Orban critică prezenţa șefului SIE la un eveniment politic

Ludovic Orban a criticat aspru, într-o intervenţie la Digi 24 prezența șefului SIE, Teodor Meleșcanu, la lansarea Inițiativei România Liberală a lui Andrei Chiliman. „Nu există un caz similar în lumea civilizată. Trebuie să dea o explicație, sunt pe punctul de a-i spune să își dea demisia”, a declarat Orban.

„Îi sunt obligat lui Chiliman, m-a sprijinit în campania pentru parlamentare. Pe de altă parte, sunt deputat al PNL, mă simt obligat față de colegii mei să consider că singura organizație politică purtătoare de cuvânt a liberalismului e PNL. De aceea nu am fost prezent la eveniment, dacă se lansează o fundație nu e nimic rău, dar acolo am văzut lucruri care m-au pus pe gânduri. Nu știu ce caută șeful Serviciilor de informații externe sau un fost șef al aceluiași serviciu, Mihai Răzvan Ungureanu”, a declarat deputatul PNL Ludovic Orban.

Deputatul spune că un astfel de lucru nu poate fi trecut cu vederea.

„Nu cred că poate fi neglijată fără explicații publice prezența șefului SIE. A fost un eveniment politic. El a fost senator al PNL, dar când ești șeful SIE nu ai voie să te angajezi în vreun eveniment în care poți fi suspectat de partizanat politic. Nu există un caz similar în lumea civilizată. Trebuie să dea o explicație, sunt pe punctul de a-i spune să își dea demisia”, a apreciat Orban.

Aşa-zisa mişcare sau fundaţie “Iniţiativa România Liberală” (IRL) a lui Chiliman, menită să disloce PNL-ul şi pe Crin Antonescu, a avut luni „botezul” în prezenţa şefului SIE, Teodor Meleşcanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8526 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.