Câteva mii de persoane sunt aşteptate, sâmbătă, 6 iulie, să participe la tradiţionala manifestare „Ziua celor 1.000 de fete secuience”. Evenimentul are loc la Şumuleu Ciuc, la marginea municipiului Miercurea-Ciuc, şi are rolul de a păstra şi promova portul şi tradiţiile secuieşti.
Evenimentul este unul foarte important fiind axat pe valorile tradiţionale ale comunităţii secuieşti, a declarat primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila.
„Întâlnirea celor 1.000 de secuience este un eveniment foarte important, care an de an ne încântă şi aduce aproape de noi, de comunitatea noastră şi de tinerii comunităţii noastre portul popular, muzica populară, cultura tradiţională secuiască. Este nevoie ca în fiecare an să putem să ne organizăm şi să fim alături de ceilalţi, având ca bază acele valori esenţiale care ne-au fost transmise şi pe care vrem să transmitem mai departe pentru tineri, vorbim de valorile tradiţionale ale comunităţii secuieşti”, a declarat Korodi Attila.
Ceremonia de deschidere a manifestării va avea loc sâmbătă dimineaţa, în centrul oraşului, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, când se reunesc şi vor dansa împreună membrii ansamblurilor folclorice de amatori.
După acest moment, se va da startul manifestării, iar participanţii vor merge la Şumuleu Ciuc şi vor asista la slujbă religioasă, în catedrala franciscană.
Ulterior, ansamblurile folclorice vor urca în şaua dintre dealurile Şumuleu Mare şi Şumuleu Mic, de la marginea oraşului, acolo unde are loc, în fiecare an, şi pelerinajul de Rusaliile Catolice şi vor vor evolua, timp de câteva ore, pe scena în aer liber.
La „Ziua celor 1.000 de fete secuience” vor participa 36 de ansambluri folclorice, din aproximativ 30 de localităţi din Covasna, Harghita şi Bacău.
Participanții care vin cu căruţa sau călare sunt rugați să nu consume băuturi alcoolice în timpul drumului şi să respecte regulile de circulaţie. De asemenea, ceilalţi participanţi la trafic sunt îndemnați să aibă răbdare, pentru ca toată lumea să ajungă la destinaţie în siguranţă.
La locul evenimentului va fi organizat şi un târg de produse artizanale, ateliere ale meşteşugarilor, iar turiştii vor putea să îmbrace portul popular secuiesc, dacă vor dori.
„Ziua celor 1.000 de fete secuience” este o sărbătoare iubită în zonă, care reuneşte, în fiecare an, mii de persoane, cei prezenţi spunând că este o sărbătoare a familiilor, a comunităţii, a păstrării şi a promovării valorilor tradiţionale.
s-au declarat la referendum 1.000 de fete secuience? sau etnia se schimbă în funcție de sezon?
Nu exista secui! Secuii sunt rromi maghiarizati, fara istorie si fara cultura. Paranghelia de la Ciuciuleu Mucului e o facatura.
etnia se scoate din pod in functie de necesitati…
azi ungur si votezi cu UDMR…maine secui si ceri autonomie…
Daca te duci acolo observi ca sunt unguri, cel mult. Acuma ca fiecare parte a apelat la romanizare sau maghiarizare fortata cand erau in capul mesei, asta este. Ideea principala este ca nu romanii au aparut subit prin aceste locuri prin secolul 9. Iar sarbatoarea lor seamana cu targul de fete de la muntele Gaina, care e mai vechi. Festivalul lor a fost infiintat de un inamic al Romaniei si al poporului roman, btw
Recomand cu multă delicatețe ”Vânătorului de urși” Nu se știe dacă secuii vor mai exista sau nu, însă, secuii au existat și mai există d’înainte să fie aduși macacii dî India în urma cailor de către Batu can.
Nu trimitem și noi 1000 de flăcăi ca brazii să le danseze pe fete?
Ziua in care diavolii joaca si se bucura pe pamantul stramosesc stropit de sangele eroilor romani, ortodocsi
Cu asta se ocupa ursarii noshtri din Tzinutul Secuyesc? E bine, dar sa nu scoate cutzitul ca doar sunt o gramada de casatorii mixte, la care femeile lor, majoritatea romance nu mai au unde sa se planga. Cat despre copii pe post de sclavi, majoritatea de etnie rroma, ce sa mai vorbim. Ca avem 2 regi shi chiar un imparat de al lor, crema puka vax albina, ca nu-i intereseaza, ca asha sta bine la khazarii noshtri ce se vor in fruntea bucatelor, prin ascutzirea luptei de clasa, etnii, samd.
o zi buna.
Con
P.S. Tot este bine ca nu sunt cele 24 de fecioare…