Actorul Dennis Hopper a murit

Doliu în lumea cinematografiei. Actorul şi regizorul Dennis Hopper a murit azi în locuinţa lui din California, Statele Unite înconjurat de familie şi prieteni.

Dennis Hopper avea 74 de ani şi suferea de cancer la prostată. De altfel decesul său a survenit pe fondul unor complicaţii. Actorul a apărut în peste 100 de filme şi a fost de două ori nominalizat la Oscar.

Cea mai mare realizare cinematografică a sa a fost rolul din pelicula Easy Rider, pe care a şi regizat-o. În martie a avut o scurtă apariţie publică la inaugurarea stelei ce îi poartă numele pe celebrul bulevard Walk of Fame.

Cu peste 200 de pelicule în filmografie şi două nominalizări la Oscar, americanul Dennis Hopper rămâne în memoria cinefililor prin antologicele sale roluri negative, în care farmecul interpretării l-a făcut simpatic chiar şi atunci când ar fi trebuit blamat.

Născut la 17 mai 1936 în Dodge City, statul Kansas, Hopper şi-a dorit atât de mult să urmeze o carieră de actor, încât a insistat la majoritatea castingurilor de care auzea până când i s-a oferit prima şansă. Era un rol micuţ, într-un serial rămas la fel de obscur în istoria televiziunii din SUA, însă cel mai important pas al tânărului de nici 20 de ani fusese făcut: intrase în branşă. Au urmat alte două seriale, după care, la jumătatea anilor ’50, era deja pe afişul unor lung metraje de referinţă. Astfel, a fost coleg de platou cu James Dean în „Rebel Without a Cause” (Rebel fără cauză) şi „Giant”, legând chiar o prietenie cu idolul şaten al domnişoarelor, a cărui dispariţie fulgerătoare într-un accident auto l-a răvăşit profund, după cum avea să declare mai târziu.

S-a dedicat apoi, pentru câţiva ani, genului western, cu roluri alături de nume deja consacrate ca Burt Lancaster, Kirk Douglas ori Clint Eastwood. A venit, însă, anul 1969, când Hopper şi Peter Fonda au scris la patru mâini un scenariu şi au încercat să dea lovitura pe cont propriu, realizând un film cu buget redus. Hopper a fost atunci regizor, pentru prima dată în carieră, şi tot el a împărţit capul de afiş cu Fonda. Într-un alt rol, un actoraş tânăr care avea să devină marele Jack Nicholson. Pelicula, care urmărea aventura pe motocicletă a doi prieteni nonconformişti, s-a numit „Easy Rider” şi a fost un succes uriaş – 400.000 de dolari investiţi şi 60 de milioane obţinuţi din vânzarea de bilete, o sumă uriaşă pentru un film al acelei perioade.

„Easy Rider”, care îi adusese şi prima nominalizare la Oscar din carieră, pentru scenariu, l-a transformat pe Hopper într-un star şi i-au dat încredere că poate recidiva cu succes ca regizor. Următoarea încercare, „The Last Movie” (1971), a fost, din păcate, un eşec aproape total. Artistul trage linie, îşi aminteşte la ce visa cel mai mult ca adolescent şi se întoarce la prima iubire, actoria. Şi ce întoarcere! În „Apocalypse Now”, capodopera despre războiul din Vietnam regizată de Francis Ford Coppola, în care a avut numai parteneri unul şi unul – Marlon Brando, Martin Sheen, Robert Duvall, Harrison Ford, Scott Glenn.
Anii ’80 îl menţin în prim-plan cu magnificul rol negativ din „Blue Velvet” al lui David Lynch, dar şi datorită unui serial de animaţie inspirat de scrierile lui Hans Christian Andersen, în care a asigurat vocea povestitorului.

Capacitatea aproape incredibilă a lui Hopper de a modela într-o manieră unică rolurile negative l-a ajutat apoi să ofere alte „partituri” memorabile în pielea unor personaje din rândul băieţilor răi. „Red Rock West”, „True Romance”, „The Texas Chainsaw Massacre 2”, „Waterworld” şi „Speed” sunt doar cinci titluri în care, dincolo de calitatea artistică de ansamblu a peliculelor, interpretările sale au fost de nota 10. Artistul s-a făcut simpatic până şi în postura de angajat umil al mafiei, în „The Last Days of Frankie the Fly”, întărindu-şi renumele de actor neconvenţional şi, în acelaşi timp, complet.

Cu o a doua nominalizare la Oscar în 1987, pentru rolul din „Hoosiers”, şi 20 de premii câştigate în carieră, Dennis Hopper a demonstrat că a fost un actor şi pe placul criticilor, nu doar al cinefililor îndrăgostiţi de rolurile sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.