(VIDEO) În mintea criminalului

În anul 2014, Poliția Română înființează Serviciul de Analiză Comportamentală. Adică serviciul de profileri, termen familiar datorită filmelor și serialelor americane polițiste care urmăresc activitatea acestora. Unul dintre ei este psihologul Dorin Dumitran. Specializat în analiză comportamentală, el spune că un profiler nu are voie să greșească sau să fie vulnerabil pentru că el lucrează cu criminali în serie, cu criminali sadici, pe scurt, cu „criminali cu miză mare“.

Încă din anul 2005 Poliția Română primește în rândul structurilor sale sociologi și psihologi. Fiecare dintre aceștia au fost distribuiți la unitățile județene de poliție, la Inspectoratele Județene de Poliție, moment din care începe un lung proces, dar nu foarte anevoios, de asimilare a acestor psihologi și sociologi în cadrul structurilor de poliție. A durat 9 ani, până când s-a înființat  structura de analiză comportamentală.

Reporter: – Cum a fost asimilată de ceilalți colegi această nouă structură?

Dorin Dumitran: – Ea a fost foarte rapid și larg acceptată de către conducerea Poliției Române, a fost meritul unui singur om care, datorită experienței sale în domeniul muncii de poliție judiciară, a învățat că analiza comportamentală, a învățat de la alte state că analiza comportamentală devenise deja un habitus în cadrul structurilor de poliție, este vorba de domnul chestor de poliție Vasile Viorel, care va milita pentru înființarea acestui serviciu și care va recruta personal pe baza performanțelor înregistrate la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție.

 – Nu este cam târziu? Cum s-a lucrat până acum cu psihologii în poliție? S-a lucrat sau nu s-a lucrat?

– Activitatea nu era organizată în această manieră, dar cu psihologii s-a lucrat întotdeauna. S-a lucrat cu psihologii poligraf pentru că, de exemplu, poligraful nu este o simplă aplicare a tehnicii de detecție a comportamentului simulat. Un psiholog poligraf nu se poate limita numai la aceasta. El trebuie să cunoască speța, adică trebuie să facă parte din echipa de investigatori și acest lucru îl făceau nu numai psihologii poligraf. Noi cel puțin în activitatea, de fapt când am fost recrutați pentru Inspectoratul General al Poliției Române, la înființarea acestui Serviciu de Analiză Comportamentală, am fost recrutați tocmai pe baza acestor criterii, în măsura în care am dat performanță în dosarele pe care le investigam și a fost o muncă de încredere și de testare permanentă a competenței noastre, înainte de a veni aici, în structura de analiză comportamentală.

– Ce face un profiler?

– Acum termenul ăsta este larg utilizat, văd că începe să fie, se vinde foarte bine pe piața românească, lucrurile nu stau chiar așa pentru că …

 – Nu e ca în filmele americane?

– Sunt momente când nu este ca în filme dar ne-am dori să fie ca în filme, adică să avem un marketing eficient astfel încât să scoatem din ascunzătoare un autor necunoscut, dar de cele mai multe ori nu este ca în filme, pentru că este foarte greu în activitatea de profiling, adică analiza comportamentului criminal al unui autor necunoscut, să scoți la iveală adevărul judiciar. Practic, dacă ești norocos nu ai decât victima în viață sau iarăși ești norocos dacă ai victima moartă, nu vreau să fiu cinic dar este o realitate, adică pornind de la înțelegerea comportamentului, victima respectiv dacă este moartă înțelegerea patului lezionar și a leziunilor pe care le-a suferit aceasta, modul în care a fost tratată de către autor, iar cele mai grele situații sunt cele în care nu avem mai nimic, adică vorbim de dispariții de persoane în împrejurări suspecte, nu neapărat copii ci și dispariții de persoane  împotriva cărora suspectăm existența unui interes criminal. Atunci nu-ți rămâne altceva decât trecutul victimei, locul faptei, să spunem că a fost luată din fața gării, suită într-o mașină, luată cu forța, tăiată în bucăți și împrăștiată pe toată suprafața României, nu pornești decât de la ceea ce-ți oferă datele din mediul familial al victimei, mărturiile oamenilor, sursele umane de informații, calificate sau nu pentru această activitate de investigare.

Practic, este un puzzle extrem, extrem de greu pentru că activitatea de a ajunge… întotdeauna autorul va fi în fața ta pentru că tu intervii ca organ de menținere a ordinii publice și păstrarea unui sentiment de securitate personală în Poliția Română, deci vii după și încerci să ai pasul mai rapid, adică să aduci în înțelegerea cauzei penale acele elemente față de care doar tu ești pregătit să le aduci. Doar tu beneficiezi de această pregătire și anume pregătirea în domeniul psihologiei.

