Bogdan Chirițoiu: Vrem să modificăm Legea concurenței

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat joi că intenționează să modifice anul acesta, Legea principală a concurenței, nr. 21/1996, pentru a stimula firmele să-și recunoască abaterile în domeniu.
În acest fel, investigațiile autorităților vor fi scurtate și simplificate, a subliniat acesta.

”În acest an, trebuie să modificăm Legea principală a concurenței, nr. 21/1996. Din punctul meu de vedere, nu cred că are nevoie de modificări fundamentale, deoarece este în pas cu ceea ce se întâmplă în restul lumii. Cred însă că e necesară o modificare pe zona în care cei care au încălcat legea să vină să-și recunoască faptele, pentru a scurta și simplifica astfel investigațiile demarate de autorități. În acest moment, avem la dispoziție două proceduri de acțiune. În primul rând este vorba de instrumentul paneuropean numit clemență, prin care firmele care recunosc că au greșit pot beneficia de amendă zero sau de reducerea substanțială a amenzii. Condiția este însă ca aceste firme să vină cu dovezi prin care autoritățile vor fi ajutate să sancționeze alte societăți. Al doilea instrument se referă la recunoașterea faptelor comise la sfârșitul investigației, prin care amenda este redusă cu 20-30%”, a spus Bogdan Chirițoiu, cu ocazia celei de-a II-a ediții a Conferinței ”Mediul de afaceri, sub lupa Consiliului Concurenței”, citat de Agerpres.

În România denunțul în domeniul concurenței neloiale nu este atât de popular precum în statele din vestul Europei, a mai adăugat acesta.

”Instrumentul clemenței nu e foarte popular în România și în țările din estul Europei, spre deosebire de statele din vest, unde denunțul în domeniul concurenței neloiale este mai popular. Noi am dori să existe o recunoaștere timpurie a faptelor de concurență neloială, în acest mod evitând munca de ani de zile a organelor de anchetă. Trebuie să vedem cum putem integra în sistemul nostru legal mecanismul recunoașterii timpurii a acestei categorii de fapte. Concret, este necesar să gradăm recompensele oferite firmelor, astfel încât clemența să fie cea mai atrăgătoare pentru firme, urmată de recunoașterea timpurie și recunoașterea la finalul investigației”, a mai spus președintele Consiliului Concurenței.

”În demersurile noastre am vrea să folosim și informațiile de la persoanele fizice, nu doar de la firmele care au aflat de încălcări ale legii. În orice caz, clemența rămâne principalul instrument de eradicare a cartelurilor în Europa de Vest”, a afirmat Bogdan Chirițoiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.