În România, zeci de mii de oameni au luat credite pentru a-şi construi sau cumpăra case. A venit criza financiară şi mulţi (30.000) au intrat în faliment personal. Din acest punct trebuie să înceapă o discuţie despre iniţierea unei legi a falimentării persoanelor. N-a putut începe. A început alta, despre o anume scutire a acestor persoane falimentate de anumite angarale rezultate din aceste credite. A fost iniţiată o lege numită a dării în plată. Apoi, o dezbatere. În dezbatere, argumentul financiar zice: totul e o chestiune de piaţă, de contract, privată. Argumentul social zice: hai să fim compasivi, să luăm în seamă şi viaţa oamenilor disperaţi.
Nimeni nu pune problema pe calea cea de mijloc: hai să împăcăm hardul moral al pieţei cu ordinea morală a compasiunii sociale. Hai să armonizăm aceste două serii de argumente raţionale (aparent separate, independente, autonome) printr-un pact între lumea finanţelor (îngrozitor de puternică) şi lumea reală (îngrozitor de slabă şi de derutată).
Cine poate modera un asemenea pact? Potrivit Constituţiei, doar preşedintele ţării.
Întrebare: de ce nu intervine Iohannis? Se simte depăşit de complexitatea chestiunii? Aşteaptă o soluţie de la nivel european? Nu ştie nimeni. Dar faptul că nu intervine unde are sarcini de moderator constituţional îl face să arate slab, nepriceput, lipsit de curaj, prea puţin bărbat de stat…
x
x x
Am văzut, recent, spectacolul tragic al minţii specialistului în finanţe, absolut rece sufleteşte la orice adiere dinspre cerinţele compasiunii sociale. În fond, cererea şi oferta nu joacă doar pe teren economic, ci şi pe terenul minte-suflet. Numai că aici nu se joacă economic (adică prin intermediul pieţelor). Adrian Mitroi se numeşte specialistul. Este cadru didactic la ASE. A publicat 20 de argumente împotriva legii dării în plată. N-a găsit nici unul în favoarea unei legi (fie şi altfel scrisă decât cea aflată în dezbatere) care să corecteze hazardul moral instalat în viaţa reală a oamenilor de mecanismele aşa-zis obiective (amorale) ale pieţei.
”Puşcăria” mentală a specialistului în finanţe afirmă: eu nu mă ocup de problemele compasiunii sociale, nu mă întrebaţi pe mine despre ele. Dar când apare specialistul în compasiune, politicianul (în cazul acestei legi, unul cu o minte extrem de puţin bogată în artele argumentaţiei), ce zice specialistul în finanţe? Nu e bine ce faceţi, încălcaţi legile pieţei. Faceţi o lege socială care să nu calce cu cizma compasiunii regulile de piaţă.
Ce înţelegea specialistul prin lege socială? Una care să lase în pace băncile, să-şi rezolve problemele contractuale cu clienţii. Una care, în schimb, să dea de la stat compensări acelor clienţi ai băncilor care au ajuns la faliment personal (nu mai au de unde să-şi plătească creditul contractat pentru achiziţionarea/construirea casei).
Niciodată n-a fost mai clară, mai curat exprimată mentalitatea specialistului în finanţe: finanţele sunt un fel de Dumnezeu. Statul (politicienii) să nu îndrăznească să le atingă cu o floare. Ar fi o blasfemie. În schimb, dacă Dumnezeul bancar suferă (nu mai încasează ratele de la credite), imediat statul să scoată din buzunarele lui banii cu pricina.
Dacă ăsta nu e marele război asimetric al lumii contemporane, atunci nici nu există război asimetric.
x
x x
Dar băncile nu sunt absurde. Ele susţin că viaţa financiar-economică are autonomia ei obiectivă. Cine ar putea-o nega? Dar la fel de autonom-obiectivă are a fi şi viaţa juridic-statală. Dar la fel de autonom-obiectivă are a fi şi viaţa cultural-spirituală.
Ce rezultă la capătul acestor adevăruri evidente? Că trăim într-o imensă iluzie anacronică: statul unitar. Trăim într-o formă de stat care amestecă ceea ce nu e bine să fie amestecat (trei forme de autonomie) pentru că amestecul duce la dominaţia unei forme asupra celorlalte.
Cândva, plecând tocmai de la autonomia evidentă a financiar-economicului; avem a regândi statul într-o structură tri-unitară, tri-parlamentară. Soluţia tripartiţiei sociale e de mult cunoscută, dar e ascunsă (realmente e ascunsă, cenzurată) de spiritul dominator al băncilor, care, dacă s-ar aplica tri-patiţia, n-ar mai putea apela la state ca să se salveze decât împrumutându-se de la contribuabili, iar nu jecmănindu-i (ca acum) cu ajutorul guvernelor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.