A lăsat Anglia și un salariu de 5.000 de lire sterline

Întors în România, se luptă cu tumorile sistemului

Medicul Horaţiu Ioani încearcă prin forţe proprii să resusciteze sistemul medical

După şapte ani în spitale din Anglia, unde a operat bolnavi cu suferinţe neurologice dintre cele mai complexe, câştigând aprecierea şi respectul bolnavilor și medicilor englezi, neurochirurgul Horaţiu Ioani a revenit în România. Vrea să fie doctor la el acasă, să mai salveze ce se poate salva și să ajute, pe cât posibil, la însănătoșirea unui sistem medical bolnav.

Ca mulți alți tineri, a plecat în Anglia în perioada rezidențiatului, în anul II. Fusese admis la specialitatea neurochirurgie. A câştigat două granturi în cercetare, de un milion de euro, deşi nimeni nu-i dădea
nicio şansă. La îndemnul unor prieteni care erau deja în Anglia, a aplicat pentru un job în specialitatea lui. A plecat pentru trei luni, însă a rămas şapte ani.

Platformă pentru bolnavii de cancer

A fost convins să se întoarcă în România anul trecut de fostul manager al Spitalului Colentina. Prima provocare a fost una logistică. Descoperea că lucruri care în Marea Britanie erau obișnuite în domeniul neurochirurgiei, aici alții nici nu le luau în calcul.

Revenit în România, după ce a lăsat Anglia și un salariu de 5.000 de lire sterline, a creat cu banii lui o platformă care să ajute bolnavii de cancer. Modelul l-a văzut în Anglia, unde este bugetat de stat și oferă soluții eficiente și rapide suferinzilor. Platforma se numește Neurocentrum. Bolnavii din România, obișnuiți să alerge mult prea mult timp de la un medic la altul, au acum unde cere ajutor. Își depun online investigațiile și în doar câteva minute cazul lor este luat în lucru de o echipă de specia­liști, iar în câteva zile primesc un diagnostic, o schemă de tratament și cele mai bune sfaturi. Pe scaunul din fața doctorului Ioani se așază zilnic zeci de persoane care așteaptă răspunsuri.

„Nu avem lanț logistic“

„Dacă e un pacient diagnosticat cu ceva ce ține de neurochirgie, ne trimite imagistica și pozele analizelor, ne facem o idee de patologia pe care trebuie să o abordăm și contactăm experții: de exemplu, pentru o tumoră cerebrală avem neurochirurg, oncolog etc. Scopul este să oferim un plan în cinci zile, un plan integrat“, povestește Horațiu Ioani.⁣

Practic, odată ce un pacient este diagnosticat, își încarcă dosarul pe această platformă, medicul îi preia cazul, urmând a se întruni o comisie în care se discută planul de tratament. Astfel de servicii sunt bugetate de stat în alte țări și funcționează de ani de zile. Teoretic, la medicul Horațiu Ioani există o taxă de consult ori un preț pentru o evaluare complexă, dar „95% din cazuri sunt pro bono. Pacienții nu mai umblă să caute răspunsuri, ei pot ajunge punctual de la un medic la altul, noi îi spunem pacientului, în ziua x, la ora y, mergi acolo“. Ioani  lucrează cu medici specialiști din România, dar și din străinătate.

În România câștigă doar 3.500 de lei pe lună, însă își dorește să rămână și să schimbe lucruri. „Doar că este ca și când ai avea un Lamborghini cu sute de cai-putere, dar tu vrei să ari. Poate ți-ar trebui un tractor cu sute de cai-putere. Nu avem lanț logistic“, conchide medicul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Un om idealist venit sa se rateze profesional in tara de bastina. L-as fi inteles daca se intorcea dupa pensionare sau detasat al unei clinici britanice. Dar asa pe cont propriu ANAF-ul si coruptia il vor distruge si ca om si profesional.

  2. Ia zi, tinere dom doctor, cat ei de-o operatie ?! Nu sunt rautacios dar sa nu fii lacom cu saracii si neputinciosii. De la cei bogati poti lua cat vrei. Sa fii altruist, dom doctor, ca Dumnezeu nu uita niciodata faptele miloase si omenoase si iti da in alta parte cu varf si indesat, fericire si sanatate tie si la copii ?!

    • Mai bine ramanea acolo unde meritele oamenilor de valoare sunt recunoscute de stat si societate. Cu asemenea lideri politici pe care-i are Romania isi va rata viata daca ramane aici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.