„Criminaliștii și medicii legiști sunt dumnezeii mei“

– Un fel de anchetă paralelă cu cea judiciară?

–  Nu, niciodată nu va fi paralelă și niciodată activitatea de profiling, mergând pe ideea dumneavoastră și pe conceptul folosit de dumneavoastră, nu va fi paralelă cu echipele de cercetare de la fața locului, nu vei putea ignora niciodată expertiza medico-legală pe cadavru sau expertiza legală efectuată de specialiștii în medicină legală, niciodată nu-ți poți permite, dacă te respecți profesional, să stai în birou și să îți lucrezi dosarul fără să faci parte din echipele de anchetatori și, trebuie să subliniez acest lucru, niciodată un profiler sau un psiholog nu va rezolva un caz.

– Singur…

– Niciodată nu va face asta singur. El trebuie să fie parte integrantă din echipa de investigatori. De asemenea, să pornim de la ipoteza că am putea utiliza o serie de cărți care ne-ar putea aduce mai aproape de autorii respectivi numai că practica ne demonstrează că suntem complet diferiți de ceea ce se întâmplă în filme și nu vei putea aduce din zona livrescă, să aduci informații consistente astfel încât să obții o grilă prin care să ajungi foarte repede la autor pentru că fiecare caz este unic.

– Nu există o rețetă…

– Nu există o rețetă, nu există o grilă de interpretare, lucrezi practic, o să folosesc o expresie licențioasă, lucrezi practic cu materialul clientului, adică cu ceea ce s-a întâmplat la locul faptei, cu studiul locului faptei, cu datele oferite de polițiștii criminaliști, cu datele oferite de medicii legiști. Pe aceștia eu îi socotesc Dumnezeii mei, adică eu fără criminaliști și fără medici de medicină legală înot în ape tulburi. Oricum este bâjbâiala inerentă oricărui demers de cercetare științifică. Dar dacă nu am nici date criminalistice consistente, dacă nu am nici date medico-legale consistente, există posibilitatea să nu le ai pe acestea, de exemplu din cadavru nu mai poți alege nimic, cadavrul este distrus sau cărat de o apă curgătoare 20 de  kilometri și nu mai ai cauza morții, nu mai ai specificul lezional, adică nu mai ai materialul de lucru și de gândire care te-ar fi ajutat să te apropii de comportamentul și de interacțiunea autor – victimă. Este foarte greu.

 – Bun. Să zicem că avem un caz cu, să zicem că găsim o victimă la locul faptei. Acum începeți să adunați probele sau, mă rog, polițiștii judiciariști culeg probele și ce face un profiler? De la ce pornește în anchetă un profiler?

– Primul lucru pe care îl facem este să ne deplasăm la fața locului. Am lucrat în dosare și din 1997. Indiferent că s-a schimbat topografia locului, și este evident că s-a schimbat, este logic să se întâmple asta, indiferent că s-au schimbat elemente importante ce țin de geografie, de climă, de ce vreți, primul lucru pe care îl facem este să ne deplasăm la locul faptei pentru a putea percepe, pentru a putea simți prin propriul nostru aparat senzorial, ceea ce ar fi putut vedea autorul atunci. Evident încercăm să potrivim factorii meteo-climatici și geografici cu momentul în care noi investigăm. Adică dacă fapta a avut loc pe timpul verii ne ducem acolo pe timpul verii, pentru a observa ceea ce ar fi putut observa și evident că a observat autorul ilotempore, cumva în trecut.

 – Cât de mult contează și de ce este așa de important?  

– Contează enorm. Ca să vă dau un exemplu dintr-un caz de dispariție care ne-a pus mari probleme, faptul că victima dispare dintr-o dată din ultimul loc în care a fost văzută și apar mărturii ulterioare care spun că a mai fost văzută și într-un alt loc, respectiv niște râpe în pădure, faptul că parcurg cu piciorul acele râpe, îmi pune mie probleme de rezistență, de anduranță, de deplasare, de a ajunge acolo și de a mă întoarce de acolo. Din acest punct de vedere voi fi mai rapid pe calea cea bună în înțelegerea dificultăților pe care le-ar fi putut întâmpina victima în acest drum al ei. Prima dată văzută, după care apar mărturii, a fost văzută și acolo, și acolo, deci faptul că parcurg asta cu piciorul sau aflu că l-a parcurs cu mijloace de transport în comun sau s-a deplasat folosind alte mijloace, cu acele mijloace mă voi deplasa și eu.

