Liderul Sed Lex Vasile Marica îl acuză pe fostul şef al Vămii Giurgiu, Marius Ungureanu, că l-ar fi lovit cu pumnul. Incidentul s-ar fi petrecut chiar în faţa locuinţei sindicalistului.
Liderul Sed Lex spune că a fost atacat pe la spate chiar în faţa casei sale de către fostul şef al Vămii Giurgiu, Marius Ungureanu.
„M-am dus acasă când un individ m-a lovit cu pumnul în cap. E vorba despre Marius Ungureanu, fostul şef al Vămii Giurgiu. Am martori vecinii care au văzut incidentul. M-a lovit şi mi-a spus că îmi arată el mie. Încearcă să mă intimideze”, a declarat pentru REALITATEA.NET, Vasile Marica, lider Sed Lex.
Vasile Marica a mai spus că va merge la IML, iar apoi îl va da în judecată pe agresor.
La începutul anului, fostul şef de vamă, Marius Ungureanu, l-a acuzat pe liderul sindical Vasile Marica de faptul că ar fi organizat sistemul şpăgii din vămi. Marius Ungureanu a susţinut că, timp de cinci ani i-a dat, lunar, câte 2.500 de euro lui Vasile Marica. Liderul Sed Lex Vasile Marica a negat acuzaţiile.
Marius Ungureanu a mai spus că nu a fost singurul care i-a dat şpagă liderului de sindicat, exemplificând că un angajat al unei vame din Constanţa îi ducea lunar lui Marica câte 10.000 de dolari.
Ungureanu a mai afirmat că persoanele susţinute de Vasile Marica aveau întâietate în numirile pe funcţii chiar înaintea propunerilor făcute de prefecţii judeţelor.
Marius Ungureanu, spunea că între 1990 şi 2003 a lucrat la Vama Giurgiu, mai întâi ca lucrător vamal, apoi ca şef de tură şi şef la Vama Mocănaşu – Giurgiu.
Vasile Marica este preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex” din 2005, funcţie în care a fost ales după ce a condus Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe. Anterior, Vasile Marica a fost preşedintele Sindicatului Naţional Vamal Unirea (1995) şi preşedintele Uniunii Sindicatelor Funcţionarilor Publici din România (din 1998 până în 2005).