(VIDEO) Ambuteiaj într-un nor de fum pe A1 Deva – Lugoj

Cel puţin patru autoturisme au fost prinse în ambuteiajul provocat de fumul care „a confiscat“ autostrada A1 Deva – Lugoj în după-amiaza zilei de luni, 12 aprilie 2012. Potrivit primelor relatări, focul a fost pus de cineva care-şi curăţa terenul de vegetaţia uscată. Din fericire, de această dată, accidentul a fost fără victime. 

Cea de a patra maşină s-a apropiat cu prudenţă de „Zona Crepusculară“, dar şoferul a continuat să ruleze cu viteză redusă în speranţa că va trece cu bine printr-o perdeaua de fum. S-a înşelat. Într-o fracţiune de secundă, pâcla a şterpelit autostrada Lugoj – Deva, cu tot cu peisajul aferent, la kilometrul 391 – 398, în apropiere de localitatea Mintia. „Bă eşti nebun?” Pasagerii au simţit mai întâi şocul ciocnirii cu un alt autoturism şi abia apoi au întrezărit lumina palidă a lămpilor de frânare a celor din faţă.

Nu iese fum fără foc

În fiecare primăvară, sute de hectare de teren cu vegetaţie uscată sunt mistuite de flăcări în judeţul Hunedoara. Detaşamentele de pompieri fac faţă cu greu arderilor necontrolate care apar pe harta judeţului „ca ciupercile după ploaie”.

Campaniile de prevenire a incendiilor n-au nici un efect, deşi, trei instituţii pot da amenzi: ISU, Garda de Mediu şi APIA. Cei care-şi curăţă terenul cu foc sunt greu de prins. Cei mai mulţi dintre proprietarii prinşi la faţa locului spun că ei, de fapt, se află acolo ca să stingă focul. Şi trebuie crezuţi „pe cuvânt” fiindcă e aproape imposibil de probat contrariul. Cel puţin asta ne sugerează anchetatorii când îşi justifică ineficienţa. Obiceiurile proaste sunt greu de stârpit şi, câtă vreme nu e nimeni ars la buzunar, păşunile patriei vor fumega ca de năvala turcilor. Nimic nu se schimbă.

 

 

Marcel Bot

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

3 Comentarii

  1. Asa e de ce ai patruns daca nu ai vizibilitate te crezi mai smecher avarii si mergi cu 1 km la ora sau astepti pe avarii semnalizează pericolul suni la 112. Dar graba voala. +1000 puncte

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.