Este important să mergi la fața locului. De exemplu într-un dosar în care am avut violuri în serie într-o anumită zonă din România, observarea traficului persoanelor și al bunurilor, ce se întâmplă cu serviciile din zonă, ce se întâmplă cu oamenii care stau la ocazii sau cu femeile luate la ocazie, cum sunt luate, care este comportamentul de grup care tinde să fie sincron în toate situațiile, adică instinctul acela de turmă, cum iese lumea la ocazie? Lucrul acesta trebuie să stai pe teren și să-l observi, incognito, o zi, două, pentru a percepe și pentru a cântări cât de cât precis sau cât mai precis, factorii de care ar fi putut beneficia autorul în suirea victimelor în mașină, violarea și, ulterior, omorârea lor. Dar pentru asta trebuie să merg la fața locului. După fața locului sau dacă nu mai pot vizita fața locului îmi rămân planșele foto efectuate de către echipele de cercetare la fața locului de criminaliști și de către ofițerii de poliție judiciară. O fotografie o putem studia o săptămână, două săptămâni, orice element este important.

Acum trei săptămâni am studiat un maldăr de coceni care nu erau așezați așa cum trebuie peste o victimă. Unii erau paraleli în timp ce ceilalți erau intersectați. A trebuit să studiem comportamentul animalelor, al canidelor care devoraseră, răscoliseră după victimă, am identificat tipul de canide care au putut ajunge la cadavru acolo, numai că acei coceni așezați în paralel ne ridicau niște probleme. Și a fost un singur detaliu, că acolo se ascunde diavolul, în detaliu. Detaliul consta într-o folie de plastic care fusese dată la o parte de către autor, acoperise victima cu folia de plastic, și prin această acțiune de aducere a plasticului îndărăt practic cocenii s-au rearanjat. Că este autorul, dosarul este încă în lucru, că este autorul, cert este că cineva a modificat locul faptei. Și de fiecare dată încercăm să argumentăm doar pe baza probelor criminalistice. Adică nu avem flash-uri de memorie, nu suntem Lance Harrison să avem imaginile acelea, amintiri ecran, să vedem cam cum s-a întâmplat. Nu, este o muncă asiduă și o muncă de mare finețe și de mare detaliu. Niciodată nu ne grăbim cu un raport, niciodată nu ne grăbim să tragem concluzii pe baza părerilor. Nu, nu ne dăm cu părerea, nu ne permitem pentru că materialele noastre de analiză comportamentală merg în instanță iar ele sunt evaluate de către judecător, de către procuror, pot fi atacate de avocați, pot fi contestate de martori și așa mai departe. Suntem foarte, foarte, foarte atenți atunci când elaborăm un astfel de material.

„Există teorii care spun că putem avea gena criminalului“

– Ați spus la un moment dat despre criminalii în serie. Există mai multe tipuri de criminali în serie?

– Criminalul în serie aș prefera, din onestitate intelectuală și din respect față de antecesorii noștri, să fim de acord cu definiția acordată de FBI criminalilor în serie. Criminal în serie este acel individ care comite cel puțin două crime, două sau mai multe crime una după alta, la un interval de timp, separate între ele de o perioadă de răcorire emoțională. Această perioadă de răcorire emoțională, de cooling off cum o numesc ei, răcorire emoțională, vine din partea unui complex funcțional de fantezii extraordinar de puternice căruia criminalul în serie nu-i poate face față. Practic, criminalul în serie real, criminalul vera, da, în serie, este cel care nu-și mai poate suporta propriul flux al fanteziilor, nu mai poate sta în casă și atunci el iese la prădat. Criminalul în serie nu este cel care omoară cinci persoane una după alta, care îi creaseră lui probleme în viață. Nu. Criminalul în serie este cel care iese din casă la prădat, sau se duce în mediul virtual, în mediul on-line după copii, aici ne referim în mod evident la pedofili, la cei adicted de acest domeniu, datorită faptului că nu mai pot face față propriilor lor fantezii. De fiecare dată vor încerca să-și potrivească fanteziile lor la realitate. De fiecare dată va trece la act altă victimă, tocmai pentru că realitatea niciodată nu se va pupa, nu se va îmbucșa cu fantezia sa. Niciodată pentru că întotdeauna fantezia va fi mai bogată, mai vie, mai multicoloră, de aceea trece de la o faptă la alta, de aceea nu se poate opri și el trebuie oprit de alții.

– Dar de unde vine pofta asta, fantezia asta? Are o rădăcină undeva în trecut sau cum ajunge un criminal în serie să fie criminal în serie?

