Evenimentele petrecute în cazul Deta readuc în prim plan reforma în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), reformă care ar trebui să aibă ca punct de plecare creşterea siguranţei cetăţeanului, a declarat, vineri, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele PNL, deputatul Victor Paul Dobre.
Potrivit liberalului, reforma în MAI nu ar trebui să se limiteze la reducerea salariilor şi la operarea de disponibilizări, care exercită asupra poliţiştilor un motiv de stres în plus, ci ar trebui să urmărească în primul rând creşterea siguranţei cetăţenilor.
În acest context, parlamentarul PNL a criticat intenţia privind desfiinţarea posturilor de poliţie din mediul rural şi înlocuirea şefilor de post cu patrule de poliţişti care, crede Dobre, nu vor reuşi să îşi îndeplinească misiunea, în condiţiile în care există restricţii privind cota de carburant pentru autovehicule.
,,Nu cred că problema în cazul Deta este cazul în sine. Acolo, legea, poliţia, justiţia trebuie să îşi spună cuvântul. Cred însă că important este ca dincolo de un caz sau altul să mergem spre fondul problemelor şi cred că o dezbatere importantă este reforma în MAI.
Nu cred că reforma înseamnă numai reduceri continue de salarii, disponibilizări sau această stare de spirit în care fiecare angajat îl priveşte cu suspiciune pe vecinul său pentru că nu ştie care vine şi care rămâne.
Cred că reforma trebuie să aibă în centrul ei siguranţa cetăţeanului într-o lume în care se poate întâmpla orice, oricând.
De aici trebuie să plecăm şi de aici trebuie să gândim reforma. Nu sunt de acord cu desfiinţarea posturilor rurale de poliţie, pentru că marea majoritate a cazurilor de violenţă şi criminalitate se întâmplă în mediul rural’, a afirmat Dobre.