
Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a explicat, luni, după ce Klaus Iohannis a anunțat că demisionează de la Palatul Cotroceni, că funcția de interimar poate fi preluată de președintele Senatului sau de cel al Camerei Deputaților.
”Curtea Constituțională trebuie să constate vacanța funcției și să trimisă o scrisoare la Guvern și la Parlament pentru a se stabili cine îndeplinește funcția de președinte interimar. Constituția spune că funcția aceasta poate fi îndeplinită de către președintele Senatului sau președintele Camerei Deputaților, dar nu este o ordine obligatorie. Dacă președintele Senatului refuză, poate să fie președintele Camerei Deputaților”, a declarat Augustin Zegrean pentru Agerpres.
El a adăugat că președintele interimar are ca atribuții ”cam tot ce face șeful ales al statului”.
”Din 12 (n.r. – februarie) postul se declară vacant și intrăm în situația de interimat. Președintele interimar poate să facă cam tot ce face președintele. Sunt două, trei atribuții pe care nu le poate îndeplini: nu poate dizolva Parlamentul și nu poate trimite mesaje Parlamentului. Constituția spune că în această situație din acea zi (depunerea demisiei – n.r.) încep să curgă trei luni în care Guvernul este obligat să organizez alegeri prezidențiale. Dar cum este deja stabilită data alegerilor prezidențiale și pică în aceste trei luni, cred că suntem în situația normală”, a precizat fostul președinte al CCR.
Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.
Decizia vine în contextul în care în Parlament a pus în mișcare, luni, procedura de suspendare a sa din funcție.
Alt sclavete al sistemului, care vorbeste cand i se permite. Siccctirrr. Legile TREBUIE sa fie simple si CLARE, in asa fel incat, pana si OMUL CE NU POATE CITI, SA LE INTELEAGA! Legislatia care are NEVOIE DE „TRANSLATORI” ESTE O LEGISLAIE MENITA SA SERVEASCA CRIMINALILOR SI TALHARILOR, pentru ca PEDEPSITI SA FIE DOAR OAMENII „DE RAND”. Cu alte cuvinte „ielitele” isi fac „legi” pentru ele, complicate si tampe, care sa poata fi ocolite prin CORUPTIE!
Cand uscrnicii vor avea presedinte legitim, vorbim!
P.s. Altfel spus, o incatare acustica!
– al patrulea parlament ilegitim
Demisionează degeaba! Oricum va fi agățat pentru siluirea constituției, își va pierde drepturile și va sfârși la mititica unde va scrie cărți de fizica pentru a-și reduce pedeapsa!
Iar nu vreți să publicați comentariul, v-ați transformat în Digi24?
Demisionează degeaba! Oricum va fi agățat pentru siluirea constituției, își va pierde drepturile și va sfârși la mititica unde va scrie cărți de fizica pentru a-și reduce pedeapsa!
Se da o erata si se reia turul 2.
Este incredibil cum va uitati in gura unuia care a fost jurist la un CAP, ajuns Judecator la CCR – pus de Petrov tocmai pentru impostura. Sictir total!
… ăsta a fost sluga bășescului!…
…turul 2 înapoi…. curățenie generală, votăm nuțy laț-coni!…
Continuarea turului doi de alegeri,obligatoriu! Cei care au candidat,și-au recuperat cheltuiala chiar daca nu au avut 3% procentul minim legal pentru recuperare cheltuieli! Au practicat ica o infracțiune de înșelătorie la bugetul statului român!
ASTA A DEMISIONAT SA NU PIARDA AVANTAJELE MATERIALE CARE DECURG DIN FUNCTIA DE FOST PRESEDINTE AL ROMANIEI.
VREM SA-L AUZIM PE GEORGESCU CU PROMISIUNEA SA ANULEZE TOATE ACESTE AVANTAJE.
DE CE SA AIBA CASA GRATUITA PE DURATA VIETII?
Ciclo opus e din nou contra dictoriu…Daca nu exista o ordine in procedura stabilirii interimatului, atunci de ce poate fi interimar pres u Camerei Deputatilor doar daca refuza pres u Senatului? E clar ca a fost aranjament stiindu-se ca interimatul il preia Alo Genu
austro-ungar Bolo Jan care a fost plasat special in acest scop la Senat…Ca varianta de rezerva…Ciclo opus stie realitatea fiind din AG entura! Acum se vor linisti lucrurile chiar daca ras put Tino Izy jubil leaza trecandu-si in cont „victoria”…Tot o „victorie” ,pe table lete, a fost si in 24 noiembrie…Sunt convins ca si-a aranjat „imunitatea”, dar mai ales a Con cu bine-i…Pesemne din 12. 02. s-a intrat in PRESCRIERE…
lasati-ne, va rog, cu zegrean, cu toader si alti ilustrii fosti gainari care au supt si sug numai avantaje!!! ni se face sila… asta a dat erataaaaaa! asta a abuzat constitutia! shut the f.ck up!
o sa vedem o covrigarie la gardul Cotroceniului? Si o duduca prin gradinile ultrapazite?
Bine, in tara asta se poate chiar orice.
daca nu urmeaza catastrofa sau razboi
miercuri e ok…..
-„realitatea” e ca in filmele americane
pentru ca in mare parte ESTE FABRICATA,
vezi plandemia,11 septembrie,21/22 decembrie….
Să-l pună pe gheorghe gheorghiu dej…🤣🤣🤣…