Ludovic Orban susține că modul în care s-a desfășurat Congresul PNL reprezintă un pericol pentru democrația românească.
„Sâmbătă şi duminică am asistat la cele mai grave încălcări ale normelor democratice care au fost săvârşite în ultimii 31 de ani. După o campanie în care racolarea în ‘echipa câştigătoare’ s-a făcut mai mult cu arcanul, după o campanie în care au fost daţi afară din funcţii publice de liberalii din echipa lui Cîţu zeci de susţinători ai mei din PNL, după o campanie care a fost caracterizată prin presiuni, prin ameninţări, prin utilizarea puterii de stat în intimidarea membrilor PNL, după o campanie în care au fost utilizate promisiuni de bani publici către reprezentanţii PNL din administraţia locală, după o campanie în care preşedintele PNL a fost atacat mai mârşav decât a fost vreodată atacat de PSD, totul a culminat cu un aşa-zis congres în care a fost încălcat în mod flagrant şi grav un drept fundamental în democraţie – libertatea de a alege liber”, a afirmat Orban la Parlament.
El a spus că sunt „mecanisme de control şi presiune desprinse parcă din apanajul regimurilor totalitare”.
„Să vezi miniştri, primari, preşedinţi sau vicepreşedinţi de consilii judeţene, liderul grupului de la Senat sau alţi parlamentari cum împiedică exercitarea liberă a dreptului de vot, cum controlează votul delegaţilor este fără precedent în democraţie. Planificatorul acestei lovituri de partid, care a orchestrat cea mai puternică lovitură împotriva democraţiei, şi uneltele lor jalnice din afara şi din interiorul partidului şi-au bătut joc de istoria glorioasă a PNL şi au transformat PNL în ceva ce nu a fost niciodată în istoria sa, coborându-l la cele mai joase cote de popularitate şi distrugând aproape imaginea publică a PNL”, a adăugat Orban.
Întrebat cine este acest „planificator”, Ludovic orban a răspuns: „Sunt toţi cei care au planificat această lovitură diabolică de a silui voinţa oamenilor şi de a-şi bate joc efectiv de ceea ce crede majoritatea oamenilor”.
„Instrumentele de control utilizate, modul în care s-a derulat campania seamănă mai mult cu comunizarea României orchestrată sub bagheta lui Vîşinschi, decât cu normale democratice care să funcţioneze într-un partid”, a mai spus Orban.
El a mai afirmat că se pune întrebarea dacă nu cumva este în pericol exercitarea liberă a votului de către cetăţenii români.
„Întrebarea pe care mi-o pun este următoarea: dacă au făcut-o să pună mâna pe putere în mod nelegitim, pe PNL, nu cumva o vor face şi în ansamblul societăţii româneşti, împiedicând exercitarea liberă a votului de către cetăţenii români? Nu cumva ei sunt un pericol pentru democraţia românească, dacă au fost în stare să-şi umilească colegi alături de care au fost în campanii, să-şi ameninţe prieteni, camarazi, dacă au fost în stare să-şi forţeze pe oameni pe care îi cunosc şi alături de care au stat ani de zile împotriva propriei conştiinţe?”, a susţinut fostul lider al PNL.
Despre faptul că Florin Cîţu îi va cere în şedinţa Biroului Executiv explicaţii referitoare la afirmaţia că parteneriatul său cu Iohannis s-a încheiat, Orban a precizat: „Nu este în măsură Cîţu să-mi ceară explicaţii. Aţi văzut cum la congres preşedintele României a încălcat Constituţia”.
Întrebat dacă va contesta în instanţă rezultatele alegerilor din PNL, Orban a spus: „Mă vedeţi pe mine ducându-mă în instanţă?”.
Florin Cîțu nu înțelege că nu va mai fi prim-ministru, a mai spus fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, iar „dacă va mai fi, va fi din mila PSD”.
Orban a spus că Florin Cîțu nu înțelege un lucru, „chiar dacă a ajuns cum a ajuns președintele PNL. Mie mi-ar fi rușine să ajung președinte al Partidului Național Liberal așa cum a ajuns el. Nu înțelege un lucru: că nu va mai fi prim-ministru sau dacă va rămâne prim-ministru va rămâne numai din mila PSD. Iar să rămâi prim-ministru din mila PSD înseamnă să îți bați joc de tot simpatizanții PNL, care din ce în ce mai puțin cred în Florin Cîțu. (…) E un om care practic a devenit pentru un număr uriaș de cetățeni o persona non grata”.
