PSD a încercat o demonstrație de forță în Parlament și a transmis imaginea de slăbiciune. Amendamentul la Buget, referitor la ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici, nu a fost doar o simplă măsură socială. A fost o mișcare politică bine calculată, menită să asigure reconectarea la baza electorală clasică a partidului. Mai important: a fost gândită ca o lovitură directă la adresa lui Ilie Bolojan. PSD a vrut să convingă electoratul propriu că are grijă de oameni, în timp ce premierul este responsabil pentru austeritate.
Dacă amendamentul trecea, PSD câștiga. Ar fi demonstrat că poate impune agenda și ar fi deschis drumul spre o ofensivă politică serioasă, inclusiv scenariul schimbării lui Ilie Bolojan.
Ce a ignorat PSD a fost faptul că a vrut să-și pună în aplicare planul cu voturile AUR, partid care vânează același segment de electorat.
AUR nu are niciun interes să valideze PSD. Dimpotrivă, are tot interesul să-i expună pe social-democrați ca fiind incapabili să livreze pentru electoratul pe care îl revendică. Cu cât PSD pare mai impotent sub acest aspect, cu atât AUR crește mai mult în interiorul acestui bazin electoral.
Grindeanu, „atât de singur”. „Ai rămas numai cu Șoșoacă?
Planul PSD s-a prăbușit în momentul în care AUR a refuzat să joace rolul de partener. Eroarea strategică majoră a PSD a fost faptul că a adus AUR în poziția de broker de putere, fără să se asigure că are sprijinul său. Social-democrații au fost convinși că, dacă joacă pe cartea populismului, suveraniștii îi vor urma în mod natural.
Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că AUR nu este un aliat potențial, ci un competitor direct. Mai mult decât atât, AUR joacă mai agresiv, mai simplu și mai eficient cartea populistă. Nu are trecut de apărat, nu are guvernări de justificat, nu are compromisuri de explicat. De aceea poate mușca din electoratul PSD fără efort.
PSD, în schimb, duce în spate 30 de ani de guvernare. Din această cauză, PSD nu este credibil în postura de partid antisistem, de formațiune suveranistă sau de portavoce a furiei sociale. Poate încerca, dar va fi contrazis de propria istorie.
AUR întoarce spatele PSD. Ajutorul pentru pensionarii SRI nu trece
Ce s-a întâmplat zilele trecute în Parlament este un avertisment pentru PSD: orice tentativă de a construi majorități conjuncturale cu AUR se poate întoarce împotriva lui. Nu doar că nu va primi sprijin, dar va fi folosit ca decor pentru consolidarea adversarului. În cazul unei alianțe formalizate, PSD va fi pur și simplu înghițit de AUR.
Social-democrații vor trebui să-și amâne și planurile de schimbare a lui Ilie Bolojan din poziția de premier. Riscul de a fi din nou lăsați în offside de AUR este prezent, acum și pe viitor.

Ce viitor are unul la cei 95 de ani ?
Nu stiu daca va dati seama. De niste luni bune politicienii din Romania nu fac altceva decat sa se certe indiferent de subiect! Iar mass media nu face altceva decat sa exacerbeze starea asta de aproape psihoza colectiva.
Bai, treziti-va!
Este total eronal sa mai vorbim de PSD-ul lui Iliescu. Incepand cu Ponta pesedeul a inceput sa devina un partid aservit total securitatii ca si PDL. A mai avut un moment de ntoarcere spre popor in timpul Vioricai Dancila dupa care s-a ales praful devenind un partid sorosist la dispozitia lui Johanis si acum a lui Nicushor.
Toti care ACUZATI-VAICARITI si INJURAT actuala Guvernare cu Ilie SRACIE si Presedentie cu Nicusor MUCEA, sa luati aminte ca ASTA ati VOTAT acum un an !. AUSTERITATE si RECESIUNA ati vrut,asta are azi Romania !. Singura solutie pentru voi, este sa scuipati in fata oglinzii !.
patimpu lu Ceausescu si Nevasa, voi lucrati in industrie, iar io eram baiat da discoteca si lucram numa cu pixul
Orice basist, supravietuitor in presa, n-are loc de pesede. Bre, pericolul vostru este in cu totul alta parte, sigur nu stiti si vine ca vantul si ca valurile, in rafale !
AUR nu votează împotriva vreunui partid. Chiar dacă e în opoziție ar vota cu bucurie propuneri juste pentru popor, indiferent cine le-ar face. Terminați cu tâmpenia că AUR se aliază cu o bandă de hoți împotriva celorlalte bande!
Dar amendamentul a trecut . Vor fi luați bani de justiție. Despre ce amendament vorbești? AUR e în bună parte creația PSD. Deocamdată pare scăpată de sub control, însă nu cred că va dura mult.
Nu mai spune!
Romanii patrioti si inteligenti voteaza AUR. Pentru lamurire vezi harta votantilor USR.
Eroarea strategică a PeSeDelului in vrie este că vrea să urce in luntrea AdunătURii.