Energia ieftină pentru Mittal ajunge în instanţă

Fondul Proprietatea a dat în judecată Hidroelectrica pentru contractul încheiat de producătorul de energie cu ArcelorMittal Galaţi vizând livrarea de electricitate.

Fondul Proprietatea a dat în judecată Hidroelectrica pentru contractul încheiat de producătorul de energie cu ArcelorMittal Galaţi vizând livrarea de electricitate. Reprezentanţii Hidroelectrica susţin că tranzacţia cu Mittal respectă toate procedurile pieţei de energie şi îi facilitează accesul la credite din partea băncilor.

La finele anului trecut, mai exact la 29 decembrie, Hidroelectrica şi ArcelorMittal au încheiat un contract pentru livrarea unei cantităţi uriaşe de energie, 1,75 TWh, la un preţ cu 25% sub media pieţei. Cantitatea de energie acoperă consumul din acest an al celor şase unităţi din România ale ArcelorMittal.

Tranzacţia a fost contestată încă de la început, deşi a fost încheiată pe bursa de energie OPCOM. Cele două companii au recurs la un artificiu: ArcelorMittal a depus o cerere pentru cumpărarea de energie la un preţ atât de mic, încât era clar că doar Hidroelectrica îi poate răspunde.

Acum, la şase luni după acest moment, Fondul Proprietatea, care deţine 20% din acţiunile Hidroelectrica, a dat în judecată producătorul de energie pentru încheierea acestui contract, după cum au declarat, pentru „Adevărul„, surse din sectorul energetic.

Iarna trecută, într-un interviu pentru „Adevărul”, managerul Fondului, Greg Konieczny, spunea că Hidroelectrica a pierdut 70 de milioane de lei pentru că nu a vândut această energie la preţul pieţei, iar interesele acţionarilor sunt afectate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.