Despre Congresul PNL
Gelu
Nu mai fi pătimaș! Dacă faci politica, întra intr-un partid sau înființează unul. Dacă doar stai pe margine făcând politica, nu rezolvi nimic sau doar îți faci sânge rău. Stai liniștit! Atât timp cât avem o Constituție și avem o democrație (cu bune și cu rele) nimeni nu va închide biserici ( vad ca se tot construiesc) și nici nu vor arde icoane. Doar sa avem vreo lovitura de stat, vreo revoluție a comuniștilor/bolșevicilor, dar nici atunci nu vor reuși sa ardă toate icoanele și sa închidă bisericile. A demolat Ceaușescu câteva, a dat afara oamenii din casele lor, demolandu-le, dar tot nu a reușit sa distrugă tot. Asa ca stai liniștit ca nu o sa vezi asa ceva.
poza spune tot:
miocardita post vaccinare
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaau!
SICA ACUM AR FI POSIBIL SA SARI LA JILAVA SI NU TE MAI SCAPA NICI GENRRALUL.
SICA ACUM AR FI POSIBIL SA SARI LA JILAVA ST NU TE MAI SCAPA NICI GENRRALUL.
@Jurisdictio/foarte rau ca nu faci politica. Cand o sa te trezesti cu copiii tai sau stranepotii c-o practica pe din dos, cand o sa se inchida bisericile sau o sa se transforme in wc, discoteci sau restaurante si o sa se arda icoanele atunci o sa fie prea tarziu ca sa mai faci politica. Incaodata eu nu am blestemat. M-am rugat la Sfantul Dumnezeu ca toti care tradeaza Sfanta Noastra Romanie din posturile lor sa ajunga someri. Poporul i-a votat si au fost numiti in posturile de conducere pentru a sluji interesele Mamei Nostre Romanii si pe romanii din interiorul hotarelor. Nu pe dusmanii nostri de afara in slujba carora se afla. 2. Daca tradeaza sa se aleaga praful de averile lor pe care nu le merita deoarece acestia sunt platiti regeste de la bugetul statului in schimb servesc interesele dusmanilor nostri externi care vor sa distruga aceasta Sfanta Tara. 3. Am zis ca raul care ni l-au facut ei noua sa se intoarca insutit si inmiit asupra lor ca sa vada si ei cum e sa te duci peste altii si sa le furi avutiile, sa-i dai afara din casa si sa le batjocoresti obiceiurile si credinta. Iar daca Sfantul Dumnezeu imi va asculta rugaciunea toti acestia care ne-au facut rau pot sa se pocaiasca, sa recunoasca public ceea ce ne-au facut noua si ca sa fie iertati si-n fata Sfantului Dumnezeu sa se boteze in credinta ortodoxa. Si uite asa nu-si vor pierde sufletul si lumea crestina va mai castiga niste credinciosi. Deci prin rugaciunea mea va avea efecte benefice si pentru SFanta Boastra Romanie si pentru dusmanii nostri care care vor fi salvati de la osanda vesnica in ceruri.
Dacă aceste ,,ziceri “ ale lui Orbán nu fac parte dintr- un scenariu, înseamnă ca băiatul este desca comunista crescută la școala foștilor activiști PCR care au invadat partidele istorice si nu numai si care au format aceste ,,cadri” precum Orbán. Adevarul este ca FSN are nevoie de pafaristi in ale economiei de piața gen Orbán, Cioaln , Olguța , Udrea, Rafila , Flutur, etc. nu profesioniști cum este Catu. Trebuie spus ca dupa exemplul Italiei , România are un premier un finantist care stăpânește sensibilele mecanisme ale macroeconomici. Sigur , Catu nu are valoarea premierului italian Draghi dar poate fi oricând luat in seama pentru a face parte din echipa acestuia. Si fata de Negrescu din PSD , singura figura care a arătat ca știe ceva economie , Catu este băiat de oraș , umblat in Occident unde a si profesat cu succes nu ca Negrescu care are ștampila: bun pentru România FSN si economia de cumetrie.