– Psihologia trebuie să fie foarte prudentă astăzi atunci când scoate pe piață teorii, fără a avea în spate niște experimente care să satisfacă criteriile de falsificabilitate, să satisfacă criteriile activității științifice în genere. Evident că sunt teorii biologiste care ne spun că avem o genă, gena criminalului înnăscut, de la 1862 încoace sunt teoriile acestea biologice care ne spun că suntem plini practic de toate bolile posibile de pe fața pământului și de toate instinctele perverse, murdare, ciudate, vulgare, oculte, și trebuie să existe un element declanșator ca aceste instincte să se dezvolte. Iată acum avem epigenetica care ar susține cumva acest punct de vedere.

Epigenetica ne spune că orice experiență de viață, deci de-a lungul experiențelor de viață, această activitate funcțională, zilnică, diurnă, poate modifica fondul genetic în sensul emergenței către experiența de viață care a intrat în tine și te-a impresionat. Practic ne spune că genele pot suferi modificări funcționale și chiar structurale de-a lungul timpului și intergenerațional, adică în trecerea de la o generație la cealaltă.

– Ca să modifice comportamentul…

– Astfel comportamentul va părea evident modificat datorită acestor experiențe acumulate prin care a trecut persoana. Apoi mai sunt teoriile psihologiste, sociologiste, care încearcă să explice același lucru, însă toate parcă se îndepărtează din ce în ce mai mult de subiectul uman viu în fața căruia toate teoriile și toate concepțiile cad. În activitatea noastră evident că ne servim de tot ceea ce au muncit alții, și din țară de la noi în domeniul psihologiei judiciare, și din ceea ce se întâmplă în lume, și achizițiile științifice în acest domeniu. Iar în investigarea fiecărui caz evident că beneficiem de toate aceste achiziții ale științei, dar în acel moment luăm cazul exact așa cum se prezintă, practic pornim la drum cu coala albă de hârtie pe care se va imprima doar datele pe care le putem proba, pe care le putem prelucra, și absolut toate informațiile. Noi nu dăm la o parte absolut nicio informație dintr-un dosar pe care îl avem în investigare.

„Aproape toți criminalii au vrut să se joace cu mintea mea“

– Cât de importante sunt elementele din copilăria autorului? De exemplu cunoaștem celebra întrebare a investigatorilor americani dacă chinuia animalele când era mic?

– Oare câți or fi dintre noi care nu au chinuit animale și tac? Este vorba de anii 1960, cu o reluare a cercetărilor în 2007, este vorba de triada lui McDonald, chiar așa îl cheamă pe autor, nu are treabă cu firma, care ne spune că la baza comportamentului criminal trebuie să întâlnim un trio fatidic, un trio criminal. Acesta este dat de chinuirea animalelor, torturarea lor, punerea focului, plăcerea de a pune focul și enorezis, emisie de urină, știm ce înseamnă, în timpul somnului. El susține ideea că având această triadă este foarte posibil să devii un criminal. Nu zice că un criminal în serie. Dar asta ar da…. către crimă. Lucrurile astăzi s-au mai diluat. Nu este chiar așa pentru că, chiar și în situația în care ai avut o copilărie presărată de abuzuri și cu violență, o modalitate socializatoare de a scăpa de acestea și de a le duce pe un făgaș socialmente acceptat, este acela să te faci investigator de poliție judiciară. A nu se înțelege că investigatorii de poliție judiciară au în copilărie astfel de tare. Numai că știm asta din teoriile psihodinamice și din viața curentă, că cei mai buni în domeniul pe care îl practică sunt cei care își sublimează anumite tendințe periculoase care s-au inserat cumva în structura lor încă din copilărie, s-au cristalizat la vârsta adolescenței și îi poartă de-a lungul vieții, adică dacă aceste tendințe periculoase există, un bun psihoterapeut ți le va sublima. Nu te va pune la stâlpul infamiei și va spune „Băi, copile, tu ești un tarat, nu ai nicio șansă în viață pentru că vei deveni un criminal, nu știu dacă notoriu dar vei deveni un criminal”. Nu, un psihoterapeut foarte bun va încerca să facă din acest rău ceva socialmente acceptat, îndreptându-te spre o profesie, sau spre o activitate care să descarce această încărcătură negativă și această zestre negativă.

 – Ați lucrat la multe dosare cu crime abominabile…

– Niciuna nu este frumoasă.

– A încercat vreun criminal să se joace cu mintea dumneavoastră ? Și cum au făcut-o ?

