Viktor Orban face iar valuri

Premierul ungar Viktor Orban a îndemnat marţi Uniunea Europeană să finanţeze ridicarea de garduri la graniţe, relansând o idee considerată mult timp inadmisibilă, înaintea unui summit al liderilor UE consacrat reducerii imigraţiei ilegale, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Summitul celor 27 de lideri ai statelor din UE a fost convocat după ce Austria şi Ţările de Jos s-au plasat în fruntea unui cor de plângeri privind intensificarea sosirilor de migranţi, notează Reuters. Agenţia UE pentru graniţe Frontex a raportat că anul trecut s-au înregistrat 330.000 de treceri ilegale, cel mai mare număr după 2016.

Statele UE sunt profund divizate în legătură cu asumarea sarcinii de a acorda asistenţă refugiaţilor pe teritoriu lor şi s-au concentrat ani la rând pe întărirea graniţelor naţionale externe pentru a împiedica sosirile pe rute neoficiale – şi adesea letale. Unele ţări ca Polonia, Ungaria şi Slovenia au ridicat garduri la graniţe pentru a-i ţine la distanţă pe refugiaţi şi migranţi, deşi Comisia Europeană, care se ocupă de bugetul comun al blocului, a refuzat până acum să plătească pentru astfel de bariere, susţinând că acestea ar fi contrare valorilor democratice şi drepturilor omului.

Într-o videoconferinţă înaintea summitului de joi şi vineri, alături de omologii săi din Polonia, Belgia, Finlanda, Malta şi Bulgaria, Viktor Orban a cerut UE să finanţeze asemenea proiecte, afirmând că „gardurile apără întreaga Europă”, potrivit şefului biroului său de presă, citat de MTI.

Pe de altă parte, opt state membre ale UE – Austria, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Malta, Slovacia – au cerut, înaintea summitului UE, suplimentarea din fonduri UE a măsurilor de protecţie a frontierelor externe ale Uniunii, accelerarea returnărilor şi noi acorduri în materie cu ţări terţe.

‘În opinia noastră, actualul sistem de azil este defect şi foloseşte în primul rând traficanţilor cinici, care profită de pe urma nefericirii femeilor, bărbaţilor şi copiilor’, se spune în scrisoarea consultată de agenţia de presă austriacă APA. (…) „Autorităţile naţionale şi locale au dificultăţi în a face faţă afluxului. Situaţia este profund îngrijorătoare şi necesită atenţie politică şi măsuri concrete urgente’, subliniază semnatarii.

În acelaşi timp, grupurile pentru drepturile omului au criticat abordarea tot mai restrictivă a problemei migraţiei ca fiind atât ilegală, cât şi inumană. Alţi critici spun că o astfel de abordare contribuie la atragerea electoratului de extremă dreapta şi nu ajută la reglementarea problemei lipsei de mână de lucru într-o Europă îmbătrânită, mai notează Reuters.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

24 de Comentarii

  1. Cum sa opresti emigrantii din Siria, Iraq, Afganistan, Africa , pai nu zicea acum niste ani tataia Soros ca Germania are nevoie de forta de munca tanara si emigrantii sunt solutia? Muncesc toti pe rupte in industria si agricultura Germaniei mai ales ca vin din tari cu traditie industriala cum e Siria si s-au format acolo.

  2. Viktor Orban ar face bine să-l copieze pe președintele nostru surdomut și subnormal imitându-l în toate. Să se târască ca o râmă în fața celor care se consideră stăpânii săi, să le lingă pantofii, să zică „da” ori de câte ori biden sau unssula15% scapă un pârț și să-l doară la 2 metri mai în spate de poporul care l-a ales. La noi nu sunt valuri chiar deloc. Parcă am fi o țară nelocuită.

  3. „gardurile apără întreaga Europă” zice Orban, asul din maneca al globalistilor si idolul eternilor fraieri pacaliti. Eu zic ca gardurile tin inauntru vitele din septel.

  4. … le pot da sfaturi si suport tehnic, americanii!

