Ambasadorul Republicii Irlanda la Bucureşti, Oliver Grogan, a reiterat, într-o întâlnire cu secretarul de stat al MAI Marian Tutilescu, sprijinul ţării sale pentru aderarea României la Schengen, Irlanda urmând să preia, din 2013, preşedinţia Consiliului UE, transmite Mediafax.ro.
„Oficialul irlandez a reiterat sprijinul ţării sale pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, a precizat MAI.
De asemenea, MAE menţiona că Belgia şi-a exprimat susţinerea pentru aderarea României, cu prilejul vizitei premierului Victor Ponta la Bruxelles.
„Din contactele diplomatice avute, a rezultat că majoritatea statelor membre continuă să-şi exprime sprijinul ferm pentru aderarea României, considerând acest pas firesc şi meritat. România îşi menţine obiectivul legitim de a adera la Spaţiul Schengen şi va continua demersurile necesare în această direcţie, pe baza formulei de compromise franco-germane vizând aderarea în două etape”, mai arăta MAE.