– Aproape toți. Aproape toți. Păi în funcție de coeficientul de inteligență al fiecăruia numai că eu niciodată nu mă duc nepregătit înainte să mă întâlnesc cu ei. În ce sens. Aici este o chestiune foarte serioasă. În primul rând nu intru în sarcina de examinare psihologică dacă nu mă simt pregătit, indiferent cine ar zice, ce ar zice. Eu, dacă nu mă simt în regulă și mi-e gândul în altă parte sau mă gândesc la nu știu ce facturi sau la alte probleme nu intru în sarcina de examinare. În al doilea rând, înainte să intru în interacțiune cu cineva încerc să cunosc cât se poate de multe despre acea persoană. Au fost situații în care pentru a cunoaște pe cineva, înainte de a cunoaște pe cineva, de a mă întâlni cu cineva, i-am făcut o cunoaștere de o lună de zile sau o lună și jumătate pentru că era important să știu fiecare detaliu al existenței sale. Până și foaia matricolă și ce note avea la școală dacă acelea erau importante. Acea informație o puteam folosi astfel încât să-l înțeleg mai bine sau astfel încât să-i înțeleg comportamentele care l-au adus în preajma faptei respective. Dacă avea o anumită particularitate în relațiile cu sexul opus. Dacă acel element este important de aflat, îl aflu și atunci când mă duc în interacțiune cu el eu deja știu mult mai multe sau știu lucruri pe care el le va fi uitat demult sau le-a uitat deja și probabil că o să i le spun eu. Dar, fiecare, în funcție de coeficientul de inteligență. Eu nu iau peste picior pe nimeni și nu bagatelizez pe nimeni și inteligența nimănui chiar dacă îmi vine cu un coeficient de inteligență de la expertiza medico-legală de 74 sau un IQ de 86, da țin cont de el, dar nu rămân ancorat în acela, întotdeauna mă aștept la neașteptat, mă aștept la surprize.

Am avut surprize de a fi încercat să fiu manipulat de persoane cu studii post-universitare care m-au manipulat mult mai prost decât a făcut-o unul cu două clase primare. Nu glumesc. Pentru că noi lucrăm cu mincinoși cu miză mare. Asta este diferența activității noastre față de tot ceea ce este pe piața aceasta a detecției comportamentului și mai ales a detecției minciunii. Nu lucrăm cu mincinoși din ăștia, aflați în adulter, sau care, mă rog, au furat o găină la viața lor. Nu. Noi lucrăm cu oameni care în 24 de ore s-ar putea să nu mai vadă lumina zilei niciodată. Sunt mincinoși cu miză mare. Deci, indiferent că nu are niciun fel de studii, niciun fel de instrucție sau educație, sau că este post-universitar și cu șapte doctorate, îi apreciez la fel și mă aștept la orice din partea lor. La orice efuziune intelectuală. La orice reacție emoțională. Nu mă duc niciodată cu gîndul că va reacționa așa și nu altminteri. Nu. Mă pregătesc să fiu ca apa.

– Asta se întâmplă și dacă în față aveți fie o femeie fie un bărbat?

– Nu contează că este copil, că este adult sau că este femeie, bărbat, transgender și așa mai departe. Nu ai cum să te duci nepregătit pentru că vei primi o lecție pe care nu o vei uita niciodată. Această lecție am primit-o o dată într-un spital de psihiatrie și o dată într-un penitenciar când atitudinea mea arogantă și așa, de superioritate de plano, le-a făcut jocul. Și am învățat din acele lovituri. Au fost niște lovituri dure date de ei dar la modul de comunicare.

„Râmaru nu este o excepție“

– Și ce ați învățat în urma acestor experiențe?

– Să învăț în fiecare zi. De fapt este și motto-ul pe care îl avem noi, la Sericiul de Analiză Comportamentală: „Citește, citește, citește, învață, muncește și vei descoperi”. Este ceea ce ne ghidează pe noi, toți cei ce sunt membri ai Serviciului de Analiză Comportamentală pentru că nu există zi care să fie la fel, nu există dosar care să fie la fel, suntem înconjurați de cărți de literatură, de studii, și de echipele de cercetare la fața locului, de colegii noștri, pentru că ei duc munca cea mai grea practic și noi trebuie să fim foarte atenți, asta trebuie să precizez, că orice greșeală pe care am putea să o facem ar putea deturna ancheta, ar putea să o ducă pe alte piste, ar putea arăta frumos în raportul de analiză comportamentală dar s-ar putea să arate ca un bulevard care se termină într-o groapă și atunci trebuie să fim, să acordăm respectul cuvenit colegilor noștri, să studiem cu foarte mare atenție ceea ce scriem sau raționamentele pe care le emitem.

Acum pentru a putea înțelege un caz, ca să vă dau un exemplu, când am discutat amândoi, lucrez la un caz în care victima a fost incendiată și trebuie să explic măsura în care acel cadavru ar fi putut fi calcinat, să mai găsească urme din el sau să nu mai găsească nimic și aveam un studiu în paralel, șase cercetări mari, pe calcinarea cadavrelor umane la temperaturi înalte. Deci trebuie să demonstrezi asta pe baza muncii altora, servindu-mă de munca altora. Evident în spate am datele criminalistice și de medicină legală.

