Oamenii de ştiinţă susţin că în maxim zece ani va apărea pe piaţa pastila care încetineşte procesul de îmbătrânire şi va ridica speranţa de viaţă a oamenilor până la 150 de ani.
Peter Smith, decanul unei facultăţi de medicina din Australia, spune că o fată care se naşte în prezent în Australia are toate şansele să trăiască până la 100 de ani, datorită medicinei tot mai avansate, stilului de viaţă şi nivelului sănătăţii publice.
„Există speranţe că viaţa oamenilor să fie prelungită cu câteva decenii”, a declarat Smith.
Acesta spune că este conştient de faptul că atingerea vârstei de 150 de ani poate suna deprimant, însă dacă eşti sănătos totul poate deveni ceva extraordinar.
„Scopul nostru nu este doar să prelungim existenţa, ci vrem ca această viaţă prelungită să fie şi sănătoasă”, a explicat profesorul.
O altă problemă ar fi pensionarea. Dacă oamenii se pensionează la 65 de ani, ce o să facă acasă atâţia zeci de ani?
O profesoară de la Universitatea Oxford este de părere că oamenii ar putea să-şi înceapă o a doua carieră după vârsta pensionarii, care să se concentreze pe cercetare, însă nu trebuie ignorate anumite boli, precum demenţa sau Alzheimer.
„În caz contrar, implicaţiile sociale şi economice ar putea fi catastrofale”, a explicat aceasta.