe salarii mici, pe gaz ieftin din Rusia și pe excelența din domeniul ingineriei mecanice de nivel mediu, în special în fabricarea automobilelor cu motoare termice. Asta a adus țării un surplus comercial foarte mare în patru faze, de-a lungul perioadei postbelice: sub sistemul Bretton-Woods, care impunea rate de schimb fixe și acces pe piețele din Europa, Asia, America; apoi, după prăbușirea sistemului Bretton-Woods, a urmat perioada în care Piața Unică Europeană a fost foarte benefică pentru exporturile germane; după introducerea euro, când s-au deschis porțile exporturilor și investițiilor din Germania către periferia Europei; în cele din urmă, când China, care dorea produse manufacturate, a devenit noua destinație a exporturilor germane, după scăderea cererii pe piețele din sudul Europei, din cauza crizei.
Acum, germanii încep să-și dea seama că modelul lor economic este muribund și că elitele le-au servit o Mare Minciună cu mai multe fațete, vreme de decenii: surplusul fiscal nu înseamnă prudență, ci o pierdere uriașă dacă nu este investit în energia curată, în infrastructura critică și în tehnologiile cruciale ale viitorului – baterii și inteligență artificială. Dependența Germaniei de gazele din Rusia și de cererea de pe piața chineza nu era sustenabilă pe termen lung.
S-a dovedit a fi falsă și ideea că modelul economic german este compatibil cu uniunea monetară europeană. Din cauză ca nu are o politică fiscală, UE nu a făcut decât să împovăreze guvernele, băncile și corporațiile din țările sudice cu o mulțime de împrumuturi ce nu puteau fi rambursate, iar Banca Centrală Europeană are de ales între a lăsa euro să moară sau a ascunde la nesfârșit falimentul monedei comune.
Germanii își dau seama acum de această situație, când văd că BCE este acuzată și dacă majorează dobânzile (cu riscul ca Italia și alte state să facă implozie), și dacă nu face asta (lăsând inflația să crească). Nicăieri nu scrie că sarcina BCE este să salveze euro de înseși defectele sale originare, însă politicienii i-au mințit pe germani spunând că modelul lor economic poate trece de criza din 2008, dacă întreaga zonă euro este supusă unei cure de austeritate. Germanii ajung acum să înțeleagă că fobia liderilor de la Berlin față de ajutoarele pentru economie a dus la socialism pentru oligarhii din sudul Europei, pentru bancherii franco-germani și pentru o mulțime de corporații-fantoma.
Cu ceva ani în urma, cei care criticau ideea că fiecare țară din zona euro ar trebui să fie ca Germania spuneau că modelul german funcționa doar pentru că nimeni altcineva nu l-a mai adoptat. Acum, când gazul ieftin s-a terminat și când America este în război rece cu China, modelul german este kaput, iar asta este vizibil chiar și pentru germani. Da, exporturile germane vor crește din nou, ajutate de valoarea mică a euro. Volkswagen va vinde multe mașini electrice, odată ce își vor reveni lanțurile de distribuție. Însă modelul german nu își va mai reveni: o bună parte din veniturile VW vor lua calea Chinei, acolo de unde vine tehnologia bateriilor, iar veniturile cele mai mari nu vor mai veni din industria chimica, ci din inteligența artificială.
Unii prieteni din Germania mai speră că scăderea euro va ajuta la revenirea modelului german. Nu se va întâmpla asta. Țările cu deficit structural, precum Grecia sau Ghana, nu beneficiază de pe urma devalorizării euro. Țările care au surplus comercial nu beneficiază nici ele de pe urma devalorizării. Devalorizarea face doar ca contribuabilii tot mai săraci din fiecare țară să-i subvenționeze pe exportatori, or nu de asta are nevoie economia socială germană.
Mesajul meu pentru prietenii din Germania este simplu: încetați să va mai plângeți. Renunțați la furie, la negare și la depresie și începeți să concepeți un nou model economic. Spre deosebire de greci, aveți încă suficientă suveranitate pentru a face asta fără a cere permisiunea creditorilor.
Înainte de toate, ar trebui însă să rezolvați o dilemă politică fundamentală: vreți ca Germania să-și păstreze suveranitatea politică și fiscala? Dacă da, să știți că noul vostru model economic nu va putea funcționa în zona euro așa cum arată ea acum. Dacă nu vreți să vă întoarceți la marca germană, aveți nevoie de un model adaptat unei federații europene democratice. În caz contrar, totul va continua să fie Marea Minciună de a cărei existența tocmai ați luat act.”
Nu plâng de mila nemției, dar nici nu pot sa nu constat ca ce-si face omul cu mana lui se numește ….lucru manual. Toata lumea ” buna ”da vina pe Putin, dar acesta este ultimul vinovat, daca este. Cine ia pus pe occidentali, in frunte cu jandarmul mondial sa-i tot atace bârlogul ?. Ce câștiguri chiar așa de mari, inclusiv strategice, sunt daca se apropie de coasta rusnacului ?. Pai la tehnologiile de azi, câteva sute de km. mai aproape sau mai departe de ținta nu înseamnă mai nimic. Relația UE, mai ales Germania cu Rusia era benefica pentru toți. Unii aveau resurse de tot felul ieftine, celălalt avea unde sa-si vândă marfa, la preta bun. Totul mergea ca uns, pana nu si-a băgat dracul coada, adică unchiul nostru din America, căruia nu-i convenea deloc creșterea forței economice, financiare, monetare si politice a UE, devenind un puternic concurent si atunci a pus de mămăligă, pardon de o sabotare a acestei stări de lucru. Nu știu daca guru de peste ocean a avut vreo contribuție majora in selectarea clasei politice care dirijează acum prin Europa, inclusiv al UE, sau a fost o pura întâmplare ca acum sa avem clasa politica pe care o vedem. Daca ar fi după cele întâmplate in Romania, as zice ca si aici si-a băgat unchiul coada, ca doar nu o face numai la noi, de ce nu si la alții. cert este ca acum Europa si europenii trag ponoasele, in schimb unchii cei bogați trag foloasele. Concluzia este simpla, am aflat doar răspunsul la clasica întrebare pentru aflarea adevărului, CUI FOLOSEȘTE. Așa cum decurg lucrurile este clar cui.