– Ați fi vrut să stați față în față cu Râmaru?

– Râmaru este văzut astăzi un fel de „WOW” mediatic. Am avut această ocazie, pot să îi spun șansă, pentru că din interacțiunea cu fiecare înveți câte ceva. Fie că a avut cinci omoruri sau a avut minim paisprezece violuri și a violat de la copii de 6 ani până la femei de 32 de ani, fiecare experiență este unică. Râmaru nu este o excepție.

– Dar fiind primul și cel mai cunoscut…

– Este cel mai cunoscut. Probabil că atunci, dacă exista o structură de analiză comportamentală, lucrurile s-ar fi dezvoltat mult mai repede sau într-o altă direcție.

– Deci, dacă ar fi existat o astfel de structură pe vremea aceea credeți că ancheta ar fi fost… adică el ar fi fost prins mai repede?

– Cred că nu structura în sine ar fi făcut asta, sunt sigur pe ceea ce spun pentru că am prieteni foarte buni, pensionați deja din poliție sau din miliție, a căror elocință intelectuală și enciclopedism și pregătire ne face să devenim modești, adică oameni foarte buni în ceea ce făceau, oameni care aplicau principiile psihologiei în munca lor, în activitatea lor. Nu făceau parte dintr-o structură de analiză comportamentală dar lucrau impecabil.

– Deci spuneți că în ficare dintre cei cu care ați stat de vorbă sau nu fiecare dintre ei, în câte unii, ați găsit câte un pic din Râmaru. V-ați confruntat cu câte o bucățică din Râmaru.

– Penultimul pe care l-am evaluat psihologic, și la a cărui anchetă am participat, mi-a provocat un rău fizic acel individ chiar dacă fapta sa, chiar dacă modul în care el a tratat victima, nu a fost foarte violent. Consecințele ulterioare au fost macabre. Deci ceea ce s-a întâmplat ulterior. Numai că fiecare din acești indivizi îți poate transmite sau îți poate pune în spinare un sac de pietre foarte greu. Indiferent de fapta comisă, nu vreau să-i spun energie și nu vreau să mă duc într-o zonă din aceasta mistico-utopistică, dar te poate afecta prin însăși modul în care povestește, modul în care se ascunde, modul în care încearcă să scoată la iveală un adevăr, în care se află ascunsă și pitită o minciună foarte importantă la care eu nu trebuie să ajung pentru că între noi întotdeauna este o luptă, între mine ca psiholog și el ca individ dar nu pornesc de la premisa că am în fața mea un suspect, că am în fața mea un autor, poate fi un suspect care se va dovedi a nu fi cel potrivit, de aceea atitudinea mea contează, aceea de evaluator și aceea de a nu porni la drum cu preconcepții greșite, cu preconcepții eronate.

 – Care este prima întrebare pe care i-o puneți când intrați acolo? Știu ce o să spuneți că nu este acea primă întrebare tot timpul.

– În funcție de scopul anchetei și comportamentul nostru, comportamentul meu, se schimbă. Îmi fac un plan de întrebări, foarte rar m-am ținut de el, dar în schimb am fost interesat de ceea ce se întâmpla în interacțiunea dintre mine și el. De ce fac asta? Asta am învățat-o de-a lungul anilor pentru că dacă te duci cu un plan de întrebări, evident cea mai proastă idee ar fi să-i citești întrebările și tu să notezi. Asta este cea mai proastă strategie. Dacă el simte că eu vin deja și am în minte un set de întrebări, el întotdeauna va profita de acest lucru. De aceea cea mai bună modalitate de acțiune este aceea în care el nu trebuie să se aștepte la nimic din partea mea dar să se aștepte la orice din partea mea și atunci lucrurile se duc în direcția potrivită.

Rep. – V-ați întrebat vreodată cum ar fi fost să stați față în față cu Hannibal Lecter?

– Ai două șanse. Acolo, dacă ne referim strict la personaj, ai două șanse: fie te trage în abis după el, fie încerci să folosești ceea ce-ți spune el. Cale de mijloc „tertio nondatum”, deci cale de mijloc nu există. Ispita este mare de a te duce cu el, adică de a-i vizita lumea asta a tenebrelor pentru că oricum, dacă nu înțelegi această lume nu înțelegi nimic. Dacă îți este frică să te murdărești, în activitatea de psihologie pe care o faci, nu vei înțelege nimic. Dar o altă variantă, ca să vă răspund la întrebare, ar fi aceea în care trebuie să te folosești de ceea ce-ți dă într-un mod creativ. Evident că este interesant și nu numai cu Hannibal Lecter, în relație cu oricare.