  5. Suntem multi, suntem mai culti???!!!….Cea mai mizerabila minciuna a ultimilor ani este naratiunea cultivata zi de zi de propaganda NATO si UE si anume, Rusia a agesat neprovocat Ucraina !!!… Este minciuna sustinuta de cei multi si deci in consecinta cei mai culti din NATO ! Stim bine ca aforismul …suntem culti ca suntem multi…este o prostie…..La ce foloseste naratiunea pomenita? Face sa se uite scopul intemeiat pentru care Rusia a fost obligata sa inceapa Operatiunea Speciala. Si anume, Scopul justificat al actiuni Rusiei este retragerea NATO din Ucraina si Europa de Est….Rusia nu a vrut teritorii din Ucraina, a vrut retragerea NATO din Ucraina si din Europa de Est…Pentruca tarile din Est inregimentate in NATO sunt un pericol mortal pentru Rusia prin faptul ca sunt indopate cu Trupe si Armament American…..Puturosilor si politrucilor din Europa de Est le place NATO….le da Parizer moka….De aceea presa lor nu scrie despre scopul principal al Operatiunii speciale a Rusiei care este retragerea NATO….. Presa romana insista pe regiuni ocupate de Rusia…. Rusia le – a ocupat din necesitati militare si in plus, vrea sa ramana cu ceva daca scopul principal al Operatiunii speciale nu va putea fi atins. Sacrificiul poporului rus trebuie rasplatit macar cu niste teritorii rusofile gen Donbas, Ucraina…..Dar asta e varianta minimala care NU rezolva problema. Problema se rezolva doar cu alungarea NATO din Ucraina si Europa de Est….Doar asa se asigura echilibrul, Pacea si Securitatea Rusiei care trebuie sa redevina egala cu a USA…..Concluzia, Romania afara din NATO !!!
    Alungarea NATO poate duce la situatia ca Rusia sa renunte la teritorii rusofile din Ucraina….Dar NATO nu va accepta asta niciodata, pentru ca NAT0 vrea sa acapareze Resurse Rusiei. Ucraina razboinica e un ATU pe care NATO nu vrea sa il lase din mana..

  6. „Avem probleme mari, mari”, spune Viktor Orbán despre Europa. „Trebuie să înțeleagă că Rusia nu își poate permite să piardă – și nu va pierde. Timpul este de partea Rusiei. Rusia este o țară imensă și poate mobiliza o armată vastă. Ucraina este deja lipsită de trupe. Când se va întâmpla asta, ce se va întâmpla?”

    „Ei [europenii] nu mai știu cine sunt”, a spus Orbán răspicat.

    „Germanii suferă pentru că știu ce este în interesul lor național, dar nu sunt în stare să spună”. Orbán a vrut să spună că liderii germani știu că nu au nicio treabă într-un război cu Rusia, dar sunt, indiferent de motiv, „incapabili să spună „nu” Washingtonului”…

    „Dacă următoarea ofensivă de primăvară a Rusiei va avea succes, țările NATO se vor confrunta cu următoarea întrebare: ar trebui să trimitem soldați să lupte pentru Ucraina? Această întrebare privește un număr tot mai mare de europeni, ale căror țări riscă să fie devastate dacă războiul se extinde… Occidentul este „în război împotriva Rusiei. Este realitatea. În fiecare zi ne scufundăm mai adânc”, spune Orbán într-un interviu dat lui Rod Dreher pentru The American Conservative.

  7. Tardiv,gardul trebuia ridicat cu ceva timp în urmă când au migrat ei în Europa.

  8. ei , niste emigranti la baza, vorbesc despre garduri… cit de cinica este istroia… dupa ce faceti gardurile noi dam drumul la apa.

  9. Pai imbecilul asta sa inceapa cu gardurile in jurul Ungariei si a Austriei! Sa nu mai vina niciun ungur sau austriac in Romania!

  10. Migratia va distruge europa,daca este scapata de sub control!Musulmanii, in 10 ani, se multiplica de 50 de ori dintr-un milion,la fel ca „punjabistii” europeni !Au dreptate cei care insista ca migratia sa fie oprita prin orice mijloace.Soros e un dobitoc cu ideile lui cu „forta de munca proaspata”,arabilor nu le place sa munceasca !

  11. Atata taratze are in cap atata gandeste. Cateodata mai si fermenteaza taratza si da pe afara.

  12. Nu a invatat nici o lozinca de la Hitler. Poate este si el ingrijorat ca va disparea cultura europeana. De ce sa dispara oamenii de culoare alba? Si asa suntem putini. Ar trebui sa fim toti intr o fratie si sa lasam deoparte razboaiele inter europene. Asta mergea odata, cand Europa conducea lumea. Si tarile europene vroiau cat mai multe teritorii. Acum nu mai este cazul. Sa fim toti albii uniti, iar acest „plimbari” intre populatii sa fie numai intre noi si in interiorul continentultui nostru. Altfel vom pieri. Si obiceiuri si religie si cultura, tot.

  13. Papașa Orban e în campanie agro-electorală: vinde case românilor și face garduri.

  14. Titlul corect ar fi fost ”UNGARIA IARĂȘI A AVUT DREPTATE PENTRU EUROPA.” Deci islamizarea continuă și devine amenințare clară pentru europeanul cu recesiune și inflație, cu indatorare record, dar mai ai de intreținut borfașii care vin din toată lumea inspre a fi intreținuți, nu să se integreze sau să fie apți de vre-o miuncă calificată..Orban Viktor , in toate luările de poziție, evident criticate de românu cornut, mereu a a vut dreptate chiar de unora le trebuie timp ca s-o priceapă..

  15. Respect pentru Ungaria si Victor Orban si la gunoi si puscarie guvernul RO care au distrus si vindut RO la diavolul drogat si criminal

  16. @Bădilă Cristian:să știți că,în lumina unor documente din arhivele maghiare desecretizate în ultimul timp,se pare că Hitler a învățat multe de la Horthy(afirmă aceasta Johann Weidlein,german născut în Ungaria)

  17. „nu ajută la reglementarea problemei lipsei de mână de lucru într-o Europă îmbătrânită”
    Si cum ajuta migratia daca marea majoritate este slab scolata si de loc cu chef de munca?! De ce nu se publica si cifrele prind cati din migrantii (legal si ilegal) intrati din 2015 muncesc?! Nu da bine, deci mizeria sub pres?!
    Astia nu vin la munca, vin la ajutoare sociale pe viata luate din munca europenilor nativi .. si prosti.

  18. Biden a daramat gardurile facute de Trump la granita cu Mexic.,,Dam jos gardurile pentru-ca plang copiii mexicani despartiti de mamele lor”….Ei care e logica ,judecata…copiii din Asia nu plang?!!!

  19. Si daca se supara eyropenii pe unguri si va teimit in Siberia i chisi cy sarma ghimpata ce mai faceti.

  20. Se balaceste in Balaton? Parca-l vad si pe Victoras mare amiral, ca pe inaintasul lui, Horthy……[Rumburak]

  21. Vitejii de tastatura,astia care faceti propaganda pro-Zelenski,incolonarea,cate un AK 47 si la lupta reala baieti nu din fotolii cu Timisoreana de la gheata.
    Plavanul nostru e foarte tacut,coace ceva.
    Orban maghiarul are dreptate,timpul o va demonstra.
    Cand o sa arate parti din Europa ca cele din turcia tasate de cutremur vedem vitejii de canapea cum rup granitele sa scape.

  22. nu ştiu dacă aţi observat dar sudul Bucureştiului s-a cam transformat într-un fel de asia town.
    e plin de măslinii (nuanţa tipică subcontinentului indian) la ora prânzului pe străzi… deci muncesc de se rup… am văzut chiar şi un fakir cu barbă neagră şi turban…
    principalul responsabil pt. acest exod dement şi nedorit este madam merkel cu invitaţiile ei iresponsabile de acum câţiva ani…

  23. Daca ati citit , probabil ca asa este. Eu am vrut sa spun ca Victor Orban, crede in ce spune si ca avea ideile acestea independent de ce ziceau inaintasii lui. Adica are ideile acestea. Si eu cred ca se va distruge Europa, urmand politica globalizarii. Asa cum s au dus spaniolii, peste cei din America de Sud si i au distrus, asa ne vor distruge si ” negrii ” pe noi. Mai pasnic, prin numarul lor. Sau mai rau, cand vor fi mai multi ca noi in Europa, islamul ne va distruge cu violenta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.