Băsescu: Senatul a fost umilit prin aprobarea legii de respingere a OUG 13

Senatul a fost „umilit” prin adoptarea legii de respingere a OUG 13/2017, care era deja abrogată, a scris fostul preşedinte Traian Băsescu pe Facebook.

Acest „balet legislativ penibil” reprezintă o încercare a PSD de „a spăla șarlatania” emiterii actului normativ, mai susţine liderul PMP.

„Niciodată nu voi fi parte la umilirea unei instituții din care fac parte. Pe data de 13.02.2017, Senatul a adoptat prin lege OUG 14/2017 prin care celebra OUG 13/2017 era abrogată. Și votul de abrogare a fost în unanimitate.

Ieri, 20.02.2017, la propunerea senatorului Șerban Nicolae, OUG 13/2017, care fusese abrogată cu o săptămână înainte, a fost supusă unui vot de respingere. Pentru prima dată în istoria sa postdecembristă, Senatul este umilit și pus în situația de a vota respingerea unei ordonanțe abrogate și care, practic, nu mai exista, ca și cum aceasta ar fi fost în vigoare”, a scris Băsescu.

Potrivit președintelui PMP, „tot acest balet legislativ penibil” este „doar pentru a mai da o gură de oxigen Guvernului Grindeanu care trebuie să plece și încercării PSD de a se spăla de șarlatania emiterii OUG 13/2017”.

El a criticat Legea de respingere a OUG 13 din punct de vedere regulamentar, dar şi politic.

Regulamentar, el a criticat această situaţie „inexplicabilă”, provocată de PNL şi USR, care au vrut cu orice preţ respingerea ordonanţei.

„Au făcut mare caz că după ce OUG a fost abrogată trebuie să o mai respingem şi în Parlament. Cred că viziunea unora care sunt aici, cei mai nou veniţi, este să facă cu orice preţ rău. Orice trebuie respins. Dacă mai rămâne ceva care nu e respins, trebuie distrus. Făcând rău până la urmă aţi făcut bine, pentru că s-a dezincriminat abuzul în serviciu”, a afirmat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, în plenul în care s-a dezbătut legea de respingere a OUG 13, că România a ajuns o „parodie” de stat de drept.

Şeful Senatului s-a referit şi la „colegii de la PSD”, care au vrut să facă bine, închizând dezbaterea publică pe tema OUG 13, dar s-a ajuns să facă rău, pentru că „inaugurăm printr-o premieră” o procedură care pune Senatul într-o situaţie „penibilă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.