Drone ucrainene au atacat zone din Rusia în cursul nopții de marți spre miercuri, avioane militare fiind distruse și perturbând traficul aerian.
Rusia a doborât miercuri dimineaţă opt drone ucrainene în şase regiuni, inclusiv în Moscova, în ceea ce primarul capitalei, Serghei Sobianin, a descris ca fiind o „tentativă de atac masiv” împotriva ţării sale, transmite EFE. Totodată, Rusia a susţinut că a distrus miercuri dimineaţă în Marea Neagră patru şalupe militare rapide ale forţelor speciale ucrainene care încercau să debarce în Sevastopol, în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.
Ministerul Apărării rus a raportat că pe tot parcursul nopţii apărarea antiaeriană „a dejucat încercările regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist cu vehicule fără pilot împotriva unor obiective de pe teritoriul Federaţiei Ruse”.
Instituţia condusă de Serghei Şoigu a dat asigurări că sistemele antiaeriene au distrus între orele 21:00 şi 01:00 GMT trei drone deasupra regiunii de graniţă Briansk, o a patra deasupra provinciei învecinate Oriol, o a cincea în provincia Kaluga, încă două în Riazan şi o a opta dronă în regiunea Moscovei.
„În această noapte s-a încercat realizarea unui atac masiv cu drone în Districtul Federal Central (din Rusia). Unul dintre vehiculele aeriene fără pilot care se îndrepta spre Moscova a fost distrus de forţele de apărare antiaeriană în districtul Ruza. Potrivit informaţiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime sau pagube”, a scris Sobianin pe contul său Telegram.
Anterior, guvernatorul regiunii Pskov, din nord-vestul Rusiei, Mihail Vedernikov, a raportat că apărarea antiaeriană a respins un atac similar împotriva aerodromului din regiune, unde au fost incendiate avioane militare de transport Il-76.
Vedernikov, care a precizat că, potrivit primelor informaţii, nu s-au înregistrat răniţi, a postat o scurtă înregistrare video în care poate fi auzită o explozie şi se pot observa flăcări deasupra aerodromului.
„Ca rezultat al unui atac cu drone, patru avioane Il-76 au fost avariate. A izbucnit un incendiu; flăcările au cuprins două avioane”, a relatat agenţia de presă rusă TASS, care a citat declaraţiile unui reprezentant al serviciilor de urgenţă.
Agenţia de presă dpa notează că aerodromul din apropiere de Pskov găzduieşte divizia de paraşutişti care a luat parte la primul val de atacuri asupra Ucrainei, în februarie 2022.
În paralel, Ministerul Apărării rus a dat asigurări că un avion al Flotei ruse de la Marea Neagră a distrus patru ambarcaţiuni militare de mare viteză având la bord grupuri de debarcare din cadrul forţelor de operaţiuni speciale ucrainene, cu un total de până la 50 de persoane.
„La 30 august, în jurul orei 21:00 GMT, un avion al Flotei Mării Negre a distrus patru ambarcaţiuni militare cu motor în timpul debarcării forţelor de operaţiuni speciale ucrainene cu un total de 50 de persoane” la bord, a transmis Ministerul Apărării rus pe canalul său Telegram.
La rândul său, Mihail Razvojaev, guvernatorul Sevastopolului, unde se află baza principală a Flotei Mării Negre a Rusiei, a declarat, la rândul său, tot pe Telegram, că forţele ruseşti antisubmarine şi antisabotaj au respins un atac cu un număr nespecificat de drone în zona golfului.
Potrivit agenţiei oficiale TASS, a fost vorba despre drone maritime.
La 24 august, Ucraina a informat că forţele sale speciale au efectuat în zorii zilei o incursiune în peninsula Crimeea, la 18 luni de la începerea invaziei ruse şi la împlinirea a 32 de ani de la obţinerea independenţei Ucrainei.
The Defence Intelligence of Ukraine has confirmed the destruction of 4 Il-76 planes during last night’s attack on Pskov.
Each aircraft costs about $86 million.
How many more aircrafts are still damaged is still being established – representative of @DI_Ukraine Andrii Yusov. pic.twitter.com/hUfurFLTrr
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) August 30, 2023
Russian media post this video of a burning Il-76 aircraft at, reportedly, Pskov airfield last night. pic.twitter.com/AEhkqYxAfy
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) August 30, 2023
Ce distractiv este naționalismul unora.
Polonezii – care și ei a primit și se află astăzi pe teritorii situate în altă parte decât teritoriile anterioare războiului – nu văd să ceară Germaniei vreun „Bugeac”, așa cum cer naționaliștii idioți români de la Ucraina și Moldova (care este idioată, pentru că nu cere la rândul ei teritoriul moldovenesc).
Aș fi curios cum explică dl naționalist de ce consideră că Crimeea – care s-a separat de Ucraina prin cel puțin 2 referendumuri (adică democratic) – a încălcat ordinea de drept internațional, deși avea o populație rusă în proporție de peste 2/3, iar Transilvania – care s-a separat prin decizia unui fel de „UDMR” românesc din Ungaria și cu prezența armatei regulate române pe teritoriul suveran al statului agresat Ungaria – a procedat corect, chiar dacă în Transilvania populația de vlahi (adică romani din Balcani și nu români, dar nu intrăm în astfel de detalii) depășea 50% cu foarte puțin și chiar dacă a anexat inclusiv teritorii Ungurești care aveau (și au inclusiv astăzi) populații majoritare de maghiari gen scaunele Secuilor (peste 90% maghiari), Szatmar, Bihar sau Timișoara (unde vlahii erau abia pe locul 3 ca nr de locuitori).