Bugetul de stat pe 2015, votat în Parlament

Bugetul pentru anul 2015 a fost votat duminică dimineață în Parlament. Legea a fost adoptată cu 339 de voturi ”pentru” și 141 de voturi ”împotrivă”.

Şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 a fost aprobat duminică de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Parlamentarii au votat cu 329 voturi „pentru” și 148 „împotrivă”.

Update 10.30: Ședința plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților, în care se va da votul final asupra proiectului legii bugetului de stat și a proiectului legii asigurărilor sociale de stat pe 2015, a început. Din totalul de 568 de parlamentari, sunt prezenți la ședință 436 de deputați și senatori.

Deputatul liberal Eugen Nicolăescu a anunțat că grupurile parlamentare ale PNL vor contesta la Curtea Constituțională (CCR) Legea bugetului de stat pe anul 2015.

Vineri şi sâmbătă, parlamentarii au dezbătut şi votat pe articole cele două bugete.

Vineri au votat, pe articole, textul proiectului legii bugetului de stat, iar sâmbătă, pe cel al proiectului legii asigurărilor sociale de stat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.