Vosganian a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Cluj, că nu înţelege „semeţia” unor lideri ai UDMR, în condiţiile în care judeţele Harghita şi Covasna sunt printre cele mai sărace din România.
„Investiţiile străine nu au trecut Carpaţii, sunt judeţe sărace, cum sunt Vaslui sau Botoşani, dar şi Harghita şi Covasna. Nu înţeleg semeţia unor lideri ai UDMR, pentru că Harghita şi Covasna sunt printre cele mai sărace judeţe din România. Acolo, autorităţile maghiare au pus pe fugă toţi investitorii străini. Covasna şi Harghita trăiesc numai din păduri şi apa minerală. Nu poţi să ţii două judeţe în acest fel. Cele două judeţe au nevoie de Capitala României şi de fondurile bugetare poate mai mult decât oricare alte judeţe. Covasna şi Harghita nu ar putea să trăiască într-o formulă de autonomie de niciun fel pentru că sunt complet dependente de fondurile care vin de la Bucureşti”, a spus Vosganian.