Vatileaks: Paolo Gabriele nu a făcut recurs la condamnarea primită

Fostul majordom al Papei, Paolo Gabriele, nu a făcut recurs la sentinţa de 18 luni de închisoare pronunţată sâmbătă de tribunalul Vaticanului în dosarul scurgerilor de informaţii confidenţiale ‘Vatileaks’, termenul în care putea fi înaintat acest recurs fiind în prezent expirat, informează AFP, citând o sursă judiciară, preluată de AGERPRES. Purtătorul de cuvânt al Sfântului […]

cotidianul.ro - Autor

Fostul majordom al Papei, Paolo Gabriele, nu a făcut recurs la sentinţa de 18 luni de închisoare pronunţată sâmbătă de tribunalul Vaticanului în dosarul scurgerilor de informaţii confidenţiale ‘Vatileaks’, termenul în care putea fi înaintat acest recurs fiind în prezent expirat, informează AFP, citând o sursă judiciară, preluată de AGERPRES.

Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, declara sâmbătă că graţierea lui Paolo Gabriele de către Papa Benedict al XVI-lea este ‘foarte probabilă’. Potrivit unor surse citate de agenţia italiană ANSA, Vaticanul caută în prezent o soluţie pentru ca Gabriele să-şi poată continua activitatea. AGERPRES

Mai multe pe AGERPRES

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.