Zeci de persoane au fost arestate în China în ultimele zile pentru că ar fi propagat zvonurile privind sfârşitul lumii, potrivit calendarului maya.
52 de persoane au fost arestate în cinci regiuni ale Chinei, printre acestea numărându-se şi adepţi ai cultului zilei judecăţii de apoi, relatează China Noua, preluată de AFP. În China, previziunile despre apocalipsă sunt tot mai multe, după sucesul filmului hollywoodian “2012”, inspirat de calendarul maiaşilor.
În provincia Fujian, 34 de persoane au fost arestate pentru că au distribuit broşuri despre sfârşitul lumii în mai multe locuri publice.
“Oamenii au inventat si au răspândit zvonuri despre “sfârşitul lumii” cu scopul de a câştiga bani şi de a tulbura ordinea socială”, arată poliţia din metropola Chongqing, citată de agenţia oficială de presă.
Un grup creştin cu numele de “Dumnezeu Atotputernicul” a fost şi el ţinta represiunilor, cu 37 de membri arestaţi în provincia Qinghai, potrivit cotidianului Global Times. Secta a chemat la îndepărtarea de la putere a Partidului Comunist, numit “marele dragon roşu”, şi a anunţat că urmează o nouă era, în care lider va fi o Mesia de sex feminin.
Autorităţile din districtul Guangshan au raportat, luni, că un bărbat a fost arestat după ce a înjunghiat 22 de copii în faţa unei şcoli. Atacatorul ar fi fost influenţat de zvonurile despre sfârşitul lumii.