Hai mă Lajcsi,., Acceptă că locul tău nu e acolo.. Zi ersi că ai scăpat. Tatăl tău a fost un secui normal , serios și d etreabă.. Nu credea că face găina lui astfel de rătăciți,.Fii solemn și punte-te pe o treabă normală, cu rezultate palpabile.. Minciunile politice nu ți se potrivesc. Acu intoarce spatele și spală-te des..
Gelu
Ti-am atras atenția doar în privința „rugilor” tale. Nu vrei sa înțelegi ce inseamna creștinismul. Nu-l amesteca pe D-zeu în subiectivismul tău. Dumnezeu este singurul care judeca faptele (valabil pentru creștini. Cei care nu cred, iar este problema lor, nu a ta/mea). Uite cum păcătuiești! De exemplu îmi spui „secarica”. Ma cunoști ca să-mi pui etichetă? Eu nu fac politica! În opinia mea, politica este pentru cei care mint, manipulează, fac fel și fel de parteneriate, se rotesc la putere pentru privilegii etc. Și cel mai creștin dintre politicieni, ajuns în acele cercuri, unde exista compromisuri, acela or se va schimba dramatic, or va renunta după un timp foarte scurt. Da, de creștini ce suntem, unii, foarte mulți se bucurau și cantau: Ole, ole, Ceaușescu nu mai eee! Acesta a fost judecat exact după legile sale. Dacă ma întrebi pe mine, îți spun că numai judecată nu a fost, dar s-a răsculat cineva? Nuuu! Ce a urmat cu Iliescu și ai săi? Minerade, crime, „sule-n coaste” etc. Și au venit și alte regimuri, și? Politica ma lasă rece!
Chiar voi toti care postari „pareri”,NU intelegeti ca tot DEZASTRUL de azi si maine vine de la Cotroceni unde salasuieste acest „malefic” presedinte K.W.Iohannis,care vinde Romania PAS cu PAS. Partidul zis p.n.l de azi,este o „marioneta” in mana lui.Oare acest KWI va scapa fara a PLATI in fata romanilor.Daca urmariti atent cei mai MUTI de frica politica de azi sunt u.d.m.r ,pentru ca premierul de azi nu va mai fi maine si bat la use ALEGERI ANTICIPATE,unde nu vor mai „pupa” guvernare dupa dezastrul din ministerele lor.Iohannis tremura azi cand in Germania alegerile au fost castigate de Socialisti (propteaua lui de la Berlin) a „disparut”AMIN.
Recunoaste-ti personajul ?
” Cine este Generalul, cine este generalul ? ”
„Cine nu sare isi ia condamnare !”
… si alte gretosenii marca Sica.
Ce mai poti spune de acest personaj inconsecvent ?!
Sistemul se debaraseaza intotdeauna de unelte, dupa ce acestea si-au facut treaba. Invata, Ludovice tata, ca nu e tarziu!
Acum ca Secatura Ungureasca Orban Ludovic a fost Trecut pe Lista Scirbe Politice, ii Rog Insistent pe membrii PNLeului sa Nu Subestimeze Abilitatile lui Vasilica de a Incurca Grav Lucrurile.
Jokerul PSD cu Diploma de Revolutionar cu Rol Determinant in Braila jos in Port, Ciolacul Marcel – fost patron de alba/neagra in Gara Buzau – va sustine Governu Meu Fanariot inca 4(patru) Ani de Teama sa nu Beneficieze de Garsoniera Confort III liberata de Martirul PSD Liviu Dragnea.
INTREBARI ?!?
L-am avertizat pe Orban in biroul sau, cu niste ani in urma, ca e cazul sa aleaga factiunea americana pe care o serveste. Nu m-a ascultat. Nu a ascultat nici pe altii, care l-au avertizat cu Iohannis… Acum e tirziu. Dar face un gest de onoare si spune adevarul despre mizeria organizata de servantii lui KWI, cei cu legitimatii de serviciu, precum supraveghetorii lui Bode… Basca interlopii, ajunsi forta de soc. Va confirm ca la asa zisul Congres PNL ciuca injuraturilor, SRI, a fost nici pe departe protagonist, SPP-ul luind fata tuturor celorlalte servicii. Pahontu se vede deja ca un Hoover de Dimbovita, de neinlocuit, patronul dosarelor. Basescu l-a ridicat la rangul asta, Iohannis nu face decit sa continue, partronat de el, nu ca sef al lui. Ofiterii care string piesa cu piesa date despre „protejatii” lor stiu asta, si se simt bine, precum odinioara securistii Directiei a V-a, desi aia nu si-ar fi permis sa treaca prin fata lui Ceausescu sau a Lenutei, actuala ravasitoare. Cu observatia ca azi SPP-ul e cu mult mai mare decit tot DSS-ul ceausist. Sintem in dictatura, sintem sub cizma pistolarilor. Vai, mama ei, Romanie!
