Incidentul a avut loc în jurul orei 02:45, în zona Bd. Beijing – Șoseaua Nordului, unde polițiștii Brigăzii Rutiere au încercat să oprească un autoturism. Șoferul nu a respectat semnalul regulamentar și și-a continuat deplasarea, motiv pentru care agenții au pornit în urmărirea lui și au solicitat sprijinul altor echipaje.
Mașina, un autoturism Audi A8, a fost interceptată în zona Bd. Nicolae Caramfil – strada Ceasornicului. În momentul intervenției, șoferul a încercat din nou să fugă, iar în timpul manevrelor l-a lovit pe unul dintre polițiști, în vârstă de 38 de ani. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Tânărul de 20 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la sediul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, în vederea prelevării de probe biologice.