„Avem niște restricții din partea președintelui Republicii care ne fac să nu luăm în calcul, în acest moment, un vot pentru Adrian Veștea. Nicușor Dan a spus că nu este de acord, în data de 6 mai, cu un guvern în care să facă parte AUR sau care să treacă cu voturile AUR.
Totodată, nu știm, considerăm complet nefondate și de natură să nașcă dezbinare în societatea românească, acele catalogări că noi n-am fi prooccidental.
Așteptăm din partea lui Nicușor Dan niște clarificări înainte de votul de astăzi, de la 21:30, altminteri, dacă se va porni la o altă nominalizare și dacă un om pe care l-am văzut destul de rezonabil astăzi nu va ajunge premier, săptămâna asta, așa cum am anunțat încă de pe 6 mai, România trebuie să fie condusă. Nu se poate așa ceva, avem un guvern demis” a declarat George Simion, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu Adrian Veștea.
Antreprenorii români, susținuți de George Simion
În cadrul discuțiilor purtate cu Adrian Veștea, George Simion susține că principala temă a întâlnirii a vizat-o mediul economic din România, în special situația antreprenorilor români.
„Am pus în timpul discuțiilor cu Adrian Veștea subiectul antreprenorilor români, subiectul capitalului românesc. Asta ne interesează, fiscalitatea. Nu am obținut răspunsurile dorite în timpul audierilor de la Comisia Buget-Finanțe din Parlament, motiv pentru care am ieșit, nu ne-am dat votul. Dacă se acceptă ca doleanțele noastre referitoare la antreprenorii români, la capitalul românesc, sunt acceptate, vrem să le vedem în orele următoare” a mai spus George Simion.
George Simion: AUR, o parte a soluției
Totodată, în declarațiile sale, George Simion a mai spus și faptul că formațiunea sa nu a solicitat funcții publice.
„Am vrut să oferim, așa cum colegii mei au spus de nenumărate ori, premier propus de AUR, vrem să luăm parte a unei guvernări. Suntem forță politică constituită conform legii în România.
E bine că vedem un prim pas de normalitate, mai avem de parcurs niște pași importanți. Și suntem dispuși și noi să facem eforturi. Însă, la 21:30, dacă nu vom avea reacțiile corespunzătoare din partea președintelui…Nu, nu exagerăm, nu suntem pretențioși, nu suntem mofturoși. Vrem să scoatem țara din criză, de aceea noi nu am cerut funcții. N-am cerut funcții, nu am vrut nici deconcentrate, nici ministere.
Daca veti vota un guvern a lui Nicusor Dan,care nu va mai slabit din extremisti ,putinisti , pro rusi , atunci totul se duce naibii impreuna cu AUR.
nicusor, fiind pro-occidental, deci ANTI-NATIONAL, nu va accepta AUR. Caci, nicusor NU DA DOI BANI PE VOTURILE CETATENILOR, el doar executa niste ordine.
Extremistului îi ia Dumnezeu darul daca mai comenteaza mult.