@Jurisdictio/deci tu secarica nu esti revoltat de cei care distrug Sfanta Noastra Romanie ci de faptul ca eu ma rog ca raul facut de ei noua ca romani si Sfantei Noastre Romanii sa se intoarca pe capul lor si sa se aleaga praf si pulberea de averile lor. Iar daca tu nu esti revoltat de acest rau inseamna ca le accepti actiunile lor si vrei si tu ceea ce vor si ei. Nu am vazut vreo postarea de a ta in care sa-i critici pe securistii de ieri si de astazi care s-au vandut dusmnilor nostri din exterior care vor sa distruga Sfanta Noastra Romanie??? In schimb ai sarit sa ma tragi de maneca ca nu ma rog corect vis-a-vis de acesti lupi de securisti care tin de sase ca sacalii din exterior sa praduiasca si distruga Sfanta Noastra Romanie.
PSD are tot interesul sa ramana in continuare Citu la guvernare. Citu este cea mai calificata persoana capabila sa compromita total guvernarea liberala si pe cel care o sprijina fara rusine.
Felicitari PSD!
Partid de tradatori !
La hazaua istoriei cu PNL !
Hai la pubela istorie cu voi! Vedeți fraților de ce am ajuns rușinea Europei? Peștele de la cap se împute? Rușine „liberalilor”! Așteptați voi să mai primiți vreun vot de la popor, să dea bunul Dumnezeu să aveți soarta PNTCD-ului și cât mai curând în frunte cu minunatul suplinitor și „președinte” al câtorva români! Huuuuu! Rușine! Mizerabilii!
@Jurisdictio/eu ma rog sa le dea Divinitatea ceea ce doresc tuturor celor care isi bat joc si vor sa distruga Sfanta Nostra Romanie. Eu nu blestem. De 30 de ani dusmanii isi bat joc de tara asta dupa ce l-au impuscat pe Ceausescu si au furat pe rupte tot ce se putea fura din ea. Si vor s-o batjocoreasca si s-o distruga pana la disparitie de pe harta. Cum crezi ca rugaciunile noastre ii pot aduce la calea ce-a buna de dusmanii nostri??? Ii ierti pe cei care ti-au gresit ortodocsi ca si tine, pe fratii si parintii si neamurile tale. Dar nu-i poti sa-i ierti pe cei care in slujba raului, a crimei si a jafului venind peste tine si-ti iau casa si te scot afara din ea si te lasa muritor de foame. Silviu Brukner l-a condamant pe mares. Antonescu la moarte, a fost iertat si a trait bine in tara asta pana Dec. 89 dar asta nu l-a oprit ca sa-l condamne la moarte si pe Ceausecu in ziua de Craciun. Daca toti voievozii nostri cand eram atacati de hoardele barbare, de tatari, turci, nemti ar fi zis ca nu e crestineste sa-ti omori aproapele si nu mai puneau mana pe arme, noi nu mai existam nici ca popor, neam si tara astazi pe aceste meleaguri. Nu e curios cum ai destepti au religia dintelui pentri dinte iar noi a iertarii dusa la extremis??? Inseamna ca trebuie noi ca romani sa stam la puii la taiere si sa ne punem singuri capul pe butuc calaului si sa-i si cerem iertare pentru ca ne omoara si sa ne rugam inainte ca securea sa cada ca Sfantul Dumnezeu sa-l ierte??? Noi sa-l iertam in cascada iar el sa-si vada in continuare de treba si sa-ti omoare tot neamul???