– Am dat acest exemplu pentru că îl știe lumea și pare așa fantastic.

– Da, este fantastic.

„Este un mers pe sârmă“

 – Dar, apropo de ce spuneați la această întrebare,  dacă nu te afunzi cu el ca să înțelegi lumea lui, cum poți să înțelegi ce face? Și asta cred că se aplică la orice criminal până la urmă cu care stați de vorbă. Dacă nu intri în lumea fanteziilor, tenebrelor, a frământărilor, nu-l înțelegi. Este obligatoriu?

– Păi nu ai cum. Este obligatoriu. Gândindu-mă la „Epopeea lui Ghilgameș”, la început sunt dușmani Ghilgameș cu Enkidu în celebra narațiune mesopotamiană. Statueta lui Gilgames îl înfățișează ținând la piept un animal de pradă, cu ghearele înfipte în piept. Gilgames, prin această statuetă, ar putea să se lepede de acel animal însă nu o face. Practic, în activitatea noastră, trebuie să ții acest rău aproape, nu ai cum, nu-ți permiți să te lepezi de el pentru că altfel nu poți înțelege nimic din fantezia criminală dacă ne referim la autor.

Dar este mai greu, să știți, asta este părerea mea, deci sunt foarte subiectiv acum, este mai greu să intri în pielea victimei decât în pielea autorului pentru că, atunci când intri în pielea victimei, atunci când îți imaginezi că victima a fost bătută cu bestialitate, a fost manipulată, întoarsă pe toate fețele, dusă, transportată, mâini, picioare rupte, pentru a înțelege motivul și modul în care autorul și-a tratat victima, de aceea faci această intrare pe ușa din dos, adică această înțelegere a comportamentului victimal, este mai de impact emoțional, este mult mai traumatizant decât să înțelegi psihologia autorului. Este, cumva, o înșelătorie, o înșelătorie mai mult sau mai puțin binevoitoare, aceea de a te gândi să intri în pielea autorului. Este mult mai dificil să intri în pielea victimei și să-i retrăiești stările, mai ales dacă ai, gândiți-vă, mai ales dacă ai în față o victimă simulantă. Dar în cazul unei victime reale este mult mai greu.

– Este cam ca un mers pe sârmă.

– Este un mers pe sârmă, da, dar esențial este să faci o bună activitate de documentare. Dacă te duci nepregătit nu ai absolut nicio șansă.

„Vulnerabilitățile nu sunt o opțiune în meseria mea“

– A fost un caz care v-a impresionat foarte tare și v-a făcut să spuneți: „Lăsați-mă un pic să-mi trag sufletul”? Sau poate chiar: „Nu pot să lucrez la cazul ăsta”? .

– Am în minte o coală A4 pe care sunt patru fotografii înfățișând un individ care face ceva. Acel individ face ceva cu cineva. Cu acel individ nu m-aș putea întâlni niciodată. Nu am să vă spun despre ce este vorba, dar nu aș putea să mă întâlnesc cu el pentru că nu știu ce reacție aș putea avea.

– Din cauza gravității faptei?

– Din cauza gravității, da. Și din cauza disproporționalității a ceea ce se întâmplă acolo însă cazul pe care vi l-am amintit și care m-a tulburat foarte tare și a cărui sursă a tulburării nu o înțeleg, este penultimul căruia i-am făcut evaluarea psihologică și care mi-a transmis o cantitate foarte mare de rău și de mizerie umană.

– Adică dumneavoastră nu înțelegeți de ce …

– Nu înțeleg eu de ce simt asta. O să mă lămuresc. Dar au fost câteva zile în care mi-am revenit cu dificultate. Dar nu reușesc să înțeleg până la urmă. Nu este singurul, voi trece și peste acesta, pentru că vulnerabilitățile nu sunt o opțiune în munca mea.

– Cum reușiți să stabiliți, ma gândesc că poate științific, de exemplu ce greutate are criminalul? Sau ce nație? Sau despre victimă…tot felul de detalii…

– Sunt două chestiuni aici pe care le-ați ridicat, aș începe cu ultima. În înțelegerea culturii țigănești, că lor le place să li se spună așa, în înțelegerea culturii țigănești pe care o respect datorită prezenței lor aici, și poate o să vă mai spun un aspect legat de aceștia, cel mai important element este tradiția. Această tradiție încă este menținută în comunitatea țigănească, tradiție care te ajută să înțelegi chiar și infracțiunea de mare violență.

