Atacuri peste tot: Nici trenul și mănăstirea nu mai sunt sigure

Un tren de pasageri care se îndrepta să preia refugiații evacuați din estul Ucrainei a fost atacat de forțele ruse, ucigând un conductor, a anunțat compania națională de căi ferate din Ucraina, citată de BBC, conform Mediafax.

Conductorul a fost ucis, iar un alt angajat a fost transportat la spital cu răni, când trenul a fost atacat în apropierea stației Brusyn din regiunea Donețk, precizează compania.

Trenul urma să preia în stația Lyman locuitorii evacuați din regiunile Donețk și Luhansk, inclusiv 100 de copii.

Compania afirmă că „depune toate eforturile” pentru a evacua toți pasagerii și echipajul trenului, precum și persoanele din stație.

Un atac aerian a lovit și Sfânta Lavră Adormirea Maicii Domnului din Sviatogirski (foto), o mănăstire ortodoxă din regiunea Doneţk, estul Ucrainei, a anunţat Parlamentul ţării, într-o postare pe Telegram, conform CNN.

Mai multe persoane au fost rănite. Nimeni nu a fost ucis, se arată în comunicatul parlamentului.

Explozia, care a izbucnit în jurul orei 22.00, ora locală, sâmbătă, s-a produs la 50 de metri de un pod care leagă malul drept şi cel stâng al râului Siverskyi Doneţ, în apropiere de una dintre intrările în mănăstire.

Explozia a deteriorat ferestrele bisericii mănăstirii şi a spart ferestrele şi uşile unui hotel din apropiere.

Aproximativ 520 de refugiaţi se adăposteau în lăcaşul de cult, inclusiv 200 de copii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

21 de Comentarii

  1. Si DACA Trenul!? avea remorcat si cateva vagoana încărcare cu ceva MUNITIE de razboi.!??? Cu atata DEZINFORMARE in mass-media,nici nu mai sti sa deosebesti adevarul de minciuna.!dat din toate partile,zis oficiale.

  2. As vrea sa aflu si parerea rusilor,se poate? Nu se poate,toate site-urile rusesti sunt cenzurate. Oare de ce le este frica sa aflam si parerea lor? Cum era rt.com,de acolo aflam prima oara de bataiea pe care si-o luau olandezii,australienii,austriecii germanii,francezii…in plandemie cand protestau impotriva rusinosului cod qr si al injectarii fortate cu un tratament experimental.

  3. * si nu numai de bataia pe care si-au luat-o,lunetistii americani de la protestele Maidan la rusi in presa i-am vazut prima oara.

  4. Nici Allahu nu-i apara de rusi.
    80 de musulmani tatari din Ucraina s-au adapostit intr-o moschee din Mariupol. Se pare ca Allah dormea, caci rusii au bombardat moscheea.(din presa romaneasca, internationala si din relatarea unor tataroaice cu copii, adapostite la Constanta de comunitatea turco-tatara din Romania).
    Gainarii lui Putina se comporta ca niste bestii.

  5. Gresit!
    Trenul nu avea cateva vagoane incarcate cu munitie de razboi. Munitia era ascunsa chiar in chilotii ucrainiencelor din tren. Multe dintre ele aveau sub fuste rachete balistice si bombe termobarice.
    Nu se stie cum au detectat rusii munitia, rachetele si bombele. Probabil ca vreun spion rus, pus de Putina, s-a pitit pe sub bancile din tren pe care stateau ucrainiencele si a transmis descoperirea. Asa facea si Putina cand era spion in RDG.

  6. Slabut ,baieti,doar atat puteti?Astea s-au fumat ,n-ati gasit trenul bombardat de americani in 1999 in Serbia,la Nis,in numele democratiei sa-l prezentati ca fiind ucrainean?Mai cautati,stiu ca puteti mai mult,deja ati devenit banali.

  7. Cine posteaza in locul userului @gelu.. comisar sovietic/gestapo nazist feroce razboinic de tastatura, judecator, procuror si in curand calaul celor care sunt filorusi? Nope, e un cacacel mic, frustrat si belicos pentru ca asa e scenariul din manualul de propaganda.

  8. Gata, este bagata in scena folosirea armelor chimice ! Kamala a livrat instructiunile in Polonia si Romania , iar Londra trimite avioane de lupta in Romania. Orice diversiuni sunt posibile …

    https://www.stiripesurse.ro/alerta-nato-anunta-ca-intra-in-razboi-cu-rusia-daca-moscova-foloseste-arme-chimice-in-ucraina_2288060.html

    https://www.national.ro/news/razboi-in-ucraina-britanicii-isi-trimit-avioanele-de-lupta-in-romania-spatiul-nostru-aerian-prioritate-pentru-nato-755564.html

    Si inca una – Iata ce montaj video ticalos lanseaza Cabala la prostime :

    https://www.national.ro/stiri-externe/parisul-bombardat-de-rusia-imagini-apocaliptice-din-capitala-frantei-755601.html

  9. Aproximativ 520 de refugiaţi se adăposteau în lăcaşul de cult, inclusiv 200 de copii.
    Din intelepciunea de dictator a ‘ortodoxului’ Putin-Hitler, militant pentru pacea din lume.