(VIDEO) Orban le dă foc la coșmelie: „Pericol pentru democrația românească”
Peste 1.200 de pacienți la ATI: Situație dramatică în capitală
Ce mi-e citu, ce mi-e johanis, ce mi-e orban. Tot PSD e de vina pentru astia, indiferent despre ce e vorba. Realitatea este ca, ACTUALUL pnl nu este decat un partid de IMPOSTORI, FARA NICI-O LEGATURA CU PNL-ul care avea ca sintagma calauzitoare PRIN NOI INSINE.
orbane, nu fi ma prost, iesi in strada si striga JOS KOMUNIZMU!
@@gelu/bagi campii cu gratie. Crezi ca te dai imbarligator pe forum??? Nu tine. De votat i-au votat cetatenii dar de victoriosi in alegeri i-au scos SRI, STS, SPP si BEC. Uita-te la Clotoilda cum a fost scoasa primarita la Sect.1.
Gelu
Un bun crestin nu se roaga in felul tau. Daca ai fi crestin, in primul rand nu ai blestema. Crezi ca Dumnezeu asculta asemenea elucrubatii? Crestinismul inseamna iubirea aproapelui. Roaga-te cum vrei,nu iti dau eu lectii, dar pacatuieste tu, nu-i ispiti pe altii spre pacat. Un bun crestin se roaga pentru binele tuturor, mai ales al „dusmanilor” ca sa-i aduca pe calea cea buna. Ce ofensa religiei crestine! De-aia multi se indeparteaza de biserica! Cand vad ce spun si ce fac unii crestini ( din pacate foarte multi) prefera sa nu creada. Daca toti crestinii declarati ar urma calea crestinitatii,abia atunci Romania ar fi prospera, fara crime, violuri, talharii, hotii…
Isaia 59:2
„Nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeu; pacatele voastre va ascund Fata Lui si-L impiedica sa va asculte”.
Daca vrei sa fii ascultat de D-zeu, gandeste-te unde gresesti.
Gura păcătosului adevăr grăiește…
Guristul a pierit pe mana lui…
Nu am nici un regret…
Oricum de ieri acest partid a intrat în istorie batandu- și joc de adevăratele valori liberale românești..Este deja pe toboganul dispariției sale …
Orbane ai sarit in PV strigand in gura mare „Cine nu sare ia condamnare” cu trimitere la Liviu Dragnea. Te-ai bucurat cand Liviu Dragnea a fost aruncat in inchisoare de SRI, DAN si ICCJ pe un dosar politic. Ai fost fericit atunci acum esti trist si plangi de abia mai ai timp sa dormi noaptea de suparare. Asa ca roata vietii se invarteste, maine esti deasupra si astazi ajungi sub ea. Sfantul Dumnezeu, Imparatul Ceresc ii da fiecaruia dupa fapta si rasplata. Asa ca astept cu increderea mazilirea politica si profesionala a tuturor celor din SRI, DNA, ICCJ, Presidentie, Politie Judiciara si a propagandistii mass-media care se fac vinovati c-au dat ordin, au executat ordinul si l-au batjocorit mediatic pentru ca Liviu Dragnea sa fie condamnat la inchisoare politic. Pedeapsa Divina se va duce pana la firmele multinationalelor sucursale si mame care au facut presiuni ca Liviu Dragena sa dispara din viata politica si sa fie condamnat. Si acelora de la Bruxelles si celor din Deep State. Astept cu incredere pentru ca stiu ca Pedeapsa Divina ii va atinge pe toti cei enumerati de mine. Este vrerea Sfantei Treimi s-a Fecioarei Maria sa se intample acest lucru si pe Ei nu-i poate impiedica nimeni si nimic in acesta lume pamanteana ca sa duca la indeplinire pedepsirea vinovatilor.
Parca zicea si despre amestecul serviciilor in partide si cum ca acestea ar trebui controlate inclusiv de CNSAS. Sau n-aveti voie sa scrieti despre asta???
Partea simpatica e aceea ca, la nivelul lui de istetime, nu pricepe de ce a fost sprijinit de Johannis. El crede ca de destept ce este.
