(VIDEO)Război Israel-Hamas. Cine trage în spitale?

Armata israeliană a difuzat duminică imagini care arată, conform acesteia

(VIDEO)Război Israel-Hamas. Cine trage în spitale?

Armata israeliană a difuzat duminică imagini care arată, conform acesteia

Armata israeliană a difuzat duminică imagini care arată, conform acesteia, membri ai Hamas trăgând dintr-un spital din Gaza şi altele care dezvăluie existenţa unui loc de lansare a rachetelor situat la 75 de metri de un spital sub care se află tuneluri Hamas, informează AFP.

Armata israeliană este acuzată în mod regulat, în special de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi ONU, de când a intrat în război împotriva Hamas, pentru bombardamentele sale asupra sau în apropierea infrastructurilor sanitare din Fâşia Gaza, unde sunt mulţi civili, inclusiv persoane strămutate care şi-au găsit refugiu în ele.

Unul dintre cazurile expuse în cadrul unei prezentări în presă a acestor imagini din documentele serviciilor de informaţii se referă la un spital din Gaza a cărui construcţie a fost finanţată de Qatar. Imaginile arată, potrivit purtătorului de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari,”teroriştii Hamas trăgând în soldaţi din interiorul spitalului”.

Clipul video a fost filmat, potrivit aceleiaşi surse, în timpul operaţiunii de „anihilare a Hamas” la sol condusă de forţele israeliene în Fâşia Gaza, de unde mişcarea islamistă şi-a lansat atacul împotriva Israelului pe 7 octombrie.

Un tunel a fost, de asemenea,”utilizat pentru infrastructuri teroriste din spitalul qatarez”, a spus Hagari.

Într-un al doilea caz, care priveşte spitalul indonezian din nordul Gazei, clădirea a fost construită pe „avanposturile teroriste” Hamas şi ascunde în subteran „un centru de comandă” al organizaţiei, a spus purtătorul de cuvânt, cu fotografii justificative.

De asemenea, acesta a prezentat dovezi, potrivit armatei, ale existenţei unui loc de lansare de rachete situat la 75 de metri de acest spital.

„Ei ştiu foarte bine că, dacă Israelul lansează un atac aerian asupra acestei baze de lansare, spitalul va fi avariat”, a spus el, denunţând „folosirea cinică a spitalelor” de către Hamas.

Vineri, armata israeliană a anunţat că a lovit o ambulanţă în faţa spitalului al-Shifa, cel mai mare din Gaza, susţinând că este „folosită” de Hamas. Acest atentat a provocat 15 morţi şi 60 de răniţi.

Guvernul Hamas a negat categoric acuzaţiile, acuzând Israelul că le foloseşte ca pretext pentru a viza spitalele. El a spus duminică seara că este pregătit să primească „o comisie internaţională de anchetă” care să inspecteze spitalele şi să se asigure că acestea nu sunt folosite în scopuri militare.

Tunelurile evidenţiate de armată sunt un rezervor de combustibil într-un caz şi o încăpere subterană în celălalt, a susţinut Hamas.

 

Distribuie articolul pe:

40 comentarii

  1. @Asta e –
    NU.Sunt sahist si joc mereu Apararea Ben-Oni- Fiul singuratatii- 1.d4 c5 ….
    Liber cugetator .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.