  10. Doar BBC și CNN fabricile de minciuni sunt la fata locului plus studiourile de filmare Disney,ala al lui Zelensky și Hollywood? Toți progresiste și adepții marii resetare sunt strânși la fata locului.alte tunuri financiare pe spatele plebei emotionata.

  11. Nu este ciudat ca lumea pare sa susțină „razboiul” unor trupe extremiste,cu însemne neo-naziste și pana acum nu s-a vorbit cu atâtea voci despre atrocitățile desfășurate de către acestea mai ales după Maidan? Vai,ce patrioti,ce eroi,ce ultranationalisti buni! Aia de Ucraina sunt buni parca AUR considerat astfel a fost pana de curând înfierat de la București pana la Bruxelles inclusiv de către președintele moștenitor al fostei FDGR. Mare ti-e gradina,Doamne și multe ciudățenii,contradicții sunt îndesate în ea!

  12. Propaganda pune totul in carca rusilor…cand de fapt s-a demonstrat ca nazistii drogati alogeni care au luat puterea la Kiev in 2014, au adus mercenarii platiti din toate tarile veniti numai din placerea diabolica de a varsa sange…care au acaparat puterea prin frauda, minciuna, propaganda de ura impotriva rusilor manipulare si multe miliarde de dolari(cf. Nuland)… sant in stare de orice…chiar sa traga in civili in scoli spitale biserici…sa de-a vina pe rusi… pentru a pastra colonia in posesia stapanilor iudeomasoni soros rothchild si altii ca ei…

  13. Minciuni de la ucrainieni. Deja in presa occidentala se stie ca trenurile merg in Ucraina pline de mercenari si se intorc pline de refugiati.
    Europe’s Trains Take Fighters to Ukraine, and Bring Back …
    nytimes 2022 03 11
    2 days agoUkrainians Vitali Slobodianiuk, right, and Volodymyr Kotsyuba on a train from Prague to Przemysl in Poland. They were going back to Ukraine to join the fight against Russia’s invading army. Emile

  14. Unu la mana, Cotidianul nu mai citati NEXTA ca au fost prinsi in nenumarate randuri cu falsuri, mai rau ca CNN-ul. Pozitia rusa si declaratiile calugarilor plus ceva refugiati in manastire (pana la 300) e ca ucrainieni din batalionul Azov au ocupat una dintre cladire, si au fugit imediat cum au fost descoperiti de trupele ruse si a inceput schimbul de focuri, cu pagube minime si fara victime in randul civililor. Pe de alta parte, eu unul cred ca ar trebui sa ne pregatim de razboi, dobitoacele de genul Stoltenberg, Duda (Polonia) plus englezii si americanii deja pregatesc scuza de implicare a NATO, un atac cu arme chimice. Dupa ce in doua randuri Ucraina a incercat sa se foloseasca de centralele nucleare si nu i-a iesit, acuma NATO pregateste aceeasi vrajeala folosita in Siria. Si omul de rand, care nu a fost informat si are memoria cat un peste de acvariu ar putea sa-i creada, mai ales cand e bombardat de Propaganda. Plus de asta, fix la timp a aparut si Arafat cu Ministerul Adevarului sa suprime orice sursa de informatie. O gramada de coincidente.

  15. Criminalii de razboi ai lui Uciga-l Toaca Putina bombardeaza cu turbare si se razbuna pe civilii ucrainieni ca nu au iesit ei in momentul invaziei,noaptea pe sub bombe si rachete,ca sa-i intampine,iubitori si cu flori,pe ucigasii care au venit peste ei cu un plan clar,opera a ucigasului Putina,un plan dracesc de minte distrusa de alcool,care acum se arata tot mai clar ca vrea sa ii extermine pe toti ucrainienii si sa-i desfiinteze ca stat,ca apoi sa-i inlocuiasca cu mujici rusnaci,asa cum au procedat peste tot pe unde au pus bocancii lor sobolanii acestui cancer care a devenit Rusia in mana criminalilor nazii-bolsevici care isi omoara pana si propriul popor,sacrificand copiii rusilor dusi cu fortza in invazii care nu le trebuie si care nu le ridica nivelul de trai.

  16. Șeful Bisericii Ortodoxe din România condamnă în termeni categorici războiul dus de regimul de la Kremlin împotriva Ucrainei. „Încă de la început, Patriarhia Română a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi independent”, spune Patriarhul Daniel.

  17. @gelu Stiu ca esti haterul neterminat care cerea in urma cu ceva vreme lagare de concentrare pentru nevaccinati.

  18. @Paisie de pe stanca

    nu ti-e straniu 😉 cum mishteaux spunea 8dupa celbrul „24” 😉 )

    ca istetii vor vedea 2-oua saptamani inaintea 24 martie …ce -si-cum ?

    Asa ca in spatele „piesei lui” actorul mishteaux
    e altul decat pare ?

    Asa ca …Anonimi ii sunt datori …POST-FACTUAL c-o plecaciune …cu-n KOTAU ?

    —puuup— (nu-mi raspunde decat daca ai ceva de comentat …mishto-mishteaux !)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.