Omul cu maimuța s-a trezit in sfârsit,tardiv insă,a pierdut meciul.Știa de la inceput rezultatul, pentru asta iși merită soarta.Chestia cu scama de haina lui Cîțu il descalifică total,un oportunist libidinos, o scârbă.Rămâne cum am stabilit, omul cu maimuța…
Asta e PNL , incalca orice regula si lege, fac doar ce le convine
Prostii i-au votat, prosti care au fost mintiti si ei, da au pus botu, e doar al lor
Ludovic critica sistemul din care face parte .Îl critica pentru că sistemul l-a abandonat.L-a folosit și acum s-a saturat de el.E dureroas sa slujești sistemul și apoi să vezi cum se destramă „visele”.Visul de a candida la prezidențiale s-a ruinat .Orban nu ești singurul care a fost folosit de sistem și apoi lasat pe drum .Asta se întâmplă pentru că vin alții mai lingăi și mai slugi decât tine .E concurență mare la voi ,mare concurență .
Coane Ludovic Orban când ai ajuns dumneata prin aceeași metode anti guvernarea Dăncilă a fost democrație? Iar acum când este vorba de dumneata, chiar dacă în alt context e. ”cele mai grave încălcări ale normelor democratice”. Și culmea ce vă mai fuduleați și lăudați domnule Orban la străini că s-a dărâmat un guvern al unei majorități democratic alese, ca să ajungi dumneata prim ministru în fruntea unei coaliții, adunătură de conjunctură, pentru a slugări PPE lui Muti Merkel, respeciv ca să aibă POE majoritate într-o comisia lui pește a UE. Chiar nu v-a fost rușine.
Tot ‘romanii cu dragoste de Sfanta Noastra Romanie’ i-au votat pe aștia. Să și-i țină la fel cum i-au votat. Pe Iohannis cu milioanele. Iohannis și PNL nu poartă mască dar ei impun poliției normă de amenzi pentru nepurtarea măștii.
Iohannis a încălcat Constituția și toate regulile de circulație. E absurd omul asta. Cel atât de promițător s-a dovedit a fi un hărțuitor. Spiritul asta distructiv nu dorește să fie puternic, ci atotputernic puternic. Tiran, autoritar! Asta este jocul lui mârșav. Un joc demn de Cartea Ororilor! Fără discuție, PNL a suferit mutații grave. Sub putrezoiciunea morală Ciltulache-Dandanache, PNL ar trebui sa poarte, de fapt și de urgență, o alta siglă. Partidul Nebunilor și Lasilor. Și unde ați văzut sa fie pedepsita Lașitate nebunilor cu închisoarea?
Nenorocitul de orban a uitat toate porcariile pe care le-a facut cand era el la butoane. Acum face taraboi pentru lucruri similare cu cele facute de el. Halal sa-i fie nenorocitului de penelist !!
Dl Orban are dreptate!
Diletantul abulic de la Cotroceni care este un captiv intern si extern a făcut praf Constituția,Democrația,Statul de drept și PNL.
Este o rușine gașca CÂȚU,R Bogdan,Gorghiu,Turcan,Boc,Flutur,etc
R Bogdan un demagog,o hahalera de tot disprețul.
Oameni de nimic!
Uite bre, cine vorbeste despre drepturi incalcate! Tocmai liberalul din el care nu a scos un sunet cand li se incalca drepturile cetatenilor prevazute in Constitutie! Marsh bai la fumuoar si crasma, cine naiba te crezi? Deja te dai puternic victima sa te creada cetatenii din Romania?!
Doua dobitoace care nu stiu unde se afla pozitionata inima in corpul omenesc. Sa ne mai miram ca tara arata asa cum arata dupa 7 ani cu Ciolbanis in fruntea ei???
Totul depinde de noi. Haideti sa ne rugam noi, toti romanii cu dragoste de Sfanta Noastra Romanie cu umilinta si supusenie la Sfantul si Bunul Dumnezeu: Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Cel ce pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, romanii dintre Nistru si Tisa si ne curateste pe noi de toata intinaciunea, si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Fa ca romancele noastre sa nu mai faca avorturi si chiuretaje. Fa ca sa se aleaga praful si pulberea de toate averile tutoror angajatilor statului, membrilor de partid si propagandistilor din mass-media romaneasca care au lucrat si lucreaza impotriva intereselor Sfantei Noastre Romanii, a poporului si neamului romanesc. Ei aflandu-se in slujba strainilor care vor sa distruga Sfanta Noastra Romanie. Fa ca toti sa ajunga cat mai repede someri si saraci lipiti pamantului. Si tot raul facut de ei noua sa se intoarca insutit si inmiit impotriva lor si a stapanilor lor de afara. Amin.