Mă consultam în acest sens cu un profesor de istorie, de cultură rromă, împreună cu care încercam să înțeleg de ce aurul nu a fost furat de pe o victimă bătută cu bestialitate. Și un aspect de interes pe care nu-l cunoșteam, a răsărit însăși din tradiția lor, conform căruia țiganii nu fură aur de pe mort. Dar, atenție, este vorba despre comunitățile de rromi care respectă încă tradiția. Din câte am înțeles avem 35 sau 36, s-ar putea să greșesc, de neamuri țigănești în România, fiecare cu particularitățile lor distincte. A le cunoaște tradiția, în relația cu săvârșirea infracțiunilor de mare violență, a recunoaște valorile lor tradiționale la care încă țin, te poate conduce la înțelegerea mai corectă a ceea ce s-a întâmplat acolo, la speța aceea, la infracțiunea de mare violență: omor urmat de moartea victimei (?), tâlhărie cu legare cu sârmă ghimpată, și tot ce s-a întâmplat acolo.

Doar prin această filieră poți înțelege ceea ce se întâmplă. Evident acum, ca să vă răspund la prima întrebare legată de caracteristicile biometrice, antropometrice, este de mare importanță raportul acesta de greutate victimă-infractor, masă corporală pentru că el îți spune de capacitatea victimei de a se opune activ și abilitatea autorului de a pune jos victima.

Numai că aici lucrurile trebuie privite cu mare prudență pentru că am avut situații în care un bărbat de 47 de kilograme reușește să omoare o femeie de 110 kilograme, să o înfășoare în trei folii de plastic, să o lege cu sârmă și să o îngroape și explicând mecanismul prin care a transportat-o pe o distanță destul de lungă până în spatele grădinii, am rămas surprins de inventivitate și de instinctualitatea care l-a determinat să aibă forța necesară. Pur și simplu s-a așezat în fund și a tras-o de picioare succesiv până acolo. Nu ar fi putut-o căra niciodată, nici în cârcă, nici cum cari sacul de cartofi nu ar fi putut face asta.

Ce este de interes în investigarea infracțiunilor de mare violență referitor la greutatea corporală sunt fracturile care se produc în comprimarea între planuri, între două planuri dure, așa cum bine se exprimă medicina legală. Da, acolo poți face și experimental acest raport de greutate care te aduce mai aproape de caracteristicile somatoforme ale autorului. Orice astfel de element. De aceea vă spuneam și nu eram cinic, noi ne bucurăm când avem victima, fie că este în viață fie că este moartă. Dacă este în viață evident că este bine. Dar, dacă am victima moartă studiul leziunilor provocate victimei ne ajută să înțelegem ce a fost determinat să facă autorul pentru a suprima viața victimei. Mai mult decât atât, dacă i-a făcut mai mult decât era necesar atunci asta spune mai mult despre personalitatea lui, a autorului.

– Când intervine știința?

Ne mai putem referi la aspectele care țin de practica judiciară propriu-zisă și practica medico-legală, care se regăsește doar în experiența investigatorilor și a medicilor cu experiență, și ceea ce se regăsește în cărți. Practic, dacă mergi la Serviciul de Medicină Legală sau  dacă beneficiezi, așa cum beneficiem noi, de medici legiști foarte, foarte buni, vei afla elemente de noutate legate de multe aspecte care nu se vor regăsi niciodată în cărți. Ele țin de cultura și de subcultura în sens științific grupului profesional respectiv.

De exemplu faptul că țesutul osos al rromilor este mai dens și mai dur decât al populației majoritare din România, este un lucru clar. Faptul că un ficat care a băut toată viața tărie are o altă consistență decât un ficat care a băut toată viața vin. Medicul legist prin practică reușește să constate acest lucru. Practic, de când desface abdomenul, de când desface cadavrul, el poate spune ceva despre istoricul victimei, ceea ce înseamnă că această știință, medicina legală și criminalistica și psihologia, dar cu referință specială la medicina legală, aduce un plus valoare muncii noastre pentru că întotdeauna voi fi de acord cu afirmația că un cadavru nu minte niciodată. Un om viu te poate minți de la început până la sfârșit, de-a capo al fine. Te poate minți toată viața. Însă, studiind foarte mult medicina legală îmi dau seama că este o știință atât de valoroasă și un cadavru nu este un simplu corp inert, însăși prin manifestările sale biologice postvitale el spune întotdeauna o poveste și acea poveste este reală. Întotdeauna este reală. Fără dubiu. De aceea rolul acestor colegi în cadrul echipei de investigatori este fantastic.

Citește și:

„Slugărnicia, o problemă mai mare decât corupția“

Întors în România, se luptă cu tumorile sistemului

Suntem nişte intruşi care deranjăm?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.