Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a anunţat duminică, într-un comunicat remis NewsIn, că cererea ministrului Justiţiei referitoare la ridicarea imunităţii deputatului Alin Trăşculescu va fi introdusă cu prioritate pe ordinea de zi a Biroului Permanent de luni, 12 noiembrie, ora 12.00.
Valeriu Zgonea a confirmat că a primit de la ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, informarea privind “măsura percheziţiei şi reţinerii deputatului Trăşculescu Alin-Silviu, într-un dosar penal instrumentat de procurorii anticorupţie”.“În conformitate cu prevederile constituţionale şi regulamentare incidente, preşedintele Camerei Deputaţilor a dispus măsurile procedurale pentru ca cererea Ministerului Justiţiei să fie introdusă cu prioritate pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor de luni, 12 noiembrie, ora 12.00, în vederea transmiterii ei de îndată către Comisia Juridică, de disciplină şi imunităţi. Comisia va întocmi un raport în termen de maximum 5 zile”, se precizează în comunicat.