Nuland, Putin și cumetrii de la București și Chișinău

”Eu cred că noi avem mai multe elemente de discutat. Şi mesajele transmise de Băsescu de la Bucureşti. Aceasta este un fel de reacţie şi la aceeaşi declaraţie inclusiv. Pe mine chestiunea lui Băsescu, care a pus pe brânci România şi care vrea să ne aducă fericirea cu unirea, tot mă îngrijorează la fel ca şi iniţiativele găgăuzilor. Adică, noi avem „prieteni” din diferite părţi, care tot ne încearcă de minte”, susţine, citat de Europa Libera, Dumitru Diacov, preşedintele de onoare Partidului Democrat din Republica Moldova, al doilea partid ca importanta în actuașa coalitie pro-occidentalî de la Chisinau.

“Ce se va întâmpla în Republica Moldova depinde de Republica Moldova, de mediul politic din Republica Moldova. Trebuie să fim responsabili de ceea ce se întâmplă în ţara noastră. Dar întotdeauna se vor găsi elemente care vor exploata diferite teme geopolitice, o să vedeţi, la Moscova, la Bucureşti. Avem „prieteni”, din păcate, din toate direcţiile. Noi, de mai mulţi ani de zile, auzim mesaje care ne îngrijorează şi care nu prea corespund cu strategia Republicii Moldova din diferite părţi – şi de la Bucureşti, şi de la Moscova”, mai Diacov.

“Noi trebuie să fim calmi, noi trebuie să încercăm să cooperăm şi cu România, şi cu Federaţia Rusă, să avem un parteneriat serios. Dar noi trebuie să avem mai multă unitate în Chişinău. Şi puterea de la Chişinău trebuie să realizeze acest lucru. Şi atunci vom privi cu calm şi, poate, cu puţină ironie fel de fel de iniţiative de acestea năstruşnice, care ne creează probleme”, conchide Dumitru Diacov.

Dincolo de acestea, cine este Diacov? Din anul 1984 a fost corespondent în RSS Moldovenească al cotidianului moscovit Komsomolskaya Pravda. Între anii 1988 și 1989 a fost consultant la Departamentul de Relații Externe al Comitetului Central al PCUS. În perioada 1989 – 1993, a fost șeful biroului Agenției de Știri TASS în România, la București. Liderul partidului sau Democrat este Marian Lupu, fost presedinte al Parlmanetului de la Chisinau din partea comunistilor, pana la rasturnarea lor de la putere, in 2009. 

Mult mai important este ca Dumitru Diacov este um membru de vaza al aliantei pro-occidentale de la Chisinau cuscru al celui mai important om de afaceri din Republica Moldova, Anatol Stati, patron al Ascom Group, companie care a a vut de suferit pagube de 1,5 miliarde de dolari pentru ca fostul regim communist de la Chisinau a considerat ca a sustinut venirea la putere a unei coalitii pro-occidentale, in 2009. O curte de arbitraj din Suedia a decis, pe 9 ianuarie, sa-i acorde lui Stati daune de 500 de milioane de eurto pentru pagubele ”politice” provocate de Republica Kazahstan in urma unei ”plangeri” a fostului presedinte Vladimir Voronin, facuta in toiul schimbarii de putere de la Chisinau din 2009.

Important este si ca vicepresedintele Ascom Group (companie despre care gurile rele spuneau ca avea legaturi cu Rompetrol in vremurile sale bune), intre 2007 si 2009, anul sosirii la putere a pro-occidentalilor de la Chisinau, a fost Iurie Leanca, actualul premier al Republicii Moldova, cel care a fost mustruluit precum un scolar nesilitor de consilierii lui Traian Basescu, presedintele Romaniei, pentru ca criticat unele declaratii radical ale sale referitoare la unirea cu Romania.

Traian Basescu, la randul sau, este tatal Elenei Basescu, actual europarlamentar a Romaniei la Bruxelles. In mai 2014 vor avea loc alegeri pentru Parlamanetul European si pana si site-uri apropiate presedintelui Basescu sustin ca una dintre mizele tezei unirii cu Republica Moldova sustinuta de de Traian Basescu este obtinerea de catre Elena Basescu, fiica presedintelui, a suficiente voturi din partea cetatenilor romani din stanga Prutului cat sa mai prinda inca un mandat.

Sansele Elenei Basescu sunt relativ mari, avand in vedere Campania Partidului Miscarea Populara, mai prezent in Republica Moldova decat in Romania si cumatria dintre fiica presedintelui Romaniei si Dorin Chirtoaca, primarul Chisinaului. Cine este Dorin Chirtoaca, politicianul doar cu cinci ani mai in varsta decat EBA? Este nepotul fostului presedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, presedijnte al Partidului Liberal, iesit de la guvernare in urma unei ”lovituri de palat” data de un grup de deputati de la Chisinau.

Asadar, tandemul Ghimpu-Chirtoaca este automat exclus din actualele declaratii critice la adresa presedintelui Basescu si aparent favorabile premierului Victor Ponta. La randul sau, Victor Ponta, presedintele PSD, este ginerele lui Ilie Sarbu, eminent cenusie a unei jumatati din Uniunea Social Liberala de la guvernarea Romaniei, ambii aflati intr-o relatie de profunda rivalitate cu Traian Basescu si deloc dornici sa se intalneasca cu subsecretarul de stat Victoria Nuland, ce tocmai efectueaza o vizita la Bucuresti.

Europarlamentarele vs legislativele din Republica Moldova?

Realitatea din teren, furnizata de presa din Republica Moldova, arata ca, dupa parafarea acordului de asociere si de liber schimb cu UE, in noiembrie 2013, Moscova exercita presiuni uriase asupra Chisinaului. Fie ca presiunile Moscovei vor merge pana la secesiune sau nu, ele vor inflama mediul politic de la Chisinau si vor da apa la moara Partidului Comunistilor, anul 2014 fiind unul electoral in Republica Moldova. La campania de denigare a actualei guvernari prooccidentale va pune mana si acea buna parte din presa de peste Prut care este manipulata copios de Rusia.

Pe de o parte, Pe 27 noiembrie 2013 Adunarea Populară a UTA Găgăuzia a adoptat două hotărîri cu privire la desfăşurarea referendumului legislativ privind statutul separat al locuitorilor din Găgăuzia la autodeterminare externa. Cu alte cuvinte , oficialii de la Comrat vor sa impuna Chisinaului aderarea la uniunea vamala Rusia-Belarus-Kazahstan, in locul aderarii la UE, cu toate ca nu au dreptul decat de a decide in chestiuni ce priveste Unitatea Teritoriala Autonoma Gagauzia. Justitia a suspendat o decizie a Adunarii Populate din Unitatea Teritoriala Autonoma Gagauzia. Procuratura generala de la Chisinau a dispus chiar inceperea urmaririi penala pentru initierea organizarii unui referendum ilegal in Gagauzia. Potrivit procurorilor, prin acţiunile respective sunt încălcate prevederile Constituţiei, Codului electoral şi ale altor acte legislative.

Actiunile din Gagauzia vin la circa jumatate de an dupa ce la Comrat, capitala Regiunii Autonome Găgăuze, şi-a făcut apariţia un detaşament de cazaci ruşi. Intitulat Batalionul cazac al Bugeacului, el a cerut Chişinăului recunoaşterea ca asociaţie obştească, cu obiectivul a „apăra patria-mamă prin orice mijloace“. Nou sosiţii cazaci nu se sfiesc să vorbească despre Republica Găgăuzia, să-şi intituleze liderul drept preşedinte al acestei aşa-zise republici şi să-şi împartă medalii comemorative, primite chiar din mâna başcanului Mihail Formuzal, recunoscut de Chişinău. Or, asemenea organizaţii ale cazacilor au apărut în Osetia de Sud, Abhazia şi Transnistria înainte de iniţierea conflictelor armate secesioniste.

In paralel cu actiunile separatiste din Gagauzia, Sovietul Suprem de la Tiraspol a votat în prima lectură actul normativ care permite implementarea legilor Rusiei în regiunea transnistreană. Potrivit Deutsche Welle, Chişinăul susţine că decizia Tiraspolului “poartă un caracter provocator”.

Analiştii politici cred că de fapt, a început pregătirea opiniei publice pentru recunoaşterea Transnistriei de către Federaţia Rusă – eveniment care s-ar putea produce în ajunul semnării Acordului de asociere Republica Moldova – UE în 2014. Iar aceasta interpretare este intarita si de presa de la Moscova, care scrie ca, in cazul in care Republica Moldova ar adera la UE, Rusia va fi nevoita sa rupa de la ea doua regiuni – Transnistria si Gagauzia.

Presedintele Vladimir Putin insusi a declarat la o conferinta de presa din decembrie 2013, intrebat daca Federatia Rusa ar fi de acord sa absoarba Transnistria, ca: „Numai poporul nistrean, poporul care locuiește în Nistrenia, poate să-și determine soarta. Iar comunitatea internațională, inclusiv Rusia, vor avea o atitudine respectuoasă față de această alegere.” Or, „poporul care locuieste in Nistrenia” a votat in proportie de 90% pentru independenta la referendumul organiyat in 2006, referendum nerecunoscut de niciun stat la acea ora.

Presiunile Moscovei asupra Chisinaului nu se reduc numai la amenintarea cu desprinderea celor doua regiuni. De la 1 ianuarie, reguluile de sedere pentru imigrantii in Rusia s-au insapritCel mai grav este ca premierul Dmitri Medvedev a cerut Serviciului Federal pentru Migraţie să elaboreze, până pe 30 iunie, un proiect de lege care ar interzice intrarea în ţară a imigranţilor care au încălcat regulile de şedere. Perioada de interdicţie, potrivit proiectului cerut de Medvedev, va depinde de perioada în care imigranţii au stat ilegal în Rusia.

65,6% din transferurile de bani in Republica Moldova si in Rusia lucreaza, oficial, circa 300.000 de cetateni moldoveni, mai mult decat in toate tarile vestice luate la un loc. Cifre neoficiale arata ca in Rusia lucreaza circa jumatate de milion de moldoveni. PIB-ul Republicii Moldova este constituit in proportie de 24% din aceste remitente.

In timp ce ”cuscrii” si ”cumetrii” de la Bucuresti si Chisinau fac unirea certandu-se romaneste Moscova actioneaza ruseste si liber. Si romanilor ce se afla de-o parte si de alta a Prutului nu pare a le a aduce aminte de acest pericol nici vizita secretarului american de stat John Kerry, la Chisinau, nici cea a subsecretarului de Stat Victoria Nuland, pusa doar pe seama CSM-ului de la Bucuresti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.