Veşti de la medici despre Ion Iliescu

Evoluția stării de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu este una ușor favorabilă, dar va rămâne în continuare internat la spitalul Elias din Capitală din cauza problemelor cardiace.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, va rămâne în continuare internat la Spitalul Elias din Capitală, acolo unde a fost supus unor controale amănunțite.

„Evoluția stării de sănătate a lui Ion Iliescu este azi (sâmbătă – n.r.) una ușor favorabilă. A făcut și câțiva pași, după ce vineri a stat numai în pat. Vă rămâne în continuare aici, sub atenta observație a medicilor”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Ion Iliescu a fost internat vineri la Elias, asta după ce fostul președinte a acuzat o stare de rău. Potrivit medicilor, este vorba de problemele cardiace pe care Iliescu le care și care în prezent s-au acutizat.

Fostul președinte al României Ion Iliescu s-a prezentat și în iunie la Spitalul Universitar de Urgență Elias din Capitală pentru un control de rutină, au declarat atunci pentru MEDIAFAX surse medicale. Reprezentanții spitalului au precizat că fostul șef de stat nu a rămas internat.

Ion Iliescu a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Sper sa ajunga sub atenta observatie a preotilor kaghebistu asta, criminalul sperantelor Romaniei.

  2. Cata grija pentru un criminal !
    Era musai „sa moara cel putin 60.000 de oameni” pentru a fi el mot, el si alte lepadaturi asemenea lui, ex. : Lapadatu – caruia nu-i mai placea numele de obarsie; si-a luat numele de Militaru.
    Tentativa imbecililor nu reusit, dar tot au reusit sa omoare multi oameni, degeaba, doar sa le fie lor bine.

  3. Desi face parte din elita criminala a bolsevismului romanesc,cred ca mai toxici au fost Brukner-Brucan si acel Militaru cu un puternic accent rusesc.Oricum……nu apuca varsta M.S.Regele Mihai,Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.