
Un număr de 72 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, a informat duminică dimineaţa Salvamont România.
Conform sursei citate, dintre acestea, 29 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital.
La Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit, în ultimele 24 de ore, 70 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor:
* 10 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov,
* 9 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
* 6 apeluri pentru Salvamont Gorj,
* câte 5 apeluri pentru Salvamont Lupeni, Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic şi Salvamont Cluj,
* câte 4 apeluri pentru Salvamont Predeal, Salvamont Prahova, Salvamont Maramureş şi Salvamont Sibiu,
* câte 3 apeluri pentru Salvamont Harghita şi Salvamont Alba,
* câte 2 apeluri pentru Salvamont Judeţul Braşov, Salvamont Mureş, Salvamont Bihor şi Salvamont Neamţ.
S-au mai primit şi 67 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.
se anunta vreme rea, hop si taparlanii manelisti!
Se intereseaza vreunul de prognoza meteo sau doar de tava cu mici?
Curios ca pe astia, nici ursii nu ii prefera!
unii cred ca daca au fost la sala pot face un traseu montan.
Au IQ-ul prea mic ca sa inteleaga ca Natura…”nu iarta” sunt legi nescrise pe care trebuie sa le respecti…a fost avertizare Meteo de viscol, e drept ca angajatii Meteo nu le-au explcat alora fara IQ ca viscolul este la MUNTE, acolo unde este ZAPADA…si daca la mine in curte unde e mai mult primavara nu putea sa ma impresioneze un VISCOL, la inaltime…pe oamenii fara IQ si poate cu lichid la bord ca sa se ”incalzeasca” poate fi fatal…asta e cand nu ai IQ…pui pe altii sa te salveze…
Deși informațiile meteo sunt suficiente pentru a deschide mintea gherțoilor dîmbovițeni și a altor aventurieri cu cap de muscă în adidași , sandale , maieuri cu mușchi asistați de tatuaje , și cu cele mai bizare costumații , aceștia nu dau doi bani pe noțiunea de bun simț și se aventurează cu capul înainte în ,, furtuna de vînt ,, , așa cum spune cu obstinație unica autoare de la dcnews.ro , Anca Murgoci . Tot înaine , tîttanilor , Ciolacul și guvernul său globalist , veghează ! Multe elicoptere , resurse umane și de toate felurile cu costuri enorme . Trebuie să fie puși la plată pentru bizareriile autohtone , altfel să respecte recomandarea lui Marius Vizante din poezia „Primavara” … ,, stați dracului acasă ,, . Un bolnav , un accidentat … , o gravidă , nu beneficiază de promptitudinea salvatorilor ca în cazul celor fugiți de la Bălăceanca
Îi mâncă-n c-r de drumeție iarna, și încă pe munte.Cabanierii ar trebui să-i educe pe toți”vitejii” ăștia.
Dimineata grupul nostru de turisti a pornit, imbracati toti in geci de fas si incaltati cu adidasi chinezesti XiaoBao, inspre Valea Rancii unde riscul de avalansa era de 8/10 dar noua nu ne pasa de calculele stupide de la ANM. Pe la amiaza cand trei sferturi din excursionisti erau acoperiti de zapada, am hotarat sa chemam taxiul. Obraznicii de la Salvamont ne-au spus ca dureaza cel putin trei ore pana ajung la noi, dand vina pe conditiile meteo!
O sa vorbim la Bucuresti sa-i dea afara pe incompetentii astia. Uite de aia nu merge Romania cum trebuie!
Oare de ce serviciul salvamont e gratuit? Totusi distractia ar trebiu sa coste. O fi riscul amuzant, dar deranjul salvamontistilor trebuie remunerat. Din ce bani?
Turiștii idioti de ce nu plătesc din buzunarul lor tot deranjul? Asta implica mult efort din partea autorităților.. masini,combustibil,oameni etc..de ce sa plătim noi din buzunarele noastre salvarea unor cretini??
Adica unii is i risca viata sa salveze niste idioti!