Vocea lui Andrea Bocelli va răsuna sâmbătă seară ca un clopot de aur

Andrea Bocelli cântă la Bucureşti, acompaniat de Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, având-o ca invitată pe Angela Gheorghiu.

Melomanii vor avea astfel ocazia să asculte, pentru prima oară live în România, în interpretarea lui Andrea Bocelli, piese care l-au consacrat, arii şi duete celebre din opere ca “Trubadurul”, “Rigoletto”, “Boema”, “Traviata” ş.a., dar şi piese de pe noul album al artistului. Vor avea ocazia să fredoneze alături de el “Vivo per lei”, “La voce del silenzio”, “Con te partiro”.

Sâmbătă, 25 mai, la Romexpo Bucureşti, Andrea Bocelli, considerat de mulţi cel mai îndrăgit tenor al lumii, va dărui publicului bucureştean un concert alături de invitaţii săi speciali: Diva Angela Gheorghiu, soprana Paola Sanguinetti, dirijorul Marcello Rota, grupul “DIV4S”, grupul “CARisMA”, Cezar Ouatu (reprezentantul României la “Eurovision” la această ediţie), Corul Radio şi Orchestra Naţională Radio.

Cu Angela Gheorghiu, pe care o admiră în mod deosebit, a mai cântat la Colosseum. Acum vor străluci în faţa publicului, printre altele, în “Brindisi” din “Traviata”.

Andrea Bocelli concertează la Romexpo pentru prima dată în România

Abia revenită de la Shanghai, unde a reprezentat România participând la cel mai important festival de profil din China (“Shanghai Spring International Music Festival”), Orchestra Naţională Radio continuă seria evenimentelor de cea mai înaltă clasă artistică, răspunzând invitaţiei de a cânta alături de Andrea Bocelli, în acest concert extraordinar. Corul Academic Radio se va alătura şi el evenimentului de anvengură oferit de binecunoscutul solist.

Dirijor-şef al Orchestrei Naţionale Radio este, începând din stagiunea 2012-2013, Tiberiu Soare. Corul Academic Radio este condus de dirijorul Dan Mihai Goia.

“Pentru mine, muzica este o nevoie, la fel ca nevoia de iubire: şi mai presus de orice este şi destinul meu, ineluctabil ca trecerea timpului”, mărturiseşte marele tenor, adăugând: “În nopţile fără somn mă îndeletnicesc destul de des cu încercarea de a da formă gândurilor destrămate, reflecţiilor întortocheate, rod al unei zile de studiu sau de lucru prea apăsătoare. Gândesc, mă gândesc îndelung, uneori cu singurul rezultat că îmi aflu somnul, însă nu găsesc nimic original, nimic valid din punct de vedere filosofic sau artistic. Chiar şi fără definiţia mea muzica este îmbogăţită mai departe de tot ce s-a spus ori s-a scris deja. Şi atunci îmi vărs oful încredinţând aceste sărmane pagini de caiet, cel mai banal, cel mai ridicol din lume, un lucru care a fost strigat de mii de ori spre cer”.

Angela Gheorghiu şi Andrea Bocelli într-un concert la Colosseum

De altfel, joi, a fost lansat la Bucureşti volumul său autobiografic “Muzica tăcerii”. Romanul “Muzica tăcerii” este o mărturie puternică a destinului tenorului, o poveste emoţionantă despre muzică şi iubire.

Andrea Bocelli este unul dintre cei mai iubiţi tenor din lume. Iar în spaţiul neaşteptat al unei cărţi, artistul toscan dăruieşte o altă muzică, la fel de atrăgătoare: „muzica tăcerii“, vocea lumii lăuntrice a unui personaj a cărui sensibilitate face ca orice reflecţie să fie captivantă, orice confidenţă să fie preţioasă. În acest roman vorbeşte depre copilăria din Toscana, despre dificultatea găsirii propriului drum.

Un cuplu care a cucerit lumea, Andrea Bocelli şi Celine Dion

Personajul principal al romanului este Amos. Cine este Amos? În spatele protagonistului acestui roman adevărat, al acestui jurnal intim scris la persoana a treia, transpare profilul biografic al autorului său. Îndărătul artistului de talie mondială, descoperim omul, ucenicia lui artistică şi existenţială, profunzimea valorilor sale. La fel ca Bocelli, Amos îşi cultivă talentul cu o autocritică intransigentă şi nu îşi pierde darul umilinţei nici măcar după ce vocea lui a devenit o legendă.

În paginile acestui „portret al artistului la tinereţe“, redat într-o proză limpede ca formă şi poetică în conţinut, cântăreţul parcurge încă o dată anii formării lui, într-un scenariu narativ care implică familia, prieteniile, cele dintâi iubiri şi cele dintâi succese. Departe de tentaţiile lăudăroşeniei, în paginile cărţii palpită adevărul unei vieţi destinate triumfurilor, dar, ca oricare alta, marcată şi ea de linii de pornire false, de dubii, dureri mărunte şi mari. Cu pasiunea sincerităţii, cu o duioşie dezarmantă (ca atunci când descrie raportul cu tatăl sau întâlnirea cu Veronica, partenera sa de viaţă), Bocelli îl ia de mână pe cititor, făcându-l părtaş la propriul univers spiritual – atât de bogat, vulnerabil şi complex – care se oglindeşte în cuvintele cărţii.

Angela Gheorghiu şi Cezar Ouatu vor cânta alături de Andrea Bocelli

Tenorul Andrea Bocelli s-a născut la Lajatico din provincia Pisa, la 22 septembrie 1958. A învăţat de mic copil să cânte la pian, apoi la flaut, saxon, trompetă, chitară şi tobe. Nu l-au pasionat numai instrumentele muzicale şi de aceea şi-a exersat şi vocea. Încă din copilărie era fascinat ascultând discurile lui Giuseppe Di Stefano, Mario Del Monaco, Aureliano Pertile, Ferruccio Tagliavini. Apoi, unchiul i-a vorbit despre Caruso. Născut cu o vedere deficitară, Bocelli a fost diagnostiocat de mic cu glaucom congenital. Avea 12 ani când şi-a pierdiut definitiv vederea în urma unui accident stupid de pe terenul de fotbal al şcolii. Accidentul a fost urmat de o hemoragie cerebrală care s-a soldat cu orbirea totală. La numai 14 ani a câştigat primul concurs muzical la Viareggio, unde a cântat “O, sole mio”. Mai e de adăugat că maestrul său a fost Franco Corelli. Deşi muzica a jucat tot timpul un rol important în viaţa lui, după termianrea şcolii s-a înscris la Univeristatea de Drept din Pisa. Ca să se întreţină în facultate, a cântat prin piano-baruri unde a cunoscut-o pe prima lui soţie, Enrica. După terminarea studiilor, a fost timp de un an de zile procuror.

Andrea Bocelli alături de soţia sa, Veronica Berti

După ce, în anul 1994, a fost câştigătorul Secţiunii „Propuneri noi“ la Festivalul Sanremo, cu melodia “Miserere”, a ajuns în vârful clasamentelor discografice internaţionale şi a vândut peste 70 de milioane de discuri. Aflat în culmea clasamentelor discografice din lumea întreagă, a fost disputat dur: pe de o parte, industria discografică îl cerea pentru promovarea albumelor, pe de alta, cele mai prestigioase săli de concert şi teatre din lume îi cereau insistent apariţia, oferindu-i sume ameţitoare, greu de refuzat, mai ales pentru un băiat de la ţară. În orice parte a lumii se purta cu stilul lui simplu şi spontan de toscan adevărat. Mereu umil şi respectuos, dar niciodată supus.

A înregistrat 14 albume de studio solo atât cu muzică clasică, cât şi cu muzică pop, trei albume “greatest hits” şi 9 opere integrale. A fost nominalizat la “Premiile Grammy” la categoria cel mai bun debut, fiind primul cântăreţ de muzică clasică ce a reuşit această performanţă după Leontine Price. A evoluat în spectacole alături de cei mai proeminenţi artişti ai muzicii contemporane, ca Luciano Pavarotti, Céline Dion, David Foster. A fost deosebit de apreciat în “Pavarotti’s Friends”.

Muzica tăcerii, un jurnal intim, scris la persoana a treia

Un disc care va face furori în Europa va fi cel în care cântă alături de soprana Sarah Brightman, cu melodia “Con te partiro”. Aşa ia naştere “Time to Say Goodbye”, o melodie care îl face să ia cu asalt piaţa englezească. Un alt duet de succes este cel cu Marta Sanchez, cu “Vivo por ella”. Cucereşte apoi scenele lirice interpretând rolul lui Rodolfo din opera “La Bohème”. Primeşte o invitaţie seducătoare din partea lui Céline Dion pentru a evolua în cadrul emisiunii TV “These Are Special Times”, unde cei doi au interpretat împreună melodia “The Prayer”. Succesele se vor ţine lanţ, obţinând un loc în “Guinness Book” pentru albumul “Sacred Arias”, în 1999, pentru cel mai bine vândut disc solo al unui solist de muzică clasică.

Ambasador al tradiţiei muzicale italiene, Bocelli a apărut în spectacole alături de cei mai proeminenţi artişti ai muzicii contemporane, pe principalele scene din lume. Aceste spectacole, precum şi faima adusă de o carieră discografică fără precedent, au făcut să-i fie dedicată o stea pe celebra „Walk of Fame“ din Hollywood.

Are, din prima căsătorie, doi copii, Amos şi Mateo, care studiază pianul. Anul acesta, în cadrul festivalului de la Sanremo, Amos l-a acompaniat la pian. De puţin timp este căsătorit cu impresara sa, Veronica, care i-a dăruit o fiică, pe Virginia.

Pe Bocelli, liniştea îl conduce la reflecţie şi meditaţie. Se spune că în ultimul său turneu în Statele Unite, în timpul unei slujbe, în parohia St. Patrick de la Miami Beach, s-a ridicat în picioare şi a început să intoneze “Panis Angelicus”.

Îl vom aplauda cu toţii pe cel pentru care muzica este